Cel mai tăcut loc din lume ar putea fi considerat locul cel mai râvnit de omul modern, mai ales de către cei care locuiesc în aglomerările urbane, unde permanent există un zgomot de fond provocat de circulaţia autovehiculelor, de activităţile industriale, comerciale sau de agrement, care, fără să ne dăm seama, ne afectează calitatea vieţii. Trăim într-o continuă poluare fonică, ceea ce ne face să căutăm liniştea în locuri izolate, departe de zgomotul civilizaţiei.

Urechea umană este foarte sensibilă la zgomote. Pragul inferior, sub care sunetele nu mai pot fi percepute este de 0 decibeli, iar valoarea maximă, suportabilă, dar dureroasă pentru urechea umană, este de aproximativ 140 decibeli. Ne-am putea gândi că liniştea absolută (dacă aceasta există!) ar fi ideală, dar, spun specialiştii, nu pentru mult timp.

Cel mai tăcut loc din lume, în natură

Gordon Hempton, in cautarea celui mai linistit loc din lume
Gordon Hempton, in cautarea celui mai linistit loc din lume

Gordon Hempton este un bioacustician, un specialist în înregistrări sonore, care a străbătut lumea în lung şi în lat (de trei ori a călătorit în jurul lumii), pentru a identifica cel mai tăcut loc de pe planetă sau locurile în care pot fi auzite numai zgomotele naturii, nu şi cele făcute de om.

A identificat în jur de 50 de astfel de locuri, care l-au făcut să spună că “Pământul este un tonomat luminat de soare” sau că “Ceea ce un copac are să-ţi spună numai un copac poate să spună şi niciodată asta nu se va auzi într-un birou”. A şi publicat mai multe cărţi pe această temă, cea mai cunoscută fiind “One square inch of silence” (“Câţiva centimetri pătraţi de tăcere”).

Titlul cărţii menţionate anterior se referă la o mică piatră roşie aşezată simbolic, în 2005, în Hoh Rainforest (“Pădurea Tropicală Umedă”), din Olympic Peninsula, situată în nord-vestul Statelor Unite ale Americii, în interiorul Parcului Naţional Olympic, pe 48 de kilometri de-a lungul râului Hoh. Locul în care a fost aşezată piatra roşie a fost numit “cel mai tăcut loc din SUA”. Unele companii aeriene au redirecţionat voluntar zborurile, pentru a nu polua sonor zona.

Doar sunetul respiraţiei…

Cel mai tăcut loc din lume, Hoh Rainforest
Cel mai tăcut loc din lume, Hoh Rainforest

Undeva între gheţarul Vanoise şi gheţarul Grande Motte, din regiunea Savoie (Auvergne – Rhone – Alpi), cea mai mare regiune nelocuită din Franţa, pe o suprafaţă rotundă, cu raza de circa 10 kilometri, liniştea este impresionantă, niciun zgomot al civilizaţiei nu pătrunde până aici.

În top “Cel mai tăcut loc din lume” intră şi anumite zone din Antarctica, Dunele Kelso (Kelso Dune Field), din Deşertul Mojave, din vestul SUA, regiunea Kielder Mires, din Marea Britanie, aproape de graniţa cu Scoţia, craterul Haleakala, din Hawaii, grota submarină Cenote Taak Bi Ha, din Peninsula Yucatan, Mexic, locuri unde nivelul sonor nu depăşeşte 10 decibeli şi în care nu se aude decât zgomotul corpului, al respiraţiei celui care se află în respectivele zone.

Biserica din pustietate, fotograf Ovi D. Pop
Biserica din pustietate, fotograf Ovi D. Pop

În România, chiar dacă nu s-au făcut măsurători fonice, există, de asemenea, zone care par a fi adevărate “tărâmuri ale liniştii”, în care zgomotele “civilizaţiei” nu prea ajung şi care, în pofida frumuseţii lor, nu sunt asaltate de turişti – Cheile Borzestiului, în judeţul Cluj, “Biserica din pustietate”, în Satu-Mare, Pădurea Hoia-Baciu (Cluj), adevărat “Triunghi al Bermudelor din România, “Maldivele de la Aghireş”, Cetatea medievală Saschiz (lângă Sighişoara), Stufărişurile de la Sic (Cluj), Gura Portiţei (pe o insulă între Marea Neagră şi canalele din Delta Dunării, Plaja Vadu (lângă Năvodari), Cascada Bigăr (Caras Severin), pe primul loc în lume, ca frumuseţe, în top The World Geography, Lacul Vaida (lângă Oradea), Cheile Nerei (Caras Severin), crestele Făgărasilor etc.

Cel mai tăcut loc din lume – camera anechoică

Cel mai tăcut loc din lume, Camera surda
Cel mai tăcut loc din lume, Camera surda

Dacă, în natură, chiar şi în cel mai tăcut loc din lume, se mai poate auzi foşnetul unei frunze, căderea unei picături de apă, într-o cameră anechoică sau “camera surdă” nu există niciun zgomot. Camera anechoică este un spaţiu artificial, experimental, concepută, în 2005, în cadrul Laboratoarelor Orfield, din Menneapolis, SUA, chiar de către fondatorul şi directorul acestei instituţii, Steven Orfield.

Iniţial, un astfel de spaţiu a fost conceput pentru a măsura undele electromagnetice în condiţii de câmp liber, adică în absenţa componentelor care să fi suferit reverberaţii, prin urmare, fără ecou, orice sunet fiind absorbit 99,9%. O cameră anechoică este, într-adevăr, cel mai tăcut loc din lume, măsurătorile indicând -9,4 decibeli in interiorul acesteia.

Testari in camera anechoica
Testari in camera anechoica

Este construită din materiale speciale, înconjurată de mai multe straturi de beton, cu propria fundaţie, pentru a elimina orice vibraţie posibilă, de la construcţiile din jur. Pereţii şi tavanul sunt acoperite cu un fel de “pene” din fibră de sticlă, de câte un metru lungime, dispuse perpendicular, iar podeaua este acoperită tot cu fibră de sticlă şi cu o plasă deasupra, pentru a se putea călca pe ea. Interiorul este cufundat în semiobscuritate, pentru ca zgomotul becurior să nu perturbe condiţiile de linişte totală.

În astfel de camere se testează, de exemplu, telefoanele mobile, căştile, uşile maşinilor, supapele cardiace, zgomotul pe care îl face click-ul mouse-ului sau al laptopului care se închide. Harley-Davidson a utilizat o cameră anechoică pentru a calcula/ reduce zgomotul motocicletelor pe care le produce, fără a le modifica sunetul caracteristic, Whirpool testează, de asemenea, maşinile de spălat, muzicienii îşi testează instrumentele, NASA foloseşte propriile “camere surde” pentru a testa reacţia astronauţilor la stresul indus de absenţa totală a zgomotului, care poate provoca halucinaţii.

Citește și:  Fapte interesante despre comete

Cât poate rezista omul într-o linişte absolută, fără a “înnebuni”?

Cel mai tăcut loc din lume, Camera anechoica
Cel mai tăcut loc din lume, Camera anechoica

Orfield Laboratories pune la dispoziţia publicului camera anechoică pe care a construit-o, cel mai tăcut loc de pe planetă, pentru câteva sute de dolari, inclusiv un tur al laboratoarelor. Experimentele au arătat că niciun om nu poate rămâne în nteriorul unei astfel de camere mai mult de câteva zeci de minute, recordul, înregistrat şi în Guinness World Records , fiind de 45 de minute. Cei mai mulţi nu au putut rezista mai mult de un minut.

După cum mărturisea Steven Orfield, acolo, în “camera surdă”, urechile se adaptează şi, cu cât trec minutele, cu atât încep să se “audă” mai multe lucruri – bătăile inimii, plămânii, stomacul, sângele care curge prin vene. În absenţa oricăror alte zgomote, începe să se audă cum funcţionează organismul, iar senzaţia este extrem de ciudată.

Nemaiexistând niciun indiciu sonor, fără manifestarea firească a simţurilor, omul îşi pierde echilibrul, devine complet dezorientat, iar cei care au rezistat o jumătate de oră au avut nevoie să se aşeze pe un scaun. Specialiştii spun că şederea în asemenea condiţii mai mult timp poate duce la halucinaţii, la nebunie, la lipsa totală de control.

Din 2015, cel mai tăcut loc din lume a devenit camera anechoică a Microsoft, construită lângă sediul celebrei companii din Washinton, unde testele au înregistrat -20,35 de decibeli.

Cel mai tăcut loc din lume. Fiecare are propria experiență a tăcerii

Gordon Hempton, bioacustician
Gordon Hempton, bioacustician

Într-un interviu dat în presa occidentală, bioacusticianul Gordon Hempton, care a căutat cel mai tăcut loc din lume, şi nu o “cameră surdă”, spunea că “fiecare are propria experienţă a tăcerii”, că tăcerea reflectă nu numai cine suntem, ci este, adesea, şi “reflectarea locului în care suntem” şi că ar trebui să ascultăm nu zgomotul cel mai tare, cum facem de obicei, ci să fim atenţi la toate sunetele, pentru că toate au propria valoare.

Putem să închidem ochii, sublinia Hempton, atunci când nu mai vrem să vedem ceva, dar nu putem “închide” urechile şi dacă omul a fost construit aşa, înseamnă că nu este întâmplător acest fapt. Orizontul auditiv al omului modern, pe de altă parte, a devenit extrem de limitat, pentru că ne-am obişnuit să percepem zgomotele care poluează, nemaiputând să distingem şoaptele naturii.

În Prologul cărţii sale, “One square inch of silence” (“Câţiva centimetri pătraţi de tăcere”), Gordon Hempton îl cita pe bacteriologul Robert Koch: “Va veni o zi în care omul va trebui să lupte împotriva zgomotului cu tot atâta forță cu cât a luptat cu holera și cu ciuma”. Cum se poate compara zgomotul cu aceste boli? Cât de periculos este pentru oameni?

Omul rezonează cu locul în care trăieşte

Gordon Hempton, liniste
Gordon Hempton, liniste

Pe lângă faptul că bacteriologul german Robert Koch a fost laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, acordat pentru contribuţiile sale la studiul tuberculozei, acesta a fost preocupat şi de problema “tăcerii”, insistând pe faptul că omul rezonează cu locul în care trăieşte. În epoca modernă, pentru prima dată în istoria evoluţiei, observa savantul, sunetele slabe, sunetele naturii, “ca nişte valuri blânde”, sunt înăbuşite de poluarea fonică, zgomote ca “nişte dinţi ascuţiţi”.

Urechea umană nu este menită exceselor fonice, nici unor valori mari de decibeli, nici tăcerii absolute, ca în “camera surdă”, care conduc deopotrivă la stres şi anxietate. La scară globală, locurile liniştite sunt din ce în ce mai rare, pentru că, la revoluţia industrială, s-a adăugat “turismul zgomotos”, relaţia cu tăcerea fiind o altă reflectare a ceea ce a devenit omenirea.

Şi nu numai omul are nevoie de linişte pentru sănătate şi supravieţuire, ci şi natura sălbatică. De exemplu, unele studii au arătat că anumite păsări, din locurile din apropierea autostrăzilor, fie părăsesc aceste zone, fie cresc frecvenţa emisiilor lor sonore, cânta mai sus, pentru a acoperi zgomotul activităţilor umane.

Experienţa extinsă a tăcerii

Padurea Hoia-Baciu
Padurea Hoia-Baciu

Ne-am putea întreba, astăzi, dacă experienţa lockdown-ului, din timpul pandemiei de COVID-19, ne-a ajutat să redescoperim tăcerea, pe cea autentică, cea cu sens, la nivel individual şi colectiv. A fost o ocazie de a ne regândi relaţia cu munca, cu viaţa de familie şi, în general, cu stilul de viaţă. Unii poate că au experimentat tăcerea pentru prima dată.

Rămâne de văzut cât de profunde au fost/ sunt sensurile acestei tăceri impuse. Evident că nu a venit încă momentul bilanţului post-pandemie, dar tot mai mulţi oameni conştientizează că lumea nu va mai fi la fel, fără ca cineva să poată anticipa dacă în bine sau în rău va fi această schimbare.

Psihologii spun că, în numai 66 de zile, orice nou comportament se poate transforma în obişnuinţă. Poate tot mai mulţi oameni vor renunţa la zgomot (la propriu şi la figurat) şi vor avea grijă să se armonizeze, pe cât se poate, cu sunetele fireşti, să nu fie nevoie să ne construim “camere surde”, să ne luăm răgazul de a înţelege liniştea naturii, glasul interiorităţii noastre, adică ceea ce contează. Iar zgomotul, dacă nu poate fi îndepărtat, măcar să nu devină necesitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.