În prezent, cel mai mare edificiu religios din Târgu Mureş, Catedrala Ortodoxă cu hramul „Înălţarea Domnului” a fost construită în Piaţa Trandafirilor din centrul oraşului în perioada 1925 – 1934, la iniţiativa protopopului de Mureş Ştefan Rusu.

Pe locul unde, în prezent, se înalţă lăcaşul de cult, în trecut se afla celebra fântână cântătoare a lui Peter Bodor, care după moartea acestuia s-a stricat şi nu a mai putut fi reparată. Astfel, aceasta este demolată, iar la 10 mai 1925 se pune piatra de temelie a bisericii.

Construcţia catedralei s-a realizat după planurile arhitectului Victor Vlad de la Universitatea „Politehnica” din Timişoara.

Biserica are planul în formă de cruce greacă, cu braţele egale. Iconostasul a fost executat în anul 1934 de Traian Bobletec şi pictat de artistul plastic Virgil Simionescu. Aurel Ciupe a realizat pictura cupolei, în partea centrală aceasta având un vitraliu înfăţişându-l pe Isus Hristos. Pereţii pronaosului sunt decoraţi cu imagini ale sfinţilor Mitropoliţi ai Transilvaniei din secolul al XVII-lea, Ilie Iorest şi Sava Brancovici, încadraţi de 12 medalioane cu cele mai importante biserici ortodoxe din Transilvania. Clopotele catedralei au fost realizate la Timişoara.

Catedrala Ortodoxă din Târgu Mureş a fost sfinţită la data de 2 decembrie 1934, însă lucrările la pictura interioară s-au finalizat de-abia în perioada 1970 – 1986.

catedrala-ortodoxa-din-targu-mures.jpg
catedrala-ortodoxa-inaltarea-domnului-din-targu-mures-judetul-mures.jpg
catedrala-ortodoxa-inaltarea-domnului-din-targu-mures-judetul-mures-vazuta-din-fata.jpg
imagine-cu-catedrala-ortodoxa-inaltarea-domnului-din-targu-mures-judetul-mures.jpg
catedrala-ortodoxa-inaltarea-domnului-din-targu-mures-judetul-mures-aflata-in-parcul-central.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ