Centura de castitate, aplicată atât femeilor cât și bărbaților, avea rolul de a împiedica întreținerea vreunui act sexual în timpul călătoriei soțului, dar și rolul de menținere a virginității.
Apariția centurii de castitate este incertă. În Antichitate, în lucrarea lui Homer „Odiseea” se povestește că după actul de infidelitate al Afroditei față de soțul său, acesta, fierarul zeu Hefaistos, îi realizează o cingătoare pentru zona intimă. Cu toate acestea, grecii nu au practicat acest obicei.
Considerate de unii legende, apariția centurii de castitate se presupune a fi avut loc în perioada Evului Mediu, odată cu inițierea Cruciadelor. Cruciații, plecând la război, își asigurau fidelitatea soțiilor prin aceste centuri. Făurite de fierari, având și cheie, s-au propagat bancuri că fierarii își făceau și ei o cheie de rezervă. Adoptarea centurii se crede totuși că a fost o influență a călătoriilor cavalerilor în Răsărit, de la popoarele care practicau infibulația (unirea labiilor sau a prepuțului cu inele).
În lipsa unor dovezi concrete, se consideră că centura de castitate se răspândește cu precădere în perioada Renașterii și nu în cea a Evului Mediu. Corelarea cingătorii cu perioada cruciadelor este un mit și o legendă din folclor.
Centurile de castitate, numite și „cingători ale purității”, erau de două feluri: parțială, folosită doar pentru zona genitală, sau totală, care proteja și zona anală. Aceste centuri erau prevăzute cu una, respectiv două fante care să asigure realizarea nevoilor umane. Fantele puteau fi prevăzute și cu zimți metalici. Pentru ca zona anterioară și/sau posterioară să nu se infecteze, medicii acelor vremuri susțineau că o îmbăiere frecventă era suficientă.
Spre exemplu, cingătorile din Italia Evului Mediu erau numite cingători florentine. În „Bellifortis”, o enciclopedie militară, publicată în 1405, se descrie o astfel de cingătoare. Francesco II de Padova cunoscut ca tiranul Padovei, numit Novello Carrara înainte de a urca la tron, era un fan al instrumentelor de tortură expuse astăzi în Palatul Dogilor din Veneția. Pentru soția sa a construit o astfel de centură totală, căptușind-o cu piele pentru a fi mai confortabilă, dar și cu dinți metalici, pentru a fi mai sigură.
Muzeul de Cluny (Paris) expune două centuri de castitate atribuite Catherinei de Medicis și reginei Anna de Austria.
În Austria, în anul 1889, în urma unei exhumări, etnograful Anton Pachinger a descoperit scheletul unei femei cu o asemenea cingătoare, care a trăit în secolul al XVI-lea.
Azi, aceste centuri fabricate din piele și cu un lacăt cu cifru, nu provoacă durere și sunt folosite doar în jocurile erotice, cu rol de a prelungi dorința sexuală.
Centura de castitate masculină
Centura de castitate masculină apare în epoca victoriană (1837 – 1901). Ea presupunea unirea prepuțului și prinderea lui cu inele, închise cu lacăte mici, ce vor fi schimbate mai târziu cu sârmulițe acoperite cu ceară pentru sigilii. Această centură avea rolul de a împiedica masturbarea sau chiar erecția, mult blamată și considerată a fi un act diavolic.
Rolul centurilor de castitate de-a lungul timpului
Folosite inițial pentru a împiedica infidelitatea din partea soțiilor, aceste centuri erau folosite și de fete, slujnice, uneori pentru a se proteja în fața bărbaților, a violurilor. Un alt rol invocat este cel de păstrare a virginității; se spune că Sf. Rose (Lima), în secolul al XVI-lea și Marina (Ecuador), în secolul al XVII-lea ar fi folosit aceste centuri. Tot în acest scop, părinții foloseau această măsură pentru a asigura virginitatea fetei înainte de a se căsători.
Ceea ce este ciudat este că se presupunea că aceste cingători de castitate arătau afecțiunea soților față de soțiile lor, care la acele vremuri erau considerate a fi posesiuni ale bărbaților.
În secolele XVII – XX, centurile de castitate erau folosite și ca metodă de a împiedica masturbarea în rândul copiilor. În prezent, contrar a ceea ce au însemnat inițial, ele sunt folosite ca obiecte sexuale.
