Cehu Silvaniei este unul dintre oraşele judeţului Sălaj, aflat la 34 de kilometri de Zalău, reşedinţa de judeţ. Este compus din patru localităţi, şi anume Motis, Ulciug, Horoatu Cehului şi Nadis. Localitatea este legată de numele unor personalităţi de seamă ale României, cum ar fi politicienii Gheorghe Pop de Băseşti şi Bela Kun sau fotbalistul Alexandru Koller.
Localitatea Cehu Silvaniei a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1405, deşi prezenţa ei a fost semnalată încă din 1319, sub forma unei cetăţi de pământ. Aceasta cetate, Castrum Cheevar, a avut scopul de a apăra aşezarea prezentă în vatra oraşului de astăzi. Printre cele mai importante evenimente care au avut loc în această zonă, merită amintite construirea castelului Cehului, în 1526, de Belteki Dragffi Janos, acordarea unor privilegii cetăţii de către Sigismund Bathory, în 1529, atacurile turcilor sau răscoala curuţilor.
Cehu Silvaniei este mic, însă nu duce lipsă de obiective turistice şi de posibilităţi de a petrece timpul liber. Printre obiectivele turistice cele mai importante, se numără:
- Rezervaţia naturală Lunca Valea Sălajului cu laleaua pestriţă: se află la aproximativ un kilometru de oraş şi este inclusă în categoria a IV-a a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii. Este o rezervaţie de tip peisagistic şi ocupă o suprafaţă totală de 10 hectare. Aici, creşte specia de lalea pestriţă Fritillaria meleagris, care este ameninţată de păşunatul excesiv şi de drenări.
- Biserica Reformată din Cehu Silvaniei: a fost ridicată în anul 1519, se pare, cu ajutorul lui Dragffi Janos, care a fost judecător regal. Astăzi, numai câteva elemente originale mai pot fi văzute: intrarea gotică, cadrul de la uşa sacriștiei, sanctuarul şi două blazoane ale familiei. Biserica a fost arsă în anul 1601 şi refăcută trei ani mai târziu. Deşi iniţial a avut un turn înalt de 40 de metri, acesta a fost dărâmat şi înlocuit cu unul în stil baroc, în anul 1869. Dintre cele două clopote ale sale, unul datează din anul 1493.
Merită vizitate şi Fântâna de piatră, care datează din secolul al XVI-lea şi care este singura fântâna din Transilvania realizată în stilul Renaşterii. Oraşul Cehu Silvaniei se mândreşte şi cu bisericile sale, care sunt adevărate mărturii ale istoriei acestor locuri. Cei care ajung aici nu trebuie să rateze bisericile de lemn închinate Sfinţilor Arhangheli, aflate în Nadis şi în Horoatu Cehului, dar nici Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” din Ulciug. Toate acestea au fost construite în secolul al XVIII-lea.
Iubitorii de drumeţii îşi pot petrece timpul prin Strâmtorile Ticăului, iar cei care iubesc pescuitul au posibilitatea de a se duce la pescăria de la marginea oraşului, care se întinde pe 150 de hectare. În Cehu Silvaniei, se desfăşoară, în fiecare an, mai multe activităţi culturale, cum ar fi Zilele Tovishat, Festivalul de Teatru Amator (unde participă elevii şcolilor în care se predă maghiara), Balul Strugurilor şi Balul Măştilor.