O gazela va ocupa mereu rolul secundar intr-un documentar despre viata salbatica. Va alerga prin ierburile inalte incercand sa scape de pradatori, iar in cazul fericit in care va reusi sa scape nu va fi aclamata de comentatori. Isi va continua linistita viata pascand si crescandu-si puii pana la urmatorul atac. Insa multe dintre aceste documentare nu creeaza o imagine completa asupra vietii acestor animale. Ele exista sub forma a numeroase specii si subspecii, ocupa un areal extrem de intins si sunt foarte bine adaptate la mediu, in ciuda pradatorilor numerosi.
Gazelele sunt mamifere erbivore cunoscute pentru eleganța și agilitatea lor, dar și pentru adaptările impresionante la mediile dure în care trăiesc. De la savanele întinse până la deșerturile aride, aceste animale au dezvoltat strategii unice pentru a face față provocărilor vieții în sălbăticie. Speciile de gazelă, cum ar fi gazela lui Thomson sau gazela girafă, nu sunt doar rapide și grațioase, ci și extrem de rezistente. În acest articol, vom explora cele mai interesante specii de gazelă și vom descoperi cum s-au adaptat la habitatele lor variate.
Adaptările remarcabile ale gazelei lui Thomson
Prima care trebuie mentionata este gazela lui Thomson (eudorcas thomsonii), numita astfel dupa numele unui explorator al Africii; datorita marimii reduse i se mai spune “tommie”. Aceasta specie atrage atentia prin coloritul specific: spatele maroniu, abdomenul alb si cate o banda negra, destul de lata pe ambele parti. Este intalnita in Africa, unde cade prada des leilor, babuinilor (puii mici) si gheparzilor, ale caror vanatori sunt cele mai spectaculoase.
Desi acestia din urma pot ajunge la peste 100 km/ora, un tommie poate scapa, fiind capabil sa coteasca mult mai rapid si mai ales sa mentina ritmul rapid, fiind unul dintre cei mai buni alergatori. Daca ghepardul nu reuseste in primele minute, atunci nu va reusi deloc. Gazela lui Thomson se hraneste in principal cu ierburi si frunze, alaturandu-se de obicei altor ierbivore mai mari.
In timpul imperecherii masculii se lupta pentru atentia femelelor, insa luptele au rar cosecinte grave. Odata nascut puiul, acesta isi va petrece primele luni asezat in iarba, pentru a nu fi vazut de pradatori, mama venind din cand in cand pentru a-l alapta. Dupa ce mai creste, renunta la starea de dependenta de mama sa si se alatura unui grup de animale tinere.
Gazela dama și supraviețuirea în deșertul Sahara
O alta specie cu adevarat adaptata la mediul sau este gazela dama (nangera dama), reprezentata in prezent de doar 2 subspecii, una existand doar in captivitate. Acest mamifer traieste in Africa, inclusiv in desertul Sahara, asa ca are cele mai lungi picioare dintre toate speciile, cu scopul de a elimina cat mai multa caldura in timpul zilei. Partea inferioara a corpului este alba, in timp ce parte superioara este maronie, asemanatoare cu cea a nisipului.
Aceasta specie este mai rezistenta decat altele similare, dar din alte zone; neavand parte de ierburi in care sa se ascunda, puii sunt capabili sa fuga la fel ca adultii dupa doar o saptamana pentru a scapa de pradatori. In plus, aceasta specie de gazela apeleaza la un comportament numit “pronking”, care include sarituri specifice cu scopul de a avertiza alte exemplare in privinta unui potential pericol. In prezent aceasta specie este periclitata din cauza secetelor mari, vanatorii si a unor boli.
Gazela rhim – Specialistă a vieții în deșerturi
Gazela rhim (gazella leptceros) sau gazela de nisip alege aceleasi locuri extrem de secetoase pentru a trai. Aceasta gazela prezinta si ea adaptari foarte bune la mediul Saharei, avand copitele mai late pentru a nu se scufunda in nisip, precum si o culoare foarte deschisa a blanii. Din pacate, in prezent mai traiesc in jur de 2.500 de exemplare in salbaticie, asa ca in prezent orice forma de vanatoare este interzisa.
Gazela lui Speke
Gazela lui Speke (gazella spekei) prezinta probabil cea mai interesanta adaptare impotriva pradatorilor. Fiecare exemplar are chiar deasupa nasului o “punga” de piele care, umflata, ajunge la marimea unei mingi de baseball; se considera ca ea este responsabila pentru sunetele puternice de alarma specifice acestei specii. Acest animal foloseste si el sariturile pentru a-i avertiza pe ceilalti in privinta unui pericol.
Stilul de viata este foarte asemanator cu al celorlalte specii, la fel ca si ele fiind in prezent in pericol. Astfel, aceste gazele nu au avut nicio sansa in fata competitiei cu animalele domesticite, asa ca au ramas fara hrana; in prezent sunt ocrotite de lege.
Gazela lui Waller sau gerenuk – Gazela cu gât lung
Poate cea mai surprinzatoare este gazela lui Waller (litocranius walleri). Numita si gerenuk, aceasta specie ocupa singura un gen in clasificarea ierbivorelor. Unii o considera mai degraba antilopa decat gazela, avand si o talie mai mare, insa oriunde ar apartine aceasta specie, este destul de similara cu rudele sale. Exemplarele de gerenuk uimesc prin gatul foarte lung, care i-au mai adus si porecla de gazela girafa.
Astfel, pot ajunge la cei mai inalti copaci pentru a se hrani, avand concurenta doar din partea girafelor. Gazela se poate hrani foarte simplu, ridicandu-se pe picioarele din spate, astfel ajungand mult mai sus decat alte specii. In plus, se pare ca nu consuma niciodata apa, rezistand in intregime cu hidratarea obtinuta din frunzele suculente ale copacilor.
Gerenuk are in plus ca adaptari si ochii si urechile extrem de mari, cu ajutorul carora poate percepe un pericol la timp, astfel reusind sa se fereasca. Puii au doar 3 kilograme la nastere si trebuie sa se invete repede sa fuga folosindu-si picioarele lungi, intrucat gatul lung face camuflarea mai complicata. Daca totusi au succes, pot supravietui pana la 8 ani in salbaticie si 13 in captivitate.
Importanța ecologică a gazelelor în savane
Gazelele joacă un rol esențial în ecosistemele de savană, fiind atât prădători de vegetație, cât și prăzi importante pentru carnivorele din regiune. Hrănindu-se cu ierburi și frunze, gazelele contribuie la menținerea echilibrului vegetației, prevenind supraîncărcarea cu plante.
De asemenea, prin comportamentul lor de migrație, ele ajută la împrăștierea semințelor, facilitând astfel regenerarea vegetației pe suprafețe mari. Fiind o sursă importantă de hrană pentru prădători precum lei, gheparzi și hiene, gazelele susțin echilibrul ecologic al lanțului trofic.
Totodată, prezența gazelelor este un indicator al sănătății ecosistemului de savană, iar scăderea numărului lor poate semnala schimbări în mediu, cum ar fi pierderea habitatului sau presiunea exercitată de prădători și activitățile umane. Conservarea gazelelor nu este importantă doar pentru protejarea lor ca specie, ci și pentru păstrarea echilibrului natural al regiunilor în care trăiesc.
