Cuvântul cancer vine de la cuvântul grecesc „karkinos” și înseamnă crustaceu. Din punct de vedere medical, cancerul este o boală rezultată în urma unei diviziuni celulare haotice sau altfel zis, a unei multiplicări necontrolate a celulelor, care formează o masă tumorală. Tumoarea poate fi benignă sau malignă. Tipul tumorii este identificabil doar prin biopsie. Tumoarea benignă poate fi operabilă și înlăturată, însă cea malignă are șanse, chiar în urma înlăturării ei, să recidiveze.
În cazul unei tumori există mai multe stadii. Stadiul bolii este dat de mărimea tumorii (pe o scală de la 0 la 4, respectiv de la o tumoare minimă la o tumoare răspândită în tot corpul și inoperabilă), de invadarea de către celule canceroase a nodulilor limfatici (0 – 4) și de existența metastazelor (0 indicând că nu există și 1 că există). De exemplu, am putea avea stadiul T1N0M0, care înseamnă că ne confruntăm cu existența unei tumori mici, în fază incipientă și fără noduli limfatici sau metastaze. Când tumoarea este în ultimul stadiu (T4), metastaza este deja existentă (M1) și nodulii limfatici invadați (N4), cancerul nu mai este operabil.
În funcție de locația tumorii, cancerul ia denumiri precum: cancer la sân, cancer la prostată, cancer pulmonar, cancer la stomac, cancer la tiroidă etc..
În funcție de țesuturile organice, există cinci tipuri de cancer: Carcinom (caracterizat de celule care înconjoară anumite organe, precum cancerul la colon, la sân etc.), Sarcom (caracterizat de celulele din interiorul oaselor, cartilajelor precum cancerul la oase, osteosarcomul și sarcomul de țesut moale, dezvoltat la nivelul membrelor), Adenomul (caracterizat de celule canceroase de la nivelul glandelor: glanda tiroidă, suprarenală, pituitară, hipofiză), Papilom sau Leucemie (cunoscut prin creșterea celulelor albe imature la nivelul măduvei osoase sau sângelui) și Blastomul (atacă țesuturile sistemului imunitar, răspândindu-se la nivelul ganglionilor limfatici).
Care sunt cauzele apariției cancerului?
Cauza apariției cancerului poate fi o predispoziție genetică, moștenită ereditar.
Într-un corp sănătos, celulele care mor sunt înlocuite controlat. Materialul genetic modificat de factori interni sau externi determină uneori celule care nu mor, modificându-se necontrolat, până când aceste celule formează o masă tumorală care se răspândește în tot corpul. Substanțele carcinogene care modifică ADN-ul sunt: tutun, arsenic, radiații X, substanțe chimice precum azbestul și cadmilul etc..
Totodată este cauzat de factori medicali care slăbesc sistemul imunitar precum Hepatita B, C, virusul HIV etc..
Cum se tratează cancerul?
Se poate trata prin operație, radioterapie, chimioterapie, imunoterapie, terapie cu hormoni sau la nivel genetic, respectiv gena P53. Tratamentul diferă de la persoană la persoană, în funcție de gravitatea bolii. De exemplu, pentru o operație a unei tumori maligne, pentru ca aceasta să nu recidiveze, se recomandă tratament cu radiații X, fie chimioterapie, fie regim alimentar vegan.
Chimioterapia este un tratament farmaceutic, care urmărește să omoare celulele canceroase. Medicamentele pot însă afecta și celulele sănătoase.
Radiațiile X sunt radiații ionizate, care emit energie înaltă la nivelul tumorilor cu scopul de a le determina să dispară.
Imunoterapia urmărește implicarea sistemului imunitar în combaterea bolii. Prin injectare locală, care combină limfocite active, interferon și interleukină, tumoarea se restrânge și este combătută. Acest tratament este aplicat cu precădere în Israel, având un succes semnificativ.
Terapia cu hormoni, de exemplu în cazul cancerului la sân se urmărește reducerea estrogenului, iar în cazul cancerului la prostată se urmărește reducerea testosteronului.
În Statele Unite ale Americii, una din patru persoane moare de cancer. În 2008, la nivel global cancerul a făcut aproximativ 8 milioane de victime, în 2030 preconizându-se că vor fi aproximativ 13 milioane de victime ale cancerului.
Datorită studiilor efectuate în acest domeniu, s-a observat că tutunul, în proporție de 30 % și o alimentație nesănătoasă cu un procent de 33%, pot provoca apariția cancerului. Nutriționiștii recomandă consumarea de brocolli, pește, ciuperci asiatice, spanac, ghimbir, usturoi, nuci, în special cele de Brazilia, mere, nuci de Macadamia, ceai verde etc., pentru a îndepărta posibilitatea îmbolnăvirii de cancer.