Dincolo de turismul montan și turismul religios, în România turismul rural capătă de la un an la altul tot mai mare importanță. Satul tradițional românesc păstrează în mare parte nealterate atracții turistice deosebite, sub aspectul stilului arhitectural arhaic, tradițiilor și obiceiurilor, specialităților culinare. Tocmai pentru încurajarea turismului rural, s-a decis la nivel de minister promovarea satului tradițional românesc printr-o serie de sărbători inspirate din credințele locale. Anual, urmează a se organiza în diverse locații rurale ale României evenimente încărcate de tradiție populară și voie bună. Pentru calendarul sărbătorilor dedicate satului românesc au fost alese câteva dintre cele mai frumoase localități din mediul rural.

Ziua Satului Românesc

Foto: salvamontvictoria.ro
Foto: salvamontvictoria.ro

Ziua Satului Românesc marchează începutul verii, fiind programat pentru zilele de 10 – 12 mai, la Cluj. Este singura sărbătoare a satului românesc ce are loc la oraș, în Piața Unirii.

Se urmărește promovarea satului românesc, a tradițiilor, obiceiurilor, meșteșugurilor populare, astfel că Ziua Satului Românesc de la Cluj e marcată de numeroase târguri și ateliere de lucru: târg de agroturism, târg de produse culinare tradiționale, târg de flori, târg de meșteri populari.

Sărbătoarea Teilor

luncavita ziaruldelta.ro
Foto: ziaruldelta.ro

Sărbătoarea Teilor se desfășoară în zilele de 29 – 30 iunie, la Luncavița în județul Tulcea. Sărbătoarea Teilor s-a desfășurat pentru prima oară în anul 2001 și a primit această denumire din pricina întinderilor mari de păduri de tei ce aparțin comunei Luncavița; tradiția este însă veche de sute de ani, numai că în anii ’70 regimul comunist a interzis-o.

Este o sărbătoare dedicată teiului din care localnicii obișnuiesc de foarte multă vreme să facă miere locală. La celebrarea sărbătorii participă localnici, dar și turiști români sau străini, ori oameni din localitățile vecine. Se organizează un program artistic, împărțit în două stiluri muzicale: ansambluri de muzică populară și formații de muzică ușoară românească.

Festivalul Slănicului

festivalul slanicului
youtube.com

Festivalul Slănicului are loc la Mânzălești, în județul Buzău, anual, în perioada zilelor de 6 – 7 iulie. Se desfășoară în aer liber, fie soare, fie vânt, pe Platoul Meledic. Festivalul Slănicului a ajuns în 2014 la ediția cu numărul 44.

Se deschide anual cu un moment artistic special în cadrul căruia copiii din Mânzălești prezintă unul dintre obiceiurile cele mai vechi ale localității, obicei ce evocă de fapt o veche legendă a locului. Pe scenă urcă cu precădere artiști și ansambluri de muzică populară românească, dar există tendința de a participa activ și unele grupuri muzicale din afara României.

Nedeia de la Polovragi

nedeia de la polovragi
youtube.com

Nedeia de la Polovragi este organizată anual în perioada zilelor de 14 – 20 iulie, în județul Gorj. Reprezintă una dintre cele mai vechi și frumoase sărbători tradiționale românești, fiind organizată de cel puțin 350 de ani pe teritoriul localității Polovragi.

La origine, se bazează pe ideea unui târg de mărfuri, însă atmosfera plină de veselie, cântec popular, grai oltenesc și specialități culinare din partea locului transformă vechiul târg de la Polovragi într-o adevărată sărbătoare națională. Participă mii de turiști, pe lângă localnici și vecini. Se vând animale, mărfuri, ceramică, obiecte artizanale lucrate manual. Ultima zi a sărbătorii e dedicată dansului, cântecului și portului popular, în ideea de promovare a tradițiilor rurale românești.

Fiii satului

Foto: orionmedia.ro
Foto: orionmedia.ro

Fiii satului se desfășoară anual la Poiana Stâmpei din județul Suceava, în perioada 26 – 28 iulie. Prima zi este destinată concursurilor: cel mai bun forestier, cel mai frumos sat, etc. Se organizează și simpozioane pe tema avantajelor alimentației sănătoase, în stil rural.

A doua zi a sărbătorii Fiii Satului este marcată de competiții sportive cu premii, iar a doua parte a zilei și cea de-a treia zi a festivalului se dedică specialităților gastronomice ale comunei, când participanții pot gusta din bucatele pregătite de localnici, pot cumpăra dulcețuri și siropuri naturale și se pot delecta cu produsele specifice comunei. Sărbătoarea include concerte de muzică ușoară și populară, paradă militară, parada costumului popular și parada căruțelor cu cai.

Târgul de fete de pe Muntele Găina

targ de fete de la gaina
evenimenteoradea.ro

Târgul de fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare extrem de veche, care se desfășoară în comuna Avram Iancu din județul Alba, în zilele de 20 și 21 iulie. Târgul este celebru printre români; este atestat documentar de la jumătatea secolului XIX și are loc pe muntele Găina, într-o poiană la o altitudine de circa 1500 metri. Aici, românii din Munții Apuseni, dar și din alte colțuri ale țării, se adunau în cadrul unui târg de produse, dar de multe ori la târg se încheiau mai degrabă căsătorii.

Fetele veneau cu zestrea încărcată în căruță și dacă erau alese de vreun flăcău se căsătoreau pe loc, urmându-și apoi bărbatul în satul lui. Astăzi, Târgul de Fete este o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor populare, unde moții în special impresionează cu produsele tradiționale scoase la vânzare. Târgul este marcat de spectacole folclorice, de focuri de artificii și parada costumului popular.

Festivalul Secerișului

festivalul secerisului
cjsm.ro

Festivalul Secerișului are loc la Ampoița, în județul Alba, tot în zilele de 20 și 21 iulie și este un festival al tradițiilor străvechi.

Renasc obiceiurile pământului: secerișul, împletirea cununii de spice, treieratul grâului, cununa cu cai și căruțe. Organizatorii poartă costumul popular moștenit din generație în generație; se cântă și dansează în stil popular, se gustă din băuturile alcoolice și preparatele culinare specifice localității de la poalele Munților Apuseni.

Nedeia Munților

nedeia muntilor fundata
romaniaturistica.ro

Nedeia Munților se desfășoară la Fundata, în Brașov, între 21 și 22 iulie și are o conotație istorică deosebită. Este o sărbătoare tradițională pastorală, care se organizează de sute de ani și a marcat dintotdeauna întâlnirea dintre cele două țări surori Transilvania și Ţara Românească.

La Fundata avea loc din cele mai vechi timpuri un târg de tradiție, produse și meșteșuguri cu participare transilvană și munteană, ca un soi de schimb de experiență și întâlnire între frați, la granița dintre cele două țări. Astăzi, Nedeia Munților din Fundata are rolul unei sărbători cu accent pe tradiție și istorie, cu spectacole folclorice, parada costumului popular, explicarea tradițiilor și obiceiurilor plus comercializarea unor obiecte de artizanat, ieșite din mâinile celor mai pricepuți meșteri populari.

Festivalul Plăcintelor

Foto: desteptarea.ro
Foto: desteptarea.ro

Festivalul Plăcintelor are loc la Târgu Ocna din județul Bacău, în zilele de 3 – 5 august. Este o sărbătoare destul de recentă, ivită din dorința de a bucura sufletele persoanelor în vârstă, chemate să facă dovada experienței culinare.

Festivalul Plăcintelor din Târgu Ocna este o competiție între rețete de plăcinte tradiționale. Concurenții au fiecare propriul stand unde expun specialitățile culinare; atât juriul cât și vizitatorii festivalului sunt invitați să guste și să decidă cea mai bună plăcintă a anului. Evenimentul beneficiază de aroma spectacolelor de muzică populară și a paradelor de costume populare.

Festivalul Muntelui Ceahlău

festivalul muntelui ceahlau
ziarulceahlaul.ro

Festivalul Muntelui Ceahlău este o tradiție a localității Durău din județul Neamț și se desfășoară anual în ziua de 6 august. Este dedicat Muntelui Ceahlău, singurul munte cu hram din România, iar data marchează „Schimbarea la Față”.

Festivalul Muntelui Ceahlău e o sărbătoare foarte veche, căci de sute de ani încoace, oamenii se adunau de 6 august, în port popular, în vârful Ceahlăului unde un preot făcea o rugăciune, urmată de praznic și apoi de dansuri și cântece populare. Se petrecea toată ziua și toată noaptea, cu strigăte de veselie. În prezent, festivalul se compune din expoziții de artă populară, spectacole folclorice și degustare de preparate culinare tradiționale.

Buzduganul

buzdugan sat dragus
bzb.ro

Buzduganul este sărbătoarea satului Drăguș, din Brașov și are loc anual în zilele de 17 și 18 august. Este foarte veche, celebrată cu ocazia încheierii muncilor la câmp și strângerea recoltelor. Ca mulțumire lui Dumnezeu, pentru recolte, s-a păstrat obiceiul împletirii cununii de spice, care este purtată cu alai mare prin tot satul.

Se împletește din 12 spice de grâu, simbolizându-i pe cei 12 Apostoli. Localnicii sunt stropiți cu apă sfințită, iar alaiul se îndreaptă spre amiază în direcția platoului de la Drăgușel, unde se dă startul petrecerii cu muzică populară și ușoară, paradă de costume populare și degustare de produse gastronomice tradiționale.

Festivalul Dulceții

festivalul dulcetii izvoarele prahova
prahovabusiness.ro

Festivalul Dulceții se ține în localitatea Izvoarele din Prahova, în zilele de 23- 25 august și marchează participarea gospodinelor din toată țara. Se oferă spre degustare și cumpărare o serie impresionantă de dulcețuri, compoturi și sucuri naturale, preparate după rețete tradiționale românești, dar și după rețete cu ingrediente exotice.

Cea mai de preț este dulceața de soc, specifică Prahovei, pe cât de aromată, pe atât de greu de preparat. Festivalul Dulceții include parada costumelor populare, spectacol de fanfară militară, momente artistice, cu muzică populară și ușoară.

Festivalul Brânzei și țuicii

Festivalul Brânzei și țuicii rasinari
tribuna.ro

Festivalul Brânzei și țuicii are loc în aceeași perioadă, 23 – 25 august, dar în Sibiu, la Rășinari. Urmărește promovarea produselor tradiționale din Mărginimea Sibiului – brânza obținută la stână și țuica făcută la cazan.

Cei mai mulți producători sunt din Sibiu, dar participă și producători de specialități de brânză din alte colțuri ale țării. Festivalul Brânzei și țuicii din Rășinari este plin de veselie, căci pe lângă consumul de țuică, atmosfera se înveselește cu ajutorul ansamblurilor de muzică folclorică și prin parada costumului popular.

Festivalul Fructelor de pădure

Foto: monitoruldedorna.ro
Foto: monitoruldedorna.ro

Festivalul Fructelor de pădure se organizează la începutul lunii octombrie, la Piatra Neamț și urmărește promovarea turismului local, prin prisma efectelor benefice ale fructelor de pădure asupra sănătății.

Prima ediție a avut loc în 2009, iar în cadrul festivalului există o competiție pe produse naturale din fructe de pădure și preparate culinare tradiționale între pensiunile nemțene. Cei care vizitează festivalul au ocazia să guste bunătăți dulci din fructe de pădure, preparate în cadrul celor mai frumoase și ospitaliere pensiuni nemțene.

Sărbătoarea Mușcatelor

Foto: beppler.ro
Foto: beppler.ro

Sărbătoarea Mușcatelor se desfășoară la Moeciu, în județul Brașov, în luna august. Este o sărbătoare dedicată florilor mușcate, cu spectacole de muzică populară și ușoară, cu parade vestimentare de port popular, cu expoziții foto, cu promovarea celor mai frumoase pensiuni din zona Bran.

Sărbătoarea Mușcatelor din Moeciu se desfășoară la Muzeul Etnografic din Bran, iar aspectul cel mai interesant ține de prezentarea modurilor inedite în care florile de mușcate pot fi folosite în cadrul preparării de produse culinare.

Festivalul Tămâioasei

sarbatoarea tamaioasei
travelbuzau.com

Festivalul Tămâioasei are loc în ultima zi a lunii august, la Pietroasele din județul Buzău și marchează momentul culegerii viei și zdrobirii strugurilor, în picioare. Este un festival al vinului, plin de momente artistice deosebite: strugurii sunt zdrobiți de fecioare, iar mustul este dat spre degustare tinerilor flăcăi.

Apariția zeului vinului, Bachus, este marcată cu ajutorul unui actor ce-i joacă rolul, într-o caleașcă împodobită cu ciorchini de struguri. Evident, au loc spectacole de muzică folclorică și populară, se fac degustări de vinuri, se organizează expoziții de unelte specifice vinificației, dar există și o prezentare a celor mai frumoase pensiuni ale zonei.

Festivalul Pălăriilor

Foto: ziarullumina.ro
Foto: ziarullumina.ro

Festivalul Pălăriilor este organizat la Iași, în zilele de 5 – 6 octombrie, începând din anul 2013 și urmărește promovarea portului popular românesc și a tradițiilor, în special vestimentare, ale poporului român.

Festivalul Pălăriilor din Iași are loc în Ruginoasa, cu participarea românilor din toată țara. Cel mai așteptat moment este cel al Horei satului, cu muzică folclorică, dans popular și voia bună specifică românilor.

Serbările Pădurii

serbarile padurii vorona
youtube.com

Serbările Pădurii de la Vorona, județul Botoșani are loc între 7 si 9 septembrie și a ajuns deja la cea de-a 41-a ediție.

Este o sărbătoare ce se bucură de o largă participare, căci anual se strâng la Vorona peste 5000 de oameni, pentru a profita de prezența ansamblurilor folclorice românești, pentru a mânca mici și a bea bere, pentru a admira costumele populare și pentru a celebra inclusiv sărbătoarea religioasă de Sfânta Maria. De la Serbările Pădurii nu lipsesc meșterii populari cu o serie obiecte realizate manual și cu multă măiestrie.

Zilele Recoltei

ziua recoltei constanta
radioconstanta.ro

Zilele Recoltei au loc în cadrul Festivalului Internațional Rodul Pământului, la Constanța, între 21 și 22 septembrie. Zilele Recoltei se desfășoară pe stadionul din Cumpăna și este un eveniment cu predilecție gastronomic, la care participă atât români cât și străini, întrecându-se în rețete tradiționale și produse specifice toamnei – murături, plăcinte, zacuscă, dulcețuri.

Din partea României, nu poate fi trecută cu vederea participarea meșterilor populari cu obiecte de o frumusețe specifică meșteșugurilor românești. Nu lipsește fondul muzical asigurat de ansambluri folclorice și trupe de muzică ușoară.

Festivalul Răciturilor

festivalul raciturilor
samanatorul.blogspot.ro

Festivalul Răciturilor marchează încheierea anului, căci are loc în ziua de 5 decembrie, la Peștișani, județul Gorj. Este un festival pasionant, care se adresează pensiunilor gorjene, invitate să se înfrunte în… răcituri.

Proprietarii de pensiuni pun la dispoziția juriului și a vizitatorilor un număr spectaculos de piftii, după rețete care mai de care mai tradiționale – piftie de porc, de pește, de vită, de curcan. Festivalul Răciturilor se organizează pentru promovarea gastronomiei tradiționale, mai ales a obiceiului oltenesc de a consuma răcituri cu sarmale fierbinți și turte de mălai.

Sărbătoarea Moșoaielor

sarbatoarea luncavita
tlnews.ro

Sărbătoarea Moșoaielor din Luncavița este o sărbătoare a iernii și a Nașterii Mântuitorului, astfel că se desfășoară în diverse etape, începând din 6 decembrie și până în primele zile ale lunii ianuarie.

Dincolo de cetele ce colindă casele oamenilor și oferă cadouri, Moșoiul și Moșoicuța sunt personaje creștine ce alungă duhurile rele. Sărbătoarea Moșoaielor are loc în centrul Luncaviței, cu apariția cetelor de oameni mascați în moșoi și moșoicuțe, ce sună din clopoței până seara târziu. Se colindă zi de zi până de Bobotează.

Sărbătoarea Crăciunului

carlibaba
infocarlibaba.blogspot.ro

Pentru Sărbătoarea Crăciunului în Satul Românesc a fost ales satul Cârlibaba din Suceava. Turiștii străini și români, pasionați de satul românesc sunt invitați să trăiască miracolul Nașterii Domnului în Cârlibaba, unde tradițiile muzicale, vestimentare și gastronomice au un farmec arhaic deosebit. Colindele copiilor sunt deja vestite în comuna Cârlibaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.