Priveste in sus pe cerul noptii si vei vedea o multime de stele. Dar ce este o stea? Din punct de vedere stiintific, o stea este o minge de hidrogen si heliu, cu o masa indeajuns de mare pentru a sustine fuziunea nucleara in interiorul miezului sau. Soarele nostru este si el o stea (stelele pot avea diverse marimi si culori). In continuare vom incerca sa aflam si sa intelegem ce este o stea. 75% din materia din univers este hidrogen si 23% este heliu – acestea sunt cantitatile ramase in urma Big Bang-ului. Aceste elemente exista in nori mari si stabili de gaz molecular rece. La un moment dat, o perturbare gravitationala, cum ar fi explozia unei supernove sau ciocnirea unor galaxii, va determina un nor de gaz sa se prabuseasca, incepand astfel procesul de formare a stelelor.
Pe masura ce gazul se aduna la un loc, acesta se incalzeste. Conservarea impulsului de miscare a tuturor particulelor din nor determina norul sa inceapa sa se roteasca. Cea mai mare parte din masa se aduna in centru, insa rotatia rapida a norului o face sa se aplatizeze intr-un disc protoplanetar. Din acest disc se vor forma ulterior planetele. Protosteaua aflata in centrul norului se incalzeste in urma colapsului gravitational al hidrogenului si heliului, iar in decursul a aproximativ 100 000 de ani, aceasta devine tot mai fierbinte si devine o stea T Tauri. In cele din urma, dupa 100 de milioane de ani, temperaturile si presiunile din miezul sau devin suficiente pentru ca fuziunea nucleara sa poata avea loc. Din acest punct, obiectul este o stea.
Fuziunea nucleara este ceea ce defineste o stea, insa acestea pot varia in ceea ce priveste masa. Diferitele cantitati de masa sunt cele care le dau stelelor proprietatile lor. Cea mai putin masiva stea are probabil masa de 75 de ori mai mare decat a planetei Jupiter. Cu alte cuvinte, daca ai putea gasi inca 74 de planete ca Jupiter si le-ai amesteca impreuna, ai crea o stea. Cea mai masiva stea este inca un motiv de dezbatere printre oamenii de stiinta, insa, se crede ca ar avea de 150 de ori masa soarelui nostru. Daca ar avea masa mai mare de-atat, o stea pur si simplu nu si-ar putea mentine integritatea.
Cele mai putin masive stele sunt piticele rosii. Acestea consuma cantitati mici de energie de-a lungul unor perioade foarte mari de timp. Astronomii au calculat ca exista pitice rosii care ar putea trai pana la 10 trilioane de ani. Acestea emit o fractiune din energia eliberata de soare. Pe de alta parte, cele mai uriase stele au vieti foarte scurte. O stea ca Eta Carinae, care are masa de 150 de ori mai mare decat a soarelui nostru, emite de un milion de ori mai multa energie decat acesta. Cel mai probabil, aceasta stea va trai doar cateva milioane de ani si in curand va exploda in cadrul unei supernove puternice, distrugandu-se complet.
Cele mai multe stele se afla in faza principala a vietilor lor, in care are loc fuziunea hidrogenului in interiorul miezului. Odata ce raman fara acest hidrogen (cand ramane doar heliul), stelele trebuie sa arda altceva. Cele mai mari stele pot continua sa fuzioneze elemente din ce in ce mai grele pana cand nu mai sunt in stare sa sustina fuziunea. Cele mai mici stele isi expulzeaza straturile exterioare si devin pitice albe, in timp ce stelele mai mari au parte de un sfarsit mult mai violent, devenind stele neutronice sau chiar gauri negre.
