Rotiferele fac parte din încrengătura Rotifera și sunt considerate printre cele mai mici viețuitoare din lume. Au fost descoperite 1800 de specii diferite de rotifere, care trăiesc în apă, pe vegetația din lacuri, ape curgătoare și mări, din toată lumea. Au capacitatea de a înota sau obișnuiesc să stea fixate de suprafețele solide, în diferite microhabitate cu apă dulce.
Rotiferele au lungimea maximă de 3 mm, deci sunt nevertebrate foarte mici. Corpul lor este de formă sferică, alungită sau cilindrică și are anterior un organ rotund ce cuprinde doi vorticili ca niște cili cu rol de locomoție sau pentru captarea hranei.
Rotiferele au capacitatea unică de a supraviețui în condiții extreme și joacă un rol important în lanțul trofic acvatic, contribuind la filtrarea apei și la reciclarea materiei organice.

Interesant la aceste specii de rotifere este faptul că nu există masculi. Aceste viețuitoare sunt o parte a microplanctonului, au rolul de a curăți apele de bacterii, cu acestea ele se hrănesc. Unele specii au corpul transparent, altele sunt opace.
Caracteristicile fizice și anatomia rotiferelor
Rotiferele prezintă aparat digestiv cu orificiu bucal, faringe, esofag, stomac, intestin, cloacă (ce se termină cu orificiu anal). Nu au aparat circulator și respirator. Au aparat excretor și organe de simț. De asemenea prezintă sistem nervos și aparat genital feminin specific lor. Hrana lor este alcătuită din micoorganisme animale sau vegetale.
Majoritatea speciilor de rotifere sunt răspândite în habitate cu apă dulce, în bălți temporare, bazine sau șanțuri cu apă. Sunt destul de bine adaptate la secetă, pot supraviețui foarte multe luni sau chiar ani în stare uscată.
În momentul când dau iar de apă, sunt rehidratate și revin la viață. Rotiferele au durata de viață de 2-3 săptămâni. Iarna și în perioada de secetă pot rezista în stadiul de ouă. În anotimpul cald pot dezvolta câteva generații, femelele se înmulțesc fără prezența masculilor.
Specia Ptygura pilula
Face parte din grupul rotiferelor și apare în apa mării.
Specia Brachionus quadridentatus
Se găsește în planctonul de apă dulce (vezi video).
Importanța rotiferelor în cercetarea științifică
Datorită dimensiunilor lor reduse și capacității de a se reproduce rapid, rotiferele sunt utilizate pe scară largă în experimente de ecotoxicologie și biologie acvatică. Ele servesc ca organisme model pentru studiul efectelor poluării asupra ecosistemelor acvatice și pentru testarea substanțelor chimice utilizate în tratarea apei.
În plus, rotiferele sunt adesea utilizate ca hrană în acvacultură, datorită valorii lor nutritive ridicate pentru peștii tineri și crustaceele în stadiu larvar.
Video Brachionus quadridentatus: