In mitologiile greaca si latina aflam despre cainele demonic cu trei capete, Cerber, care pazeste poarta Lumii De Dincolo pentru ca cei care au traversat raul Styx sa nu se poata intoarce in lumea celor vii.

Desi acesta a aparut in numeroase opere de arta ale Greciei antice si literaturii latine, precum si in lucrari ale artei si literaturii antice si moderne, infatisarea si mediul inconjurator al acestuia difera de la artist la artist. Desi in cele mai multe surse de analiza, animalul mitic are trei capete, in unele reprezentari acesta este vazut cu doar doua capete sau chiar unul singur, in alte reprezentari el avand pana la 50 de capete.

Cerber1

Parinti lui Cerber sunt pe atat de originali pe cat era chiar el. Mama sa Echidna era o femeie pe jumatate om pe jumatate sarpe iar tatal sau era Typhon, un gigant care scuipa flacari ce era temut pana si de zeii Olimpului. Fratele cainelui cu trei capete era Orthrus, un caine demonic cu doua capete. Cea mai obisnuita reprezentare a animalului mitic in mitologia greaca era cea a cainelui cu trei capete.

In majoritatea sculpturilor ce il reprezentau, cele trei capete simbolizau trecutul, prezentul si viitorul conform unor specialisti, in timp ce altii considera ca acestea simbolizau nasterea, tineretea si batranetea, momente ale vietii anterioare mortii care ii ducea pe oameni in Lumea de Dincolo.

Fiecare din capetele lui Cerber se hranea cu carne vie, fapt ce facea aproape imposibila patrunderea oamenilor vii in Lumea de Apoi. Tot din acest motiv, spiritele celor morti puteau oricand ajunge in Lumea de Apoi, insa nu mai puteau iesi niciodata de acolo. Multe legende sustin ca oamenii au incercat sa ajunga in Lumea de Apoi pentru a se reuni sau a-si salva fiintele iubite, insa au esuat in misiunea lor din cauza fioroasei bestii de la poarta Iadului. Cainele cu trei capete ii era extrem de loial lui Hades si de aceea a fost insarcinat cu pazirea portilor lumii mortilor, lumea condusa de Hades.

Regele Eurysteus l-a insarcinat pe Hercule (cunoscut in mitologia greaca sub numele de Heracle) cu 12 munci ca urmare a uciderii propriilor sai fii de Megara pentru ca fusese innebunit de Hera. Ultima sa misiune a fost de a-l prinde pe Cerber in viata. In versiunea originala a legendei insa, se spune ca regele i-a dat aceasta misiune lui Hercule dupa ce acesta a indeplinit cele 12 munci ca pedeapsa pentru ca a primit ajutor in 2 dintre ele. Hercule a ales sa se documenteze inainte de a intra in barlogul monstrului si pentru aceasta a cerut sa fie initiat in misterele eleusiene. Eleusis a fost cel care i-a spus lui Hercule cum sa intre si sa iasa din Lumea de Dincolo in viata. Eroul a aflat si cum poate sa primeasca iertare si pentru ca ucisese centauri. El a gasit intrarea catre Lumea de Apoi in Tanaerum si a primit ajutorul Atenei si al lui Hermes pentru a intra. A trecut de Charon cu ajutorul Hestiei si i-a cerut lui Hades sa ii permita sa il aduca pe Cerber la suprafata. I s-a cerut sa invinga bestia fara a folosi arme, ceea ce Hercule a facut, scotand astfel bestia in fata regelui Eurysteus care s-a speriat atat de rau, incat l-a eliberat pe Hercule din munci si i-a poruncit sa duca bestia inapoi de unde a luat-o.

In literatura antica motivul cainelui mitic cu trei capete este pe indelete explorat de Virgil, Platon, Homer si Hesiod. Printre scriitorii mai apropiati de zilele noastre ce au utilizat cerberul in scriiturile lor se numara Dante Alighieri (Infernul) si Johannes Hevelius.

Cerber11

In arta se poate observa o predilectie spre Cerber. Atat in arta greaca si romana a antichitatii cat si in perioade mai apropiate prezentului cainele cu trei capete este reprezentat in toata maretia sa. In arta insa numarul capetelor acestuia difera de la artist la artist. Unii il reprezinta ca avand doua capete in timp ce altii si-l imagineaza ca avand trei. Cerberul cu doua capete este folosit cu predilectie in scenele specifice celei de-a doisprezecea munci a lui Hercule.

Explicatiile cu privire la originea infatisarii animalului sunt insa impartite. Unii spun ca Cerber era mereu insotit de cei doi pui ai sai iar in reprezentari cei doi pareau a fi capetele tatalui lor. Altii nu accepta aceasta explicatie si considera ca animalul mitologic isi are originea in sacalul auriu.

Indiferent de originea sa mitologica insa, cainele cu trei capete a devenit o aparitie populara in imprejurari contemporane, fiind personaj al multor filme si chiar jocuri video. De cele mai multe ori insa, acesta este un personaj rau, salbatic si haotic care trebuie ucis, indepartat sau inselat pentru ca oamenii sa isi duca la indeplinire misiunile care ii poarta in Lumea de Apoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.