Cauzele care au dus la începerea Primului Război Mondial sunt complicate; spre deosebire de cel de-al Doilea Război Mondial, unde vinovatul era destul de evident, aici nu exista așa o claritate.
Germania a fost învinuită deoarece invadase Belgia în august 1914, atunci când Marea Britanie promisese să o protejeze. Cu toate acestea, celebrările în stradă ce au acompaniat declarațiile britanice și franceze de începere a războiului creează istoricilor impresia că mișcarea fusese populară, iar politicienii tind să meargă pe dorințele populare.
Până în 1914 Europa era divizață în două tabere. Pe de o parte exista Tripla Alianță formată din Germania, Italia și Austro-Ungaria, iar de cealaltă parte era Antanta formată din Marea Britanie, Franța și Rusia.
Alianța dintre Germania și Austria era una cât se poate de naturală. Ambele țări vorbeau aceeași limbă și aveau o cultură similară. În secolele trecute amândouă făcuseră parte din același imperiu, Sfântul Imperiu Roman.
Austria avea unele probleme în sud-estul Europei, mai exact în zona Balcanilor. Ea avea nevoie de măreția Germaniei pentru a o sprijini în cazul în care situația ar fi degenerat. Italia se alăturase celor două țări deoarece se temea de puterea lor. Germania era cea mai puternică țară continentală iar din punctul de vedere al Italiei, alierea cu Germania era o mișcare cât se poate de evidentă. Fiecare membru al Triplei Alianțe promisese să vină în ajutorul celorlalte în cazul în care ar fi fost atacate de o altă țară.
Antanta a fost mai puțin structurată decât Tripla Alință. Membrii Antantei nu își dăduseră promisiunea de a ajuta celelalte două țări în cazul în care ar fi fost atacate, dar înțelegerea fusese că fiecare membru îi va sprijini pe ceilalți.
Franța avea unele suspiciuni în legătură cu Germania. Ea avea o armată imensă, dar o flotă slabă. Marea Britanie, în schimb, avea cea mai puternică flotă din lume, dar o armată relativ mică. Astfel că alăturarea celor două era o înțelegere cât se poate de firească.
Marea Britanie, la rândul ei, era îngrijorată de Germania deoarece aceasta își construia o flotă nouă și puternică. Includerea Rusiei părea una ciudată în condițiile în care Rusia era atât de departe de Franța și Marea Britanie. Cu toate acestea, familia regală a Rusiei, Romanovii, erau legați de familia regală britanică.
De asemenea, Rusia avea o armată uriașă în estul Europei iar alături de Franța la vestul Europei, mesajul trimis către Germania a fost că era înconjurată de două armate mari din ambele părți ale frontierei. Prin urmare, nu era o mișcare tocmai bună pentru Germania provocarea de probleme în Europa; sau cel puțin aceasta era speranța Triplei Alianțe.
Anumite probleme specifice au ajutat la rândul lor la creșterea suspiciunilor în întreaga Europă. Prima astfel de problemă a fost frica Germaniei față de imensitatea Imperiului Britanic.
Până în 1900, Marea Britanie deținea un sfert din lume. Țări precum Canada, India, Africa de Sud, Egiptul, Australia și Noua Zeelandă, erau fie deținute de către Marea Britanie, fie erau puternic influențate de către aceasta. Regina Victoria fusese încoronată împărăteasă a Indiei. Sume imense de bani erau produse de aceste colonii, iar Marea Britanie era o prezență militară puternică în toate colțurile lumii. Imperiul era văzut ca un simbol al statutului unei țări care era cea mai puternică din lume. Prin urmare de aici și titlul de „Marea Britanie”.
Germania credea cu tărie că un semn al unei mari puteri era o posesie de colonii peste hotare. Cele mai bune fuseseră deja luate de către Marea Britanie, dar Germania era hotărâtă să câștige cât mai mult teritoriu colonial cu putință.
Obiectivul ei principal era Africa. Germania a colonizat teritorii în sudul Africii (Namibia), pe care nimeni nu le dorea cu adevărat din moment ce erau doar un pustiu inutil. A reușit să creeze multă furie la Londra însă, deoarece noile teritorii se aflau foarte aproape de Africa de Sud și de rezervele sale uriașe de aur și diamante.
În realitate, coloniile africane ale Germaniei aveau o mică importanță economică, dar au dat posibilitatea poporului german de a-și demonstra statutul de mare putere, chiar dacă acest lucru a dus la slăbirea relațiilor cu Marea Britanie.
O a doua problemă care a cauzat multă fricțiune între Marea Britanie și Germania a fost dorința Germaniei de a-și crește dimensiunea flotei. Marea Britanie accepta că Germania, ca o mare țară continentală, are nevoie de o armată mare. Dar Germania avea o coastă maritimă mică iar Marea Britanie nu putea accepta faptul că își dorea o flotă mare.
Astfel că Marea Britanie a concluzionat că dorința Germaniei de a-și crește dimensiunea marinei a avut drept scop amenințarea puterii navale britanice din Marea Nordului. Ca urmare, o cursă navală a avut loc. Ambele țări au cheltuit sume foarte mari pentru construirea de noi nave de război. Aceste mișcări nu au făcut decât să crească tensiunile dintre cele două nații.
Cu o Europă atât de divizată, era nevoie doar de un singur incident pentru a declanșa un potențial dezastru. Acest incident a avut loc la Sarajevo în iulie 1914 odată cu asasinarea lui Franz Ferdinand.
