Ce este narcoza azotului?

Narcoza (termen provenit din grecescul “narcosis” – “somn”), in sensul larg al cuvantului, inseamna anestezie generala, o stare de relaxare profunda, fara reflexe, indusa prin administrarea unor substante (narcotice), in scopul realizarii interventiilor chirurgicale. Aceasta practica medicala este cunoscuta inca de la jumatatea secolului al XIX-lea, cand, pentru prima data, stomatologul american Thomas Green Morton, din Boston, a reusit sa faca o extractie dentara, fara ca pacientul sa simta vreo durere, ca urmare a faptului ca inhalase eter, cu ajutorul unui aparat special conceput.

Narcoza azotului este un efect foarte grav, intoxicant, al inhalarii in exces de azot sub presiune. Fenomenul, cunoscut si sub denumirea de “betia adancurilor”, apare in cazul scafandrilor care se scufunda la adancimi de peste 30 de metri (desi simptomele pot sa se manifeste si la 10 – 15 metri sub apa). Efectul de “betie a adancurilor” a fost descoperit de catre fiziologii britanici Hill si Mac Leod, in 1930.

Azotul este o componenta majora a aerului si, fiind un gaz inert, ajunge la fluidele si tesuturile corpului uman, fara a trece prin diferite modificari chimice. De aceea, acumularea sa in surplus, la presiuni mai mari decat cele pe care le poate suporta, in mod obisnuit, organismul, are urmari care pot sa puna viata in pericol. In apa, presiunea asupra corpului creste proportional cu adancimea si, pentru ca un scafandru sa poata respira normal, trebuie sa fie alimentat cu aer la o presiune egala cu cea a apei. Daca persoana care se scufunda se afla la 30 de metri adancime, va respira aer de patru ori mai dens decat cel de la nivelul marii, de exemplu, cu o cantitate de azot incorporata de patru ori mai mare.

Azotul este absorbit de catre tesuturile lipidice ale organismului mai rapid decat alte substante. Zonele bogate in continut lipidic sunt creierul si celelalte componente ale sistemului nervos. In momentul in care o concentratie mare de azot este inspirata, sistemul nervos devine saturat cu acest gaz inert, iar functionarea lui va fi deficitara. Pragul de la care se poate declansa narcoza azotului este diferit, in funtie de fiecare individ in parte, unii manifestand simptomele la adancimi de 15 metri, in timp ce altii pot ajunge si pana la 60 de metri, fara nici o problema. Daca scafandrul este experimentat si bine antrenat, la primele semne ale unei posibile narcoze cu azot va alege si chiar va reusi sa urce catre suprafata, situatie in care simptomele inceteaza, fara a exita efecte secundare sau ireversibile.

Cazurile moderate de narcoza azotului se manifesta prin senzatie de ameteala, oboseala, amorteala, atenuarea discernamantului, instabilitate emotionala. Persoanele care sunt afectate sever pot avea dificultati in concentrare sau se pot confrunta cu scaderea coordonarii motorii, cu aparitia halucinatiilor, pierderea notiunii de durata, gesturi repetitive, convulsii si chiar coma. Scafandrii care se scufunda in ape limpezi si calde experimenteaza senzatii placute, in timp ce aceia care sunt in ape reci, tulburi, manifesta frecvent semne de panica, frica, anxietate si depresie. Daca narcoza azotului nu este una severa, victima este capabila sa functioneze din punct de vedere fizic, dar s-ar putea sa nu isi dea seama ca ratiunea sa este afectata. Din cauza acestui fapt, scafandrul se poate rani, fie prin ridicarea mult prea brusca spre suprafata, fie prin incapacitatea de a realiza ca rezervele sale de aer sunt consumate. Pentru ca heliul prezinta risc foarte scazut de narcoza, in buteliile pentru scufundarile la mare adancime, mixtura de azot si oxigen este inlocuita adesea cu heliu si oxigen.

Printre factorii care duc la cresterea riscului de narcoza a azotului se numara temperaturile scazute, coborarea rapida, consumul de alcool, administrarea de sedative, oboseala, dar si excesul de dioxid de carbon. Este foarte important de retinut ca toate aceste semne si simptome dispar pe masura ce scafandrul se inalta catre suprafata. In caz contrar, se poate ajunge la deces.

Boala Caisson (destul de rara) seamana, intr-o oarecare masura, cu narcoza azotului, dar este o afectiune de decompresie, o embolie gazoasa, care consta in formarea de bule de azot in organism, din cauza tranzitiei rapide de la un mediu cu presiune foarte mare, catre unul in care presiunea este mult mai mica. Cei care sunt susceptibili in a dezvolta aceasta boala sunt pilotii din avioanele nepresurizate, scufundatorii la mare adancime, muncitorii in cheson (cutii de otel sau beton care ajuta la executarea lucrarilor sub apa), pentru ca astfel de activitati presupun expunerea la presiuni diferite de cele obisnuite.

In conditii de presiune atmosferica normala, organismul uman contine, la nivelul tesuturilor, o cantitate redusa de gaze (prezente si in aer). In momentul in care un pilot ajunge la mare inaltime, presiunea externa asupra corpului sau scade. Daca urcarea se face treptat, gazele care se acumuleaza in organism sunt difuzate din tesuturi, in torentul sangvin, pentru a ajunge la nivelul tractului respirator, de unde sunt exhalate. Narcoza azotului (ca si boala de decompresie Caisson) apare cand procesul eliminarii gazelor in exces nu se mai poate produce.

Sistemul nervos este alcatuit in proportie de 60% din lipide. Bulele care se formeaza la nivelul creierului, al maduvei spinarii si al nervilor periferici pot duce la paralizie, convulsii, lipsa de coordonare, greata, ameteala, defecte de vorbire si schimbari de personalitate. Cand bulele se acumuleaza la nivelul articulatiilor, se declanseaza dureri atroce si mobilitatea este restrictionata. In cazul in care bulele de azot se acumuleaza la nivelul pielii, acestea vor provoca senzatii de mancarime, care pot dura pret de 10 – 20 de minute. Printre celelalte simptome posibile se numara durerile de cord, senzatia de arsura la respiratie si soc sever. Remediul pentru afectiunea Caisson este recompresia intr-o camera hiperbarica (unde se activeaza circulatia oxigenului in sange), dar refacerea tesuturilor afectate nu este garantata.

“Betia adancurilor” nu trebuie confundata cu sindromul nervos provocat de presiuni inalte (SNHP – High Pressure Nervous Syndrome), care survine cand scafandrul ramane prea mult timp, la mai mult de 100 de metri adancime, respirand heliox – un amestec de heliu si oxigen.

Toate efectele nocive ale narcozei cu azot, dramatice adeseori, pot fi evitate prin antrenamente repetate, deoarece o pauza de 20 – 30 de zile in efectuarea de scufundari necesita o reobisnuire a organismului, la conditiile speciale de presiune. Un asemenea program se impune cu atat mai mult cu cat o narcoza se asociaza, de regula, cu amnezie, din pricina careia multi scufundatori nu isi mai amintesc reactiile din starea de criza si, deci, exista riscul de a repeta greselile.