Home Călătorii De vizitat în Lume Ce se mănâncă prin Lyon. Meniuri pentru acasă

Ce se mănâncă prin Lyon. Meniuri pentru acasă

0

În Lyon se mănâncă foarte mult. Vrei ori nu vrei, trebuie să faci faţă provocărilor culinare. Ştiam că în Franţa mâncarea este preţioasă, adică complicată şi în cantităţi mici însă mă înşelam.

Peste tot unde am mâncat, m-am ridicat sătulă de la masă. Uneori, nici nu am putut să-mi termin mâncarea din farfurie, nu pentru că ar fi fost cantitate dublă, ci pentru că era extrem de săţioasă.

Dar să începem cu începutul.

La micul dejun, în Lyon trebuie să mănânci bine, adică mult spre foarte mult. Gogoşile, tartele, brioşele sunt nelipsite din micul dejun al oricărui francez care se respectă. Toate miros demenţial şi arată atât de bine încât se cam dă o mică luptă interioară: să le mănânc sau să le admir? Că prea sunt frumoase ca să muşc din ele. Cu multe procese de conştiinţă, am sfâşiat o tartă cu afine.

Cum se prepară o tartă cu afine a la Lyon, pe scurt: se amestecă într-un bol o ceaşcă de făină, o ceaşcă de zahăr şi un vârf de linguriţă de sare. Se adaugă afinele şi nucile şi se amestecă iarăşi. Ulterior, se toarnă două ouă bătute bine, un strop de esenţă de migdale şi o jumătate de ceaşcă de unt topit. Amestecăm bine şi întindem compoziţia într-o tavă rotundă. Se lasă la cuptorul încins bine circa 40 de minute … et voila!

1 bunatati

Un alt soi de tartă este cea cu zmeură. Este mult mai dulce şi mai pufoasă. Mi s-a părut şi ceva mai săţioasă. Spre deosebire de tarta cu afine, zmeura nu se încorporează aluatului cu unt, ci se adaugă la final, sub forma unui strat de fructe. Între zmeură şi aluat este necesară o cremă de brânză, de regulă obţinută din mascarpone cu zahăr si vanilie. Ce-i drept, o astfel de tartă este preferabil să o cumperi dintr-o cafenea decât să încerci să o prepari singur acasă.

Există şi variante de mic dejun ceva mai complicate, de genul omletă cu şuncă, cu brânză şi chiar şi cu câte un cârnăcior strecurat pe acolo.

Brânza franţuzească este nelipsită, dimineaţa, la prânz şi seara. Nu există masă fără cel puţin o bucăţică de brânză franţuzească. Preferata mea este brânza Roquefort.

Evident, între mese se mai iau şi câteva gustări rapide. E lege clară în Lyon: nicio gustare fără brânză franţuzească şi (cel puţin) un pahar de vin, preferabil vin alb sau roze. Se iau cam vreo două, maxim trei gustări pe zi. Regula este nu să îţi potoleşti foamea, ci să ţi-o aţâţi. Cei mai mulţi francezi transformă orice moment de întâlnire cu vecinul sau amicul într-un prilej de a gusta ceva. Cum ai bate din palme, s-a şi pus masa. Paharele de vin, sticla nedesfăcută, câteva felii groase de brânză franţuzească, baghetă de pâine foarte pufoasă şi un bol de cristal plin de fistic. Iese o nebunie!

La prânz se iau mese mai grele. Se poate mânca în oraş, dar se pot cumpăra şi diverse pachete de mâncare şi încălzi acasă, la cuptor. Indiferent de opţiune, foamea cea mare este potolită în cele mai savuroase moduri.

De exemplu, am mâncat peşte dorada cu cartofi a la Lyon. Cartoful este leguma preferată în acest oraş al Franţei, iar modalităţile de a-l prepara sunt destul de multe. În general, cartoful se combină cu pătrunjel şi alte mirodenii verzi. Cartofii a la Lyon se prepară destul de simplu. Ai nevoie de cartofi în coajă, unt, pătrunjel, un strop de usturoi şi eventual câteva felii de roşii. Cartofii se fierb, în timp ce usturoiul se prăjeşte în unt. Cartofii fierţi se prăjesc puţin în ulei. O parte se pune, apoi, într-o tavă mare şi se presară deasupra pătrunjelul tocat bine şi usturoiul călit în unt. Deasupra se aşază restul de cartofi şi se pun la cuptor pentru 15 minute. În ce priveşte peştele dorada, e simplu. Se pune la cuptor, asezonat cu sare, piper şi sos de lămâie şi se serveşte alături de cartofii a la Lyon.

Pate en croute este un prânz săţios. Arată apetisant şi este şi foarte gustos. În ciuda numelui şi aspectului, nu este greu de făcut. Reprezintă un amestec de carne şi ciuperci, învelit într-un aluat gros de pâine. Se amestecă 330 de grame de făină cu 200 de grame de unt topit, după care se adaugă ouăle bătute şi se frământă uşor. Se poate adăuga şi un strop de apă. Aluatul rezultat se împătureşte în folie de aluminiu şi se lasă o oră la frigider. Pentru compoziţie sunt necesare 350 grame pateu de porc, 600 grame de cotlet de porc dezosat, circa 200 de grame de slănină proaspătă, câteva ciuperci şi un mănunchi de busuioc. Toate acestea se amestecă bine şi se adaugă un ou bătut. Sare şi piper se pun după gust. Se scoate aluatul de la frigider şi se întinde bine de tot. Apoi se aşază pe o tavă de cozonac şi se umple cu compoziţia de carne. Marginile aluatului se împăturesc peste compoziţie şi se ung cu unt. Se ţine la cuptor în jur de 50 de minute. Se serveşte tăiat în felii.

Salata de pipote este o delicatesă în Lyon. Se consumă seara, la cină. Personal nu suport pipotele, dar farfuria nu arăta deloc rău. Pe scurt, este nevoie de 300 grame de pipote de pui, 2 cepe, salată verde, sare, piper, un pumn de alune de pădure, un vârf de linguriţă de zahăr, o linguriţă de muştar şi sucul de la o lămâie. Cepele se călesc în uleiul de măsline, apoi se adaugă pipotele, sarea, piperul şi alunele. Separat, se prepară un sos din sucul de lămâie, muştar, sare şi piper. Salata verde se taie şi se aşază pe farfurie. Apoi se pun în mijloc pipotele rumenite cu ceapă. Se toarnă pe deasupra sosul şi se… gustă!

Cine se plimbă pe străzile oraşului Lyon între prânz şi cină are cu ce să-şi facă poftă de mâncare. Magazinele cu dulciuri reprezintă adevărate ispite cărora nu prea le poţi rezista, mai ales că fiecare astfel de magazin vinde un singur desert în mii de variante. Am „vizitat” un magazin de ciocolată şi un altul de bomboane, apoi am preferat să mă îndrept spre casă.

În Lyon, se consumă şi foarte mult alcool. Nu există masă, nici măcar gustare, fără un pahar de alcool, indiferent că e vorba despre martini cu suc de portocale, pahare mari de bere, sticle de vin roze şi chiar şampanie.

Da, francezii ştiu să trăiască şi să se bucure de bucătăria lor cu adevărat preţioasă. V-am făcut poftă?

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version