In anii ’50 ai secolului trecut, Wilbert Gore (mai cunoscut sub numele Bill Gore), cel care va deveni un prosper om de afaceri american, era angajat la celebra firma “Du Pont”, fondata in 1802, pentru a fabrica praf de pusca, reprofilandu-se, ulterior, in producerea de materiale plastice – nylon, lycra, kevlar (un polimer cristalin mai rezistent decat otelul), teflon, neopren etc. Astazi, “Du Pont” este o companie transnationala, cu o cifra de afaceri de peste 30 miliarde de dolari. Din postura de angajat, Bill Gore le propune superiorilor sai sa utilizeze teflonul, un material plastic rezistent la apa si neinflamabil, care se bucura de un deosebit succes, la confectionarea de imbracaminte. Neavand, insa, acceptul conducatorilor companiei, Gore decide sa realizeze si sa fabrice singur noul material. Inceputurile nu au fost tocmai usoare si abia in 1969, fiul sau, Robert Gore, reuseste sa puna la punct tehnologia de fabricare a unui material care nu permitea patrunderea apei, dar facea posibila eliminarea transpiratiei. Produsul a fost numit, dupa numele celor care l-au realizat (tata si fiu) – “gore-tex”.

Gore-tex1

Pana la momentul respectiv, toate materialele impermeabile folosite, de exemplu, la pelerinele de ploaie sau la alte echipamente pentru drumetii, aveau un strat cerat care impiedica patrunderea apei, dar erau extrem de inconfortabile deoarece, conservand caldura, transpiratia excesiva ramanea pe piele. Robert Gore are ideea de a lamina teflonul (politetrafluoroetilena – PTFE), adica de a-l prelucra prin deformare plastica, subtiindu-l, constatand nu numai ca nu se rupe, dar devine poros. A incercat el insusi gore-tex-ul, in timpul unei excursii, pe munte, si a functionat. Marca “gore-tex” a fost lansata pe piata zece ani mai tarziu, in 1979, brevetata si produsa de compania “WL Gore and Associates”.

Pentru a-si imbunatati produsul, compania americana a conceput, de la inceput, strategii de colaborare cu diverse alte societati europene de profil si cu alpinisti experimentati, carora le-a oferit echipament din gore-tex, pentru a-l testa in expeditiile montane, la altitudini de peste 4000 de metri. Printre ei figureaza, de exemplu, si italianul Reinhold Messner, primul care a atins varful Everestului, fara masca de oxigen, si francezul Michel Drapier, unul dintre cei mai cunoscuti trekkeri (calatori pe distante mari). In plus, in cadrul aceleiasi strategii, Compania Gore a colaborat (si o face si in prezent) cu magazinele de articole sportive, pentru ca cei care pun in vanzare produsele din gore-tex sa le poata explica celor dispusi sa cumpere, avantajele materialului si felul in care trebuie purtat.

Materialul gore-tex este format din cinci straturi succesive, la mijloc aflandu-se membrana de teflon poroasa, protejata, spre interior, de o tesatura speciala, iar spre exterior de un strat impermeabil. Structura membranei, care confera calitatile exceptionale ale materialului, presupune peste un miliard de nano-pori pe centimetru patrat, fiecare cu un diametru de 0,2 micrometri, adica de 20 000 de ori mai mic decat al unei picaturi de apa, dar de 700 de ori mai mare decat o molecula gazoasa rezultata din apa, astfel incat vaporii proveniti din transpiratie traverseaza cu usurinta tesatura, dar picaturile de ploaie nu pot patrunde.

Citește și:  Anotimpurile craciunului pe glob

Costume de schi, de atletism, alpinism, golf, ciclism, escalada, ghete (peste 20 de milioane de perechi vandute numai anul trecut), piese vestimentare comune, capisoane, pantaloni, manusi, toate menite sa apere de ploaie, zapada, ceata, frig, vant, frumos croite si colorate (in albastru, verde, portocaliu, negru), pot fi gasite pe rafturile marilor magazine de profil. In atelierele marca “Gore”, fiecare metru de material este atent verificat si supus la o multime de teste, inainte si dupa asamblarea in articolul vestimentar dorit. Producatorii se folosesc de cabine speciale, in care produsele sunt supuse la probe extreme – vant puternic, ploaie torentiala – si toate rezista perfect.  Gore-tex-ul se livreaza fabricilor de confectii sub forma unor suluri imense de material, dupa care fiecare piesa vestimentara trebuie expediata la firma “Gore”, pentru expertiza si acord, inainte ca articolul sa primeasca eticheta renumitului brand. Singura conditie obligatorie pentru calitatea maxima a produsului este sa fie mentinut mereu curat. De altfel, in magazine, fiecare articol din “gore-tex” se vinde cu instructiunile de curatare. In general, se spala  o data – de doua ori pe an, la masina, cu un detergent usor, la 30-40 de grade temperatura apei, fara a se folosi balsamul.

Cumpararea unui articol vestimentar “gore-tex”, avand in vedere preturile foarte ridicate (o vesta poate sa coste intre 100 si 700 de euro), trebuie facuta in functie de mai multe criterii – unde va fi folosit (in excursii montane, pentru schi, pentru oras etc.), cat de des va fi imbracat, ce buget aveti la dispozitie.

Gore-tex-ul , membrana impermeabila, se foloseste si in multe alte domenii, precum electronica, medicina (la protezele tisulare si vasculare), industrie diversa. De exemplu, NASA utilizeaza membrana “gore”pentru cablurile, filtrele de etansietate, izolatiile din navetele spatiale, dar si pentru combinezoanele astronautilor.

In prezent, “WL Gore and Associates” are o cifra de afaceri de peste trei miliarde de dolari. In 2006, pentru inventarea gore-tex-ului, Robert Gore a fost acceptat ca membru in “National Inventors Hall of Fame”, o organizatie care onoreaza inventiile remarcabile, din orice domeniu, care contribuie la progresul societatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.