Cel mai vechi poem de dragoste din lume, chiar dacă datarea acestuia a fost dificilă şi aproximativă, pare a fi “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin”, compus în jurul anului 2000 î.Hr., în Mesopotamia antică. Acesta a fost scris pe o tăbliță cuneiformă, care a fost descoperită în secolul al XIX-lea, la Nippur (un oraș antic sumerian, pe teritoriul de astăzi al Irak-ului), tăbliță care se află, în prezent, la Muzeul Orientului Antic din Istanbul.

Multă vreme abandonată într-un depozit al muzeului, tăbliţa a fost găsită şi tradusă, în 1951, de arheologul Samuel Noah Kramer, unul dintre cei mai importanţi asirologi ai lumii, expert în istoria şi limba sumeriană.

Kramer descrie momentul în care a dat peste această relicvă a culturii sumeriene, în cartea sa, “History Begins at Sumer”, astfel: “Mica tăbliță cu numărul 2461 zăcea într-unul dintre sertare, înconjurată de o serie de alte piese. Când am văzut-o pentru prima oară, caracteristica sa cea mai atractivă a fost starea de conservare. Curând mi-am dat seama că citeam o poezie, împărțită în mai multe strofe, care celebra frumusețea și dragostea unei mirease, pentru un rege pe nume Shu-Sin… Pe măsură ce o citeam din nou și încă o dată, nu puteam greși conținutul ei. Ceea ce țineam în mână era unul dintre cele mai vechi cântece de dragoste scrise de mâna omului”.

Cel mai vechi poem de dragoste din lume – un elogiu al frumuseţii masculine şi al iubiriiCel mai vechi poem de dragoste din lume, Tablita 2461, Istambul

“Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin” este expresia surprinzător de sinceră şi directă a sentimentelor unei femei pentru iubitul ei, în ajunul nuntirii lor. Există mai multe interpretări ale acestui poem, despre care se crede că se leagă de un ritual al unei “căsătorii sacre”, dintre zeiţa Inanna (sau o mare preoteasă a acesteia) şi Shu-Sin, rege al Sumerului și al Akkadului (primul imperiu antic al Mesopotamiei, succedând civilizaţiei din Sumer), penultimul rege al dinastiei Ur.

Inanna (în sumeriană însemnând “Stăpâna cerurilor”), pe seama căreia este pus cel mai vechi poem de dragoste din lume, este vechea zeiţă sumeriană a iubirii, a războiului şi a fertilităţii, echivalentul zeiţei asiro-babiloniene Iştar, numită uneori şi “Regina Raiului”, asociată cu frumuseţea şi iubirea senzuală. Ei, zeiţei Inanna, îi era dedicat templul Eanna, din Uruk.

Pentru oamenii din Sumer, cu aproximativ trei până la patru mii de ani în urmă, Inanna era deja o zeiță străveche. Deși originile ei sunt incerte, există două teorii posibile cu privire la locul unde era venerată înainte de a fi adoptată de sumerieni.

Prima posibilitate este că ea a apărut ca o zeitate în cadrul grupurilor politeiste semitice din Orientul Apropiat, în jurul anilor 3500-4000 î.Hr., apoi a fost adoptată de sumerieni pentru a umple unele lacune din Panteonul lor. A doua teorie este că Inanna a fost o zeiță sincretică – una care a apărut ca un amestec al caracteristicilor mai multor zeități deja existente în lumea sumeriană.

“Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin” sau “Cântarea lui Inanna pentru Dumuzi”

Inanna
Inanna

Cel mai vechi poem de dragoste din lume – “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin” – este cunoscut şi sub titlul “Cântarea lui Inanna pentru Dumuzi”. Pentru că, de-a lungul textului, referirile la numele celui iubit sunt oarecum ambigue, în unele interpretări se crede că Inanna se adresează lui “Dumuzi” (sau “Dumuzid”)/ Tammuz (zeu mesopotamian al vegetaţiei, al agriculturii şi al păstorilor), iar căsătoria celor doi ar sta la baza sacrului ritual al cununiei, sau se adresează lui “Dumuzi” (un rege cu acelasi nume ca al zeului) al orașului Bad-tibira și, de asemenea, un rege timpuriu al orașului Uruk, ritual în cadrul căruia regele se însura simbolic cu zeița.

Alt mit sumerian

Într-un alt mit sumerian, se povesteşte că Inanna, zeița iubirii și a fertilității, hotărăşte să coboare în lumea subterană, pentru a-și vizita sora, pe Ereshkigal, regina morții. Inanna traversează cele șapte porți ale Infernului și, în dreptul fiecărei porți, își înlătură hainele și bijuteriile simbolice (colierul de safir, pandativul de aur, brăţările de aur), astfel încât, atunci când ajunge în fața lui Ereshkigal, zeița este complet dezbrăcată și dezarmată. Ereshkigal, furioasă de apariția surorii sale în lumea subterană, o condamnă la moarte.

În vremea aceasta, în absența zeiţei Inanna, viața pe Pământ devine sterilă, se ofileşte, iar zeul Dumuzi porneşte în căutarea iubitei sale, Inanna, şi este gata chiar să rămână în Infern pentru un timp. În ciuda acestei oferte, pentru că Inanna crede că Dumuzi nu a plâns-o îndeajuns, acesta este capturat de către demoni și dus în lumea subterană, ca înlocuitor al ei.

Ulterior, Inanna regretă decizia și decretează că Dumuzi va petrece jumătate de an în lumea subterană, iar cealaltă jumătate a anului alături de ea. În final, Dumuzi este înlocuit în lumea de jos de sora sa, Geshtinanna, pentru jumătate din an, simbolizând astfel ciclul anual al sezonului uscat și al sezonului ploios, al morții și al renașterii.

Cel mai vechi poem de dragoste din lume – fragment

Cel mai vechi poem de dragoste din lume, Inanna, Mesopotamia Gods
Cel mai vechi poem de dragoste din lume, Inanna, Mesopotamia Gods

Samuel Noah Kramer, cel care a tradus, pentru prima dată, cel mai vechi poem de dragoste din lume, “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin”, spunea că a fost frapat de felul îndrăzneţ în care femeia îşi mărturiseşte iubirea, aşa cum istoricii literari au sesizat, la unison, “romantismul” declaraţiei de dragoste, fapt excepţional pentru epoca în care a fost scris poemul. Iată câteva fragmente:

Mire drag inimii mele, mare este frumusețea ta, dulce ca mierea/ Leu drag inimii mele,
mare este frumusețea ta, dulce ca mierea/ […]

Sufletul tău, știu să-ți înveselesc sufletul/ Dormi în casa noastră până în zori./ Inima ta, știu să-ți bucur inima/ Leu, lasă-ne să dormim în casa noastră până în zori./ Tu, din moment ce mă iubești,/ te rog să-mi dai mângâierile tale./ Domnul meu zeu, domnul meu protector,/ Shu-Sin-ul meu care bucură inima lui Enlil,/ Dă-mi, te rog, mângâierile tale.

În odaia plină de miere,/ să ne bucurăm de frumusețea ta orbitoare/ lasă-mă să te mângâi/ mângâierea mea este mai dulce decât mierea […]

Soţul meu, nobilul, frumosul meu ai cărui ochi sunt cei mai frumoşi/ Cu privirea ta puternică, cu cele mai blânde gesturi/ Luminează-ţi chipul, străluceşte ca luna […]/ Iubirea ta, dragostea ta este liniştea mea./ Eşti înalt, eşti puternic, îţi străluceşte lumina/ Gesturile tale sunt cele mai delicate/ lumina ta străluceşte/ Liniştea ta, iubirea ta umplu inima mea […]

Citește și:  Muzeul Scriitorilor Targovisteni

Ţine-mă, strânge-mă, iubirea mea, căci nimeni nu e ca tine […]Oh, Shu-Sin, dragostea mea pentru tine este dulce/ El (Dumnezeul Lunii) a fost binevoitor când ne-a adus împreună/ Oh, Shu-Sin, dragostea mea pentru tine este dulce/ Dumnezeul Lunii a fost binevoitor când ne-a adus împreună”.

Cel mai vechi poem de dragoste din lume – “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin” – diverse alte interpretări

Zeita Istar, World History Enciclopedya
Zeita Istar, World History Enciclopedya

Acelaşi Samuel Noah Kramer, primul traducător al “Cântecului de dragoste pentru Shu-Sin”, spune că, spre sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr., regii din Uruk s-ar putea să-și fi stabilit legitimitatea asumând rolul lui Dumuzi ca parte a unei ceremonii de „căsătorie sacră”.

Acest ritual al “căsătoriei sacre” se desfăşura în ultima noapte a celor zece zile ale Festivalului sumerian de Anul Nou (Akitu), care era celebrat în fiecare an la echinocţiul de primăvară. Ca parte a ritualului, se credea că regele se va angaja într-un act sexual ritualizat cu marea preoteasă a zeiţei Inanna. Alţi cercetători ai culturii sumeriene cred că nu era vorba de un ritual sexual real, văzând în schimb „căsătoria sacră” mai degrabă ca o uniune simbolică, menită să invoce fertilitatea.

Mitul despre Inanna și Dumuzi (Shu-Sin) a devenit, mai târziu, bază pentru mitul grec al Afroditei (zeiţa frumuseţii şi a iubirii) și al lui Adonis (iubitul muritor al zeiţei Afrodita, dar şi al Persefonei, zeiţa Infernului), considerat a fi idealul frumuseții masculine în antichitatea clasică.

George Frazer, celebrul antropolog şi mitolog scoţian, în cartea sa, “Creanga de aur”, spune că Tummuz (Dumuzi) este arhetipul unui zeu care moare şi reînvie, prezent în toate culturile şi că Adonis este echivalentul grecesc al lui Dumuzi.

De altfel, grecii antici înşişi considerau cultul lui Adonis ca fiind de origine din Orientul Apropiat. Numele lui Adonis provine dintr-un cuvânt canaanit, care înseamnă “domn”, iar majoritatea cercetătorilor moderni cred că povestea Afroditei și a lui Adonis este derivată dintr-o versiune levantină a mitului mesopotamian despre Inanna (Iștar) și Dumuzi (Tammuz).

Un alt vechi poem de dragoste

Sursa Versete de aur
Sursa Versete de aur

Până când expertul în limba sumeriană, Samuel Noah Kramer, a scos la lumină şi a tradus “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin”, se credea că cel mai vechi poem de dragoste din lume este “Cântarea Cântărilor”, din Vechiul Testament, atribuită regelui Solomon.

Interpretată literal, “Cântarea Cântărilor” este un elogiu adus iubitei (Sulamita) de către bărbatul îndrăgostit (regele Solomon) si invers, iar într-o interpretare simbolică, mulţi exegeţi ai textului biblic o consideră expresia unei alegorii a iubirii dintre Dumnezeu şi discipolii săi.

Marvin H. Pope, specialist în limbi și literaturi semitice, la Universitatea Yale, sesizează asemănarea cu vechile texte mesopotamiene şi spune că poemul – “Cântarea Cântărilor”- este ceea ce pare, o celebrare a iubirii, atât umană, cât și divină, care “nu admite rușine”, înrădăcinată în religiile fertilității din Orientul Apropiat antic, mai exact în ritualul de căsătorie sacru și în alte ritualuri ale morţii şi învierii.

“Cântarea Cântărilor” – câteva fragmente

Iată câteva fragmente ale acestui poem – “Cântarea Cântărilor” – care, ca mesaj şi ca limbaj poetic, este foarte asemănător cu versurile din “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin”, numai că este scris sub forma unui dialog între îndrăgostiţi:

Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul./ Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc./ Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim!/ Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul […]

Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?

Dacă nu ştii unde, tu, cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ţi mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!/ Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!/ Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare. [..] Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi.

Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cât de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al nostru pat./ Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii”.

Dincolo de similitudini şi deosebiri, “Cântecul de dragoste pentru Shu-Sin”, “Cântarea Cântărilor”, la care se adaugă un număr impresionant de mituri şi ritualuri, din diverse epoci şi culturi, arată că iubirea este un sentiment care l-a modelat pe om de la începuturile civilizaţiei, iar acesta l-a perceput într-atât de puternic, în legătură cu viaţa, moartea şi renaşterea, încât a încercat să-l cuprindă în cuvânt, mărturie peste secole şi milenii a părţii inefabile din fiinţa umană.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.