Un palat nu reprezintă doar nivelul arhitectural, ci și puterea regalității acelei țări. Palatul este cea mai atrăgătoare clădire a unei națiuni și ține în viață istoria perioadei în care a fost construit. Cele mai multe palate îndeplinesc acum alte funcții, precum centre de educație, muzee, sedii guvernamentale și chiar hoteluri.

În cele ce urmează vă prezentăm câteva dintre aceste minunate opere de artă.

• Palatul Schonbrunn, Austria

Schonbrunn
Schonbrunn, foto: 1.bp.blogspot.com

Unul dintre cele mai importante monumente culturale ale Austriei, Palatul Schonbrunn a devenit începând cu anii 1960 una din atracțiile turistice majore din Viena. Palatul vienez este o fostă reședință imperială de vară. A fost construit între anii 1696 și 1712 la cererea împăratului Leopold I. Parcul palatului oferă o mulțime de atracții; de exemplu, Grădina Privy (Grădina Coroanei), cea mai veche grădină zoologică din lume, un labirint și Gloriette, o casă de vară din marmură situată pe vârful unui deal de 60 de metri.

• Complexul Alhambra, Spania

Alhambra
Alhambra, foto: 4.bp.blogspot.com

Alhambra este un palat și un complex fortificat situat în Granada, Spania. Inițial, fusese construit ca o fortăreață în 889, dar în anul 1333 a fost transformat într-un palat regal de către Yusuf I, Sultan al Granadei. Palatele islamice de la Alhambra au fost construite pentru ultimii emiri musulmani din Spania din dinastia Nasrid și pentru curtea lor. După cucerirea de către regii catolici în 1492, unele porțiuni au fost folosite de către conducătorii creștini. Alhambra este acum una din atracțiile turistice importante ale Spaniei și motivul principal pentru care cei mai mulți vizitatori ajung în Granada.

• Orașul Interzis, China

Orașul Interzis
Orașul Interzis, foto: blog.airpaz.com

Situat în centrul Beijingului, Orașul Interzis este cel mai mare complex regal din lume, acoperind aproximativ 72 de hectare. Construit între 1406 și 1420, Orașul Interzis a fost palatul imperial chinez începând cu dinastia Ming și până la sfârșitul dinastiei Qing; acum adăpostește Muzeul Palatului. Complexul este format din 980 de clădiri cu 8707 camere, înconjurate de un șanț adânc și de un zid înalt de 10 metri.
Aproape 500 de ani a servit drept casă împăraților și centru ceremonial și politic al guvernului chinez. Accesul a fost interzis celor ce nu făceau parte din familia regală. 24 de împărați au condus de acolo China, până la abdicarea ultimului împărat chinez, Pu Yi.

• Palatul Potala, Tibet

Potala
Potala, foto: photos1.blogger.com

Palatul Potala este localizat în Lhasa, în Tibet. Situat pe dealul Marpo Ri, la 130 de metri deasupra văii Lhasa, Potala se înalță încă 170 de metri și este cea mai mare structurǎ monumentală din tot Tibetul. Chiar dacă aici fusese deja construit un palat în secolul al VII-lea, construcția acestui palat a început în anul 1645, în timpul celui de-al cincilea Dalai Lama; până în 1648, Potrang Karpo sau Palatul Alb era deja terminat. Potrang Marpo sau Palatul Roșu a fost adăugat între 1690 și 1694. Palatul Potala este un exemplu uimitor de inginerie, fiind conceput pentru a proteja împotriva cutremurelor și având 13 etaje și 1000 de camere. Palatul Potala a rămas reședința lui Dalai Lama până când cel de-al XIV-lea Dalai Lama a fugit în India, după invazia chineză din 1959.

• Palatul Versailles, Franța

versailles
versailles, foto: jurickphoto.blogspot.com

Situat la 20 de kilometri de Paris, probabil că este unul dintre cele mai cunoscute palate din lume. Versailles a fost inițial o cabană de vânătoare, construită în 1624 de către Ludovic al XIII-lea. Succesorul său, Ludovic al XIV-lea, a extins-o în ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari palate din lume. Începând cu 1682, avea să devină centrul politic al puterii. A fost reședința oficială a regilor Franței până în octombrie 1789, când avea să înceapă Revoluția Franceză. Palatul are una dintre cele mai frumoase grădini din lume. În ziua de astăzi, Palatul Versailles este una din marile atracții turistice ale Franței și încă mai servește unele funcții politice.

• Palatul Mysore, India

Mysore
Mysore, foto: 1.bp.blogspot.com

Cunoscut și sub numele de Orașul Palatelor, orașul Mysore are un număr mare de palate istorice; Palatul Mysore este cel mai renumit. Construcția sa a început în 1897, după ce un incendiu a distrus vechiul palat și a fost finalizată în anul 1912. În timpul festivalului Dasara, din lunile septembrie și octombrie, întreg palatul este luminat cu mai mult de 10.000 de becuri, oferind o priveliște minunată.
Clădirea este reședința fostei familii regale a Mysore-ului. Palatul este acum una dintre cele mai renumite atracții turistice din India, cu peste 2,7 milioane de vizitatori anual. Turiștii nu au voie să facă poze clădirii, iar la intrare trebuie să se descalțe.

• Palatul Topkapi, Turcia

Topkapi
Topkapi, foto: 1.bp.blogspot.com

Palatul Topkapi face parte dintr-un mare complex din Istanbul. Când sultanul Mohamed Cuceritorul a intrat în Constantinopol în 1453, primul său ordin a fost construirea unei noi reședințe. Aceasta avea să devină mai târziu palatul cunoscut sub numele de Topkapi. Pentru aproximativ 400 de ani a servit ca reședință sultanilor otomani. În momentul de față, palatul este un muzeu unde se regăsesc artefacte importante ale lumii musulmane, printre care sabia și mantia lui Mohamed.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.