Cele mai citite cărţi din toate timpurile au fost consemnate în diverse topuri realizate de revistele de specialitate, au fost confirmate de opiniile criticilor şi istoricilor literari, fără a se ignora numărul de volume vândute, implicit gustul publicului. Aceste cărţi au trecut proba timpului, au devenit repere în istoria culturii, sunt la fel de incitante astăzi, ca şi la momentul la care au fost concepute şi publicate.
Criteriile care stau la baza unor astfel de evaluări vizează fondul, forma, mesajul, originalitatea unei cărţi, felul în care provoacă imaginaţia şi gândirea cititorului, măsura în care produce o elevaţie a spiritului sau îndeamnă la meditaţie asupra condiţiei umane. O carte valoroasă, spunea Franz Kafka, trebuie să fie “ca o lamă ascuţită care sparge marea îngheţată din noi”. Rostul unei cărţi este să dea lucrurilor durată, formă, greutate, să deschidă drumuri largi spre noi înşine. Iată un Top zece cele mai citite cărţi din toate timpurile:
Cele mai citite cărţi din toate timpurile – Biblia
Biblia, fie că este citită ca scriere de referinţă a teologiei creştine sau ca o carte “istorică” sau literară, ca o saga în care sunt prezente teme fundamentale, eterne, general-umane, este, conform tuturor topurilor, marele “best-seller” din toate timpurile şi una dintre cele mai vechi cărţi cunoscute. S-a estimat că numai între anii 1815 şi 1992, s-au vândut peste trei miliarde de exemplare.
La finalul anului 2002, Biblia, în versiunea completă, era disponibilă în 405 limbi, iar în traduceri parţiale în 2 303 limbi (din cele 6 912 limbi câte se vorbesc în lume). Este prima carte tipărită, în 1455, de Gutemberg, care a avut un rol esenţial în tehnologia tipăririi.
Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost “Biblia de la Bucureşti” sau “Biblia lui Şerban Cantacuzino”, din 1688, scrisă cu caractere chirilice (principele Cantacuzino fiind cel care a sprijinit tipărirea acesteia). Despre această versiune a Bibliei, istoricul Alexandru D. Xenopol spunea că “este cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”.
În secolul al XVIII-lea, filosoful Immanuel Kant observa că, oricât ar progresa lumea, oricât s-ar dezvolta cunoaşterea umană, nimic nu poate înlocui Biblia, baza întregii educaţii. Friedrich Nietzsche, unul dintre cei mai importanți filosofi europeni ai secolului al XIX-lea, recunoştea cât de debusolat s-ar fi simţit căutând o bază pentru o conduită morală, pentru starea haotică a timpului, dacă nu ar fi fost Biblia.
Scriitorul german Goethe mărturisea că din Biblie şi-a extras, precum planta din pământ, seva inteligenţei sale, iar Jean-Jacques Rousseau, scriitor și filosof, din secolul al XVIII-lea, era convins că este cea mai valoroasă carte a umanităţii.
Cele mai citite cărţi din toate timpurile – Coranul
Pe locul doi în Top 10 cele mai citite cărţi din toate timpurile se situează Coranul (în arabă “qara`a”, însemnând „El a citit”, „El a recitat”), cartea sacră a musulmanilor (a doua religie cea mai practicată din lume) – o sumă de precepte morale, de conduită, de viaţă spirituală., revelate profetului Mahomed.
Peste 3 miliarde de exemplare au fost vândute în întreaga lume, în condiţiile în care, la începutul anilor 2000, pe mapamond, existau în jur de 1,1 miliarde de musulmani, iar până în 2030 se preconizează vor fi de două ori mai mulţi. În plus, pentru un musulman este un gest de mare credinţă să copieze manual Coranul, aşa explicându-se existenţa multor exemplare ale cărţii, frumos scrise şi decorate.
Cele mai citite cărţi din toate timpurile – “Cartea Roşie”, Mao Zedong
Exceptând textele religioase (Biblia, Coranul), cea mai vândută şi, de presupus, şi cea mai citită carte este “Cartea Rosie” a lui Mao Zedong/ Mao Tzedun, lider comunist chinez din 1949, până în 1976, dar considerat şi poet, filosof, vizionar, fondatorul “maoismului” (o formă de comunism, implicit ideologie, care poartă amprenta acestui lider).
“Cartea Rosie” (cum este numită în afara Chinei) sau “Citate ale președintelui Mao Zedong„, publicata pentru prima dată în 1964, s-a vândut în circa 800 de milioane de exemplare (alţii susţin că ar fi vorba de două miliarde). A fost chiar manual obligatoriu în toate școlile din China (de la școala elementară până la învăţământul superior). Este o colecție de citate ale președintelui Mao Zedong care trebuiau studiate și în companiile mari din țară, în timpul programului de lucru.
Cele mai citite cărţi din toate timpurile – “Don Quijote” de Miguel de Cervantes
Când este vorba de marea literatură a lumii, cu scriitori şi titluri excepţionale, capodopere ale diverselor epoci şi păstrându-şi valoarea de-a lungul timpului, deşi este dificil de făcut o ierarhie de acest fel – Cele mai citite cărţi din toate timpurile – se pare totuşi că, la unison, istoricii şi criticii literari, cititorii spun că, în fruntea acestui clasament, se află “Don Quijote” de Miguel de Cervantes – “cea mai bună carte scrisă vreodată”.
Deşi au trecut peste patru secole de când Cervantes a publicat “Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”, povestea micului nobil din La Mancha, pasionat şi influenţat de lectura romanelor cavalereşti, care ajunge să creadă că el este “cavalerul rătăcitor”, destinat “marilor” aventuri „în ajutorul celor slabi şi năpăstuiţi”, trăind, în final, drama “deziluzionării”, stârneşte încă interesul cititorilor, chiar şi în epoca actuală, când literatura este atât de diversificată, iar temele reflectă preocupările omului modern.
Unul dintre aspectele care a asigurat perenitatea acestei cărţi este, cu siguranţă, marea sa densitate simbolică. Figura lui Don Quijote, “cavalerul tristei figuri”, dincolo de accentele ironice şi umoristice, reuneşte o sumă de valori morale – generozitate, altruism, curaj, dezinteres etc. – şi, deşi ratează rând pe rând nobilele sale idealuri, el rămâne un personaj emblematic pentru natura umană, pentru tentativa de a se ridica deasupra unei vieţi mediocre. Don Quijote, acest anti-erou creat de Cervantes în urmă cu patru secole, rămâne pe deplin relevant astăzi.
Pe de altă parte, cele peste şase sute de personaje din carte reprezintă cel mai amplu tabou de tipologii umane, nu numai din literatura spaniolă, ci şi din literatura universală. La acestea se adaugă savoarea naraţiunii, îmbinarea inconfundabilă de realism, burlesc, sublim.
“Micul Prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry
“Micul Prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry, se situează, în topurile referitoare la cele mai citite cărţi din toate timpurile, pe un loc fruntaş. A fost tradusă în 457 de limbi, inclusiv în limbajul Braille şi se vinde în aproximativ două milioane de exemplare anual, circa 140 de milioane de cărţi vândute până acum în toată lumea. Francezii au declarat-o “cea mai bună carte a secolului al XX-lea” şi este a doua cea mai tradusă carte din lume, după Biblie.
Deşi titlul şi planul de suprafaţă al textului sugerează că se adresează copiilor, în realitate este un roman filosofic, o alegorie despre curaj, fraternitate, singurătate, altruism, certitudini, despre natura umană în general, altfel spus, apelând la un citat din carte, despre faptul că, in viață, “Se vede clar doar cu inima”, “Ce este esenţial este invizibil ochilor”.
Povestea din “Micul Prinţ”, în care un pilot se prăbuşeşte cu avionul său în deşertul Sahara şi îl întâlneşte pe tânărul prinţ ajuns pe Pământ de pe un mic asteroid, este inspirată din experienţa de viaţă a autorului, aviator de profesie. Cartea este o invitaţie adresată adulţilor de a-şi regăsi, în spirit, vârsta copilăriei, pentru că ”toți adulții au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își amintesc”.
“Poveste despre două orașe” de Charles Dickens
Charles Dickens (1812 – 1870) este marele romancier al realismului englez, din secolul al XIX-lea, cunoscut pentru romanele sale fluviu – “David Copperfield”, “Marile speranţe”, “Oliver Twist”, “Casa umbrelor” etc. Deosebit de implicat în viaţa socială, politică, artistică a timpului său, Dickens, prin scrierile sale, a dovedit că stăpâneşte la un înalt nivel valențele expresive ale limbii engleze, fiind considerat cel mai mare romancier al epocii victoriene.
“Poveste despre două orașe”, carte publicată pentru prima dată în 1859 – cea mai cunoscută operă de ficțiune istorică a lui Dickens – este un roman a cărui acţiune se desfăşoară la Londra şi Paris, înainte şi după Revoluţia Franceză, adică în “cel mai bun și cel mai rău timp, într-o epocă a înțelepciunii și prostiei, a credinţei şi incredulităţii, a Luminii şi Întunericului”, după cum cititorul poate afla încă din prima frază a cărţii.
Romanul “Poveste despre două orașe” s-a bucurat de un succes extraordinar, încă de la apariţie, fiind astăzi unul dintre cele mai vândute din toate timpurile, după cum arată sondajul BBC The Big Read, din anul 2003.
“Visul din pavilionul roșu”, de Cao Xueqin
Din literatura asiatică vine una dintre cele mai citite cărţi din toate timpurile, tradusă în 27 de limbi, vândută în milioane de exemplare, inclusă în colecţia UNESCO de scrieri reprezentative ale lumii – “Visul din pavilionul roșu” (Hong lou meng) a scriitorului chinez, din secolul al XVIII-lea, Cao Xueqin, extrem de apreciat pentru geniul şi erudiţia sa şi care a trăit experienţa excluderii din societatea aristocratică.
În peste 1000 de pagini, cu peste 400 de personaje, autorul prezintă fapte de inspiraţie autobiografică – mărirea şi prăbuşirea unei întregi familii/ dinastii (Dinastia Qing), personaje extrem de bine individualizate (aristocraţi, mandarini, tinere şi copii de casă, călugări budişti, negustori etc.), iubiri, homosexualitate, ritualuri, ceremonii legate de momente importante din viaţa omului, intrigi, o întreagă lume cu tot pitorescul ei oriental.
Titlul cărţii face referire la apartamentele (vopsite în roşu) – ginecee – destinate femeilor din înalta aristocraţie chineză, spaţii simbolice, în roman, ale visului, ale iluziei, motiv pentru care unii consideră că o traducere mai adecvată, mai puţin literală a titlului ar fi “Visul gineceului”.
Cele mai citite cărţi din toate timpurile – “De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger
Publicat pentru prima dată în 1951, “De veghe în lanul de secară” (“The Catcher in the Rye”) este cel mai cunoscut roman al scriitorului american J.D. Salinger şi una dintre cele mai citite cărţi din toate timpurile, construind, în subtext, un arhetip al unei vârste (adolescenţa) şi al experienţelor existenţiale fundamentale.
Căutările tânărului Holden Caulfield, protagonistul cărţii, sunt emblematice, problematizante, mereu actuale – despre conformism şi noncorformism, despre inocenţă, despre autenticitate şi revoltă, maturitate şi imaturitate: “Semnul omului imatur – se spune în carte – este că vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce un om matur vrea să trăiască modest pentru una”.
“Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez
“Un veac de singurătate” (1967), romanul scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, reprezentativ pentru ceea ce critica literară a numit “realul miraculos”, a fost tradus în 35 de limbi, a fost vândut în peste 30 de milioane de exemplare şi a fascinat generaţii de cititori. Este considerat ca fiind a doua operă literară de limba spaniolă, ca importanţă, după “Don Quijote”, de Cervantes.
Este o meditaţie profundă asupra timpului, iubirii, destinului, o alegorie a istoriei latino-americane. Acţiunea se petrece în Macondo, care este, după cum însuşi autorul mărturiseşte, nu atât un spaţiu geografic, cât “o stare de spirit”, iar “singurătatea” la care face trimitere titlul derivă, după cum tot Marquez sublinia, din realitatea că oamenii sunt tentaţi să-şi trăiască viaţa după nişte „scheme de gândire” (impuse de societate, de condiţionări personale, de tradiţie), nu după cum şi-ar dori, ceea ce îi face mai puţin liberi, mai trişti, mai neînţeleşi, prizonieri în propria existenţă.
Mario Vargas Llosa, el însuşi unul dintre cei mai mari prozatori contemporani, de origine peruană, şi el laureat al Premiului Nobel, spunea despre Marquez că a reuşit “să se ia la întrecere, de la egal la egal, cu realitatea însăși, să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul, memoria, fantezia sau coșmarurile oamenilor, să facă din narațiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea: multiplă și oceanică”.
“Fructele mâniei”, de John Steinbeck
“Fructele mâniei” (“The Grapes of Wrath”, 1939), alături de romanele “La răsărit de Eden” (1952) și “Oameni şi şoareci” (1937) au făcut din John Steinbeck unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai citiţi prozatori ai secolului al XX-lea, răsplătit cu prestigiosul Premiu Pulitzer şi cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 1962.
La popularitatea cărţii a contribuit, probabil, şi ecranizarea din 1940, cu Henry Fonda şi Jane Darwell în rolurile principale, dar şi faptul că face parte din bibliografia de literatură americană din liceu şi colegiu.
Acţiunea cărţii se petrece în timpul marii crize economice (1929 – 1933), având în centrul atenţiei o familie săracă de fermieri, obligată, ca şi alte mii de “okies” (termen peiorativ folosit pentru cei din Oklahoma) să plece în California, ca să găsească locuri de muncă (la cules de struguri, portocale etc.), pământ, demnitate, acolo unde li se promite că şi-ar putea ridica o casă, unde iernile nu există, singurul resort interior al personajelor fiind “speranţa”, care se va dovedi a fi o iluzie, înlocuită de prăbuşirea tuturor valorilor morale.
“Literatura este esenţă sau nimic” (George Bataille)
Cărţile menţionate anterior sunt, evident, repere veritabile ale culturii universale. Dar toate sondajele, topurile de acest fel au limitele lor – niciodată nu vor putea cuprinde toate, nici măcar mare parte din marile creaţii literare ale lumii.
Poate nu s-au vândut în miliarde de exemplare, dar istoria literaturii universale nu-i va putea ignora vreodată, de exemplu, pe dramaturgul şi poetul William Shakespeare, pe uriaşul prozator Feodor Dostoievski – vârsta de aur a literaturii ruse – ale cărui romane, traduse în peste 170 de limbi, au influenţat major nu numai literatura modernă, dar şi filosofia şi psihologia secolului al XX-lea.
Nu pot lipsi din peisajul cultural nord-american, alături de J.D. Salinger, F. Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Cei frumoşi şi blestemaţi”), Ernest Hemingway (Bătrânul şi marea”, “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele”, “Zăpezile de pe Kilimanjaro”), aşa cum literatura sud-americană a fost magistral reprezentată de Aleho Carpentier (“Recursul la metodă”), Miguel Angel Asturias (“Oameni de porumb”), Jose Donosa Yanez (“Obscena pasăre a morţii”), Isabel Allende (“Despre dragoste şi umbră” ) etc.
Din epoca modernă, până la cea contemporană, nu pot fi ignoraţi genialii scriitori italieni Gabriele d’Annunzio (“Inocentul”, “Triumful morţii”), Giovanni Papini (“Un om sfârşit”), Umberto Eco (“Numele trandafirului”, “Pendulul lui Foucault”) sau scriitori germani precum Erich Paul Remark (“Obeliscul negru”, “Nimic nou pe Frontul de Vest”), Robert Musil (“Omul fără însuşiri”), Thomas Mann (“Casa Buddenbrook”, “Alteță regală”, “Muntele vrăjit”), Elias Canetti (“Orbirea”) s.a.m.d.
Cum am putea înţelege lumea noastră actuală fără distopiile profetice ale lui George Orwell – „Ferma animalelor” şi „1984” – sau ale lui Aldous Huxley (“Minunata lume nouă”), “istorii ale viitorului”, de fapt un fel de final de istorie, în care nu mai există nici pasiune, nici iubire, nici dorinţe, nici idealuri – toate dovezi că “Literatura este esenţă sau nimic” (George Bataille).
