Ce este un “oiconim”? Câteva curiozităţi oiconimice

Substantivul „oiconim”, cu pluralul „oiconime”, este format din două elemente grecești, de compunere savantă. În general, elementele de compunere savantă sunt prefixoidele și sufixoidele, adică false prefixe/false sufixe, cele mai multe provenind din limba greacă sau latină, în limba de origine fiind cuvinte autonome. Prin procedeul compunerii, două sau mai multe cuvinte se unesc și dau naștere unor noi unități lexicale, care îmbogățesc vocabularul unei limbi.

Oiconimele pot dezvălui multe despre caracteristicile naturale, istoria sau evenimentele semnificative ale unui loc. De exemplu, numele pot reflecta aspecte geografice, precum Valea Iepilor sau Muntele Leului, sau pot aminti de persoane istorice și legende locale. Această straturificare de semnificații îmbogățește limbajul și cartografia culturală a unei regiuni.

Pentru a aprofunda înțelegerea acestui subiect și a explora modul corect de utilizare a limbii în acest context, consultați articolul nostru despre cum este corect: niciun sau nici un. Acesta oferă perspective valoroase despre regulile limbii și modul în care acestea se aplică în diferite contexte.

Un oiconim, cunoscut și sub numele de toponim, este un nume propriu al unui loc sau al unei localități. Acești termeni își au rădăcinile adânc în istoria și cultura unei regiuni, oferind nu doar o denumire geografică, ci și o fereastră spre trecutul și tradițiile locului respectiv. Explorarea oiconimelor ne permite să înțelegem mai bine modul în care oamenii din diferite epoci și-au perceput mediul înconjurător și au interacționat cu el.

Sunt și situații când prefixoidele și sufixoidele nu se atașează unor cuvinte deja existente, ci se combină între ele, rezultând cuvinte noi, cum ar fi, de pildă: bibliografie (prefixoidul „biblio-” – „carte” și sufixoidul „-graf” – „a scrie”), cronologie (prefixoidul „crono-” – „timp” și sufixoidul „-log” – „învățătură/cuvânt”), fitofag (prefixoidul „fito-” – „plante” și sufixoidul „-fag” – „mâncător”) etc.

În cazul substantivului „oiconim”, acesta este format din prefixoidul grecesc „oic(o)-”, însemnând „casă, locuință, regiune, mediu ambiant”, și sufixoidul „-onim” (gr. onyma), cu sensul „nume/denumire”.

Prin urmare, „oiconimele” sunt cuvinte care denumesc așezări omenești, iar „oiconimia” este știința care se ocupă cu studiul numelor de așezări omenești.

În uzul limbii, mai cunoscute decât „oiconim” și „oiconimie” sunt: termenii „toponim” (denumire a unui loc) și, respectiv, „toponimie”, știința care se ocupă cu cercetarea numelor de locuri. Așadar, în limbajul curent, cele două cuvinte – „oiconim” și „toponim” – pot fi considerate ca fiind sinonime.

În limbajul specialiștilor există însă o diferență de nuanță între „oiconim” și „toponim”, în sensul că „oiconimele” se referă mai ales la acele denumiri de localități/locuri care au fost sau pot fi schimbate, printr-un act normativ, în anumite perioade, din motive care nu țin de voința locuitorilor din zonele respective, ci de administrație sau de contextul politic.

Așa s-a întâmplat, de exemplu, în timpul regimului comunist, când autoritățile au schimbat sute de denumiri de localități și locuri care, tradițional și în mod natural, trimiteau la numele proprietarilor sau la numele unor personalități care erau considerate ca făcând parte din categoria „burghezi”, „dușmani” ai regimului.

De exemplu, după cum menționează lingvistul Dragoș Moldovanu, într-o lucrare monumentală, intitulată „Tezaurul toponimic al României”, denumirea „Băile Techirghiol-Movila”, pentru stațiunea înființată de boierul Ioan Movilă, care a construit aici primul hotel, a devenit „Eforie” (Eforie-Nord). Așa s-au schimbat și denumirile a nenumărate alte localități – Carmen Silva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), vechea denumire a localității Eforie-Sud, Averesti (de la Averescu), Lahovari, Radulesti-Filitis (Brazi), Brătieni (Brazi), Valea Boierească (Vișoara) etc.

În istoria toponimelor românești, ca și în alte țări, de altfel, schimbările „oiconimelor” au avut însă și alte cauze – fie sonoritatea neplăcută sau conotațiile negative ale unor denumiri (Balamuci, Bădărani, Burtoiu, Găinari, Muți, Găunoși, Tâmpeni, Poponeți, Strâmbeni etc.), fie pentru a marca locul în care s-au născut diverse personalități, date istorice importante etc.: George Coșbuc (vechea denumire fiind Hordou/Hordău), Liviu Rebreanu (Prislop), I.C. Brătianu (Zaclău) s.a.m.d.

La modul cel mai general, când se schimbă un „oiconim”, motivele sunt de natură onorifică, istorică, geografică, tematică. Începând cu anul 2010, anumite toponime au fost create sau impuse, de pildă, și de către Google, prin Google Maps, serviciul online, specializat în cartografierea virtuală a globului pământesc și care permite vizualizarea hărților, a fotografiilor cu suprafața Pământului, făcute din satelit.

Indiferent de țară și de limba folosită, toponimele trebuie să aibă semnificație, să fie ușor de reținut, să fie relevante pentru ceea ce denumesc. ONU a creat, încă de la jumătatea secolului trecut, un Grup de experți pentru nume geografice (GENUNG), a cărui principală misiune este de a susține necesitatea, pentru fiecare stat, de a înființa o autoritate toponimică națională.

În cadrul termenului mai larg de „toponime”, pe lângă „oiconime” mai există și alte subcategorii: choronime (nume de regiuni, provincii, districte, municipii etc.), oronime (nume pentru lanțuri muntoase, pentru zone deluroase, câmpii, păduri, parcuri), hidronime (nume pentru ape – râuri, fluvii, mări, oceane), hodonime sau dromonime (nume de străzi, piețe publice).

Oiconim – Curiozităţi oiconimice

• Cea mai lungă denumire a unui loc are 163 de caractere și este numele unui oraș din regiunea Bangkok, în Thailanda – „Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Ayutthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Piman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prăsit” și înseamnă: „Orașul îngerilor, mare oraș, reședința lui Buddha, orașul inatacabil al zeului Indra, mare capitală a lumii cizelată din nouă pietre prețioase, oraș fericit, cu imensul Palat Regal precum locuința cerească, domnie a zeului reîncarnat, oraș dedicat lui Indra și construit de Vishnukarn”.
• Cel mai lung oiconim în caractere latine (65) se referă la o colină din Noua Zeelandă: „Taumateawhakatangihangakoauauoamateauripukakapikimaungahoronukupokaiwhenuakitanatahu” și înseamnă: „Vârful în care Taumatea, omul cu genunchii mari, care a înghițit munți și a alergat în sus și în jos pe aceștia, drumețul cunoscut care cântă din flaut pentru persoana iubită”.

• Cea mai lungă denumire a unui oraș european (51 de caractere) este în Țara Galilor, Regatul Unit: „Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogo och” – „Biserica Sfânta Maria, din scorbura alunului alb, din apropierea vârtejului și Biserica Sf. Tysilio, de lângă Peștera Roșie”.
• Cel mai lung nume de țară este „Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”.
• Cele mai scurte oiconime au 1-2 litere și, în lume, sunt zeci de astfel de denumiri: mai multe localități din Norvegia și Danemarca se numesc „A”, făcând referire la torenți, „Y” se numește un oraș din provincia Somme, Franța, dar și un oraș din Alaska; „Lu”, o comună din Italia, „Se”, un oraș din Ungaria etc.