Metempsihoza este un cuvânt de origine greacă – gr. metempsihosis – pătruns, în limba română, prin intermediul limbii franceze (fr. metempsychose) și denumește credința potrivit căreia sufletul, după moarte, parcurge un lung șir de reîncarnări succesive, în oameni, plante și animale, în vederea purificării.
Conceptul de metempsihoză, profund și enigmatic, traversează multe culturi și epoci, reflectând diferite înțelesuri și interpretări. Este vital să înțelegem nu numai definiția termenului, dar și modul în care acesta a fost adoptat și adaptat de diferite tradiții spirituale de-a lungul timpului. Acesta nu este doar un termen tehnic, ci o fereastră către înțelegerea modului în care oamenii văd ciclul vieții și al morții.
Conceptul de metempsihoză/transmigrația sufletelor/reîncarnare/reîntrupare se regăsește, în primul rând, în religiile orientale – budismul, hinduismul – dar a fost prezent și în sistemele filozofice și religioase ale antichității grecești, precum orfismul, în învățăturile lui Pythagora, în Dialogurile lui Platon etc.
În Bhagavad Gîta (Cântecul divin), de exemplu, un vechi text sanscrit, care cuprinde 700 de versete din Mahabharata, una dintre cele mai vechi epopei indiene, relatând fapte care au avut loc cu peste două mii de ani i.Hr., transmigrația sufletului/metempsihoza este prezentată astfel: „Așa cum un om își aruncă hainele vechi, pentru a îmbrăca altele noi, la fel și sufletul, abandonându-și trupul uzat, călătorește în alte trupuri, noi ; un om cu multe păcate fizice va renaște într-o formă vegetală, cel care a păcătuit cu cuvântul va lua trupul unei păsări sau al unui animal, iar cel care a păcătuit cu gândul se va reîncarna în om, dar trăind în cele mai grele condiții”.
În mitologia greacă, ideea metempsihozei a apărut pentru prima dată în cadrul orfismului, un curent religios construit în jurul mitului lui Orfeu, fiind înțeleasă ca o „inițiere” (renaștere/regenerare), la sfârșitul căreia omul se poate integra în ordinea cosmică.
Pentru a înțelege mai bine contextul și aplicabilitatea metempsihozei în cultura modernă, este util să explorăm cum sunt percepute și interpretate conceptele similare. Aceasta ne ajută să apreciem nu numai diversitatea culturală, dar și modul în care diferite societăți au abordat întrebările existențiale fundamentale. Cum este corect: bineînțeles sau bine înțeles?
În epoca modernă, termenul metempsihoză apare în operele filozofice ale lui Schopenhauer și Kurt Godel, dar și în literatură, în scrierile lui Edgar Allan Poe, Herman Melville, în celebrul roman „Ulise” al lui James Joyce, în romanul lui Mircea Eliade „Nuntă în cer”, în „Adam și Eva”, de Liviu Rebreanu etc.
