Bastilia a fost inițial o fortăreață localizată în partea de est a Parisului iar în timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea a devenit o închisoare de stat în care erau ținuți oameni importanți.
Construcția sa a avut loc undeva în jurul anilor 1369-1383, supervizată de către primarul Parisului, Hugh Aubriot, sub conducerea regelui Carol al V-lea; făcea parte din sistemul de apărare al Parisului împotriva invaziei engleze.
În secolul al XVII-lea, regele Carol al VI-lea a transformat-o în închisoare. Cardinanul Richelieu a fost primul care a folosit-o pentru detenție. La perioada de început aici erau ținuți doar 40 de prizonieri, toți închiși sub ordinele directe ale regelui.
Sub Ludovic al XIV-lea, Bastilia a devenit un loc de detenție judiciară în care locotenentul de poliție putea ține prizonierii. Sub domnia lui Philippe al II-lea, Duce d’Orleans, persoanele ce erau judecate de către Parlament erau ținute tot acolo.
Închiderea arbitrară și secretă a dat naștere unor povești de groază, dar în realitate Bastilia a fost în general utilizată pentru persoanele influente iar regimul său pentru majoritatea prizonierilor a fost unul ușor. Pe lângă prizonierii politici aici mai erau închiși prizonierii religioși.
Atunci când a devenit închisoarea principală pentru cei închiși sub „lettres de cachet” ce fuseseră emise de regele Franței și ce permiteau închiderea oricui fără dovezi și fără un proces, a început să dobândească o reputație foarte proastă. Fiind un simbol al absolutismului, aceasta a fost urâtă de aproape toți francezii.
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Bastilia a fost formată din 8 turnuri ce aveau o înălțime de aproximativ 24 de metri și ce înconjurau două grădini și armurăria. Prizonierii erau ținuți la etajele 5-7 din turnuri, fiecare persoană având o celulă de 4,6 metri ce conținea diverse articole de mobilier.
Guvernatorul închisorii primea o diurnă zilnică pentru fiecare prizonier ce varia în funcție de statutul acestuia. Oamenii de știință și academicienii primeau cei mai mulți bani pentru diurnă, în timp ce oamenii de rând primeau cel mai puțin. Chiar și în privința standardelor pentru oamenii de rând, existau în Paris închisori mult mai rele, precum temuta Bicetre.
Odată pornită, Revoluția Franceză a condus oamenii din Paris și către Bastilia. Pe 14 iulie 1789, o mulțime de aproximativ 1000 de oameni s-a adunat în fața închisorii, cerând predarea ei, a tuturor armelor și a celor închiși. În acel moment acolo erau închiși doar 7 oameni, 4 falsificatori, 2 nebuni și un tânăr aristocrat care își nemulțumise tatăl.
Din rândul mulțimii, doi reprezentanți au fost aleși pentru a intra și a participa la lentele negocieri. În acea după-amiază, mulțimea a intrat în curtea interioară iar un schimb de focuri a început. Chiar dacă guvernatorul închisorii, Bernard Jordan, marchiz de Launay, a ordonat încetarea focului, mulțimea a intrat în fortăreață, l-a târât și l-a trimis către Hotel de Ville. Din păcate, pe drum acesta a fost înjunghiat mortal de către oamenii din mulțime, iar mai mulți ofițeri de-ai săi au fost la rândul lor uciși. Corpul decapitat al guvernatorului a fost purtat mai apoi în semn de batjocură pe străzile Parisului.
Garda Franceză a intervenit pentru a-i proteja pe soldații și pe comandantul detașamentului Gărzii Elvețiene, care mai târziu au dat vina pe De Launay pentru comportamentul său indecis.
Mulți istorici sunt de părere că asaltul Bastiliei a fost un act simbolic de rebeliune și nu a fost imaginea tipic invocată de patrioții francezi a unui asalt menit să elibereze sute de țărani asupriți.
Soarta Bastiliei rămăsese incertă după revoluție, dar Pierre Francois Palloy a fost rapid în stabilirea unei forțe menite să o pună la pământ. În următoarele câteva zile, figuri importante au vizitat Bastilia, ce părea că se va transforma într-un memorial. Chiar și așa, Palloy nu avea să cedeze ușor și în scurt timp a procurat o licență pentru demolare și a preluat rapid controlul.
El a depus mult efort în proiect transformându-l într-o atracție cu plată și producând o gamă largă de suveniruri, iar până în noiembrie 1789 structura fusese în mare parte demolată.
Pe 16 iunie 1792, zona ce fusese ocupată de Bastilia a fost transformată într-o piață ce trebuia să celebreze libertatea și a fost plănuită ridicarea unui columne. Palloy a pus prima piatră, dar construcția în sine nu avea să înceapă până în 1793, când în locul ei a fost ridicată o fântână.
Ca parte a unor proiecte urbane importante de îmbunătățire din 1808, Napoleon își dorea să construiască aici un monument în formă de elefant. Fusese proiectat un model de 24 de metri înălțime ce putea fi accesat până în vârf dar, până la urmă, doar un model de ipsos a fost realizat.
În 1833 s-a decis construcția columnei așa cum fusese ea proiectată în 1792 și a fost inaugurată în 1840. „Colonne de Juillet” este singurul monument care încă mai stă în picioare și comemorează o altă revoluție din 1830.
