Cerbul-catâr (Odocoileus hemionus), cunoscut și sub numele de cerb cu coada neagră, este o specie fascinantă din vestul Americii de Nord.
Cerbul-catar este un mamifer copitat care isi are numele de la forma urechilor sale mari ca la magar (ce au latimea de 15 cm si lungimea de pana la 28 cm). De asemenea este cunoscut si cu numele de cerbul cu coada neagra, insa coloritul cozii sale este in general alb, doar pe o portiune de 5 cm la varf este negru. Aceasta specie traieste in regiunile vestice ale Americii de Nord, din Alberta si pana in nordul Mexicului.
Habitatul și distribuția geografică
Prefera mai multe tipuri de habitate, in general zonele deschise cu ierburi, dealurile stancoase cu mahon, ienupar, pin (arbusti si arbori de la care rod lastarii tineri bazali) si alte plante ierboase ce constituie hrana sa zilnica. Cerbul-catar are un aspect impunator, mersul viguros, poate alerga cu 58 km/ h, rezista sa mearga in continuu si 30 km intr-o singura zi.
Astfel de animale traiesc in grupuri mici familiare, insa in perioadele de migratie formeaza turme numeroase de pana la 400 exemplare, in lunile de vara pleaca in munti, iar iarna revin iar in zonele mai joase. Masculii in varsta traiesc solitar. Au simturile foarte bine dezvoltate, mai ales mirosul ii ajuta sa detecteze imediat orice pericol. Isi petrec timpul in locuri retrase, unele greu accesibile, sunt activi mai ales dimineata devreme chiar inainte de rasaritul soarelui si seara dupa apusul acestuia pentru a se hrani.
Dieta și obiceiurile de hrănire
In timpul zilei stau la umbra si se odihnesc iar noaptea dorm in zone deschise in aer liber. Se hranesc cu numeroase specii de plante verzi, frunze, ierburi, buruieni,muguri si lastari tineri de arbori si arbusti, fructe de padure.
Caracteristicile distinctive ale cerbului-catâr
Exemplarele adulte au lungimea corpului de 0,85-2 m, inaltimea la greaban de 1 m si greutatea de 55-210 kg. Lungimea cozii variaza intre 10-35 cm. Masculii sunt mai mari decat femelele si cantaresc cu aproximativ o treime mai mult decat ele. Toamna blana animalelor este de culoare mai inchisa gri-cenusie-bruna, iar vara nuantele devin maronii-ruginii. Coarnele masculului sunt mari, dihotomice, ramificate in partea de sus.
Capul este mare, gatul lung, ochii expresivi, cu irisul de culoare inchisa. Urechile sunt de culoare inchisa la exterior si albe pe partea interioara. Blana din partea dorsala ce alcatuieste oglinda din zona cozii este alba. Membrele anterioare si posterioare sunt lungi, musculoase si subtiri, au fiecare al treilea si al patrulea deget mai dezvoltate, copitate, cu rol in sustinerea greutatii corpului, celelalte degete fiind mai mici.
Comportamentul social și perioada de rut
In perioada de rut din lunile de toamna masculii sunt foarte agresivi intre ei. Isi folosesc coarnele mari spre a se lovi pana in momentul in care unul renunta fiind complet epuizat si celalalt iese invingator. Marimea coarnelor asigura de obicei succesul intr-o astfel de confruntare. Cerbul mai puternic preia conducerea unui grup de cerbi de sex feminin, iar masculii mai slabi sunt indepartati.
Dupa imperechere femela are o perioada de gestatie de 210 zile, apoi face un singur pui care cantareste initial doar 2,5 kg. Puiul este alaptat timp de 2 luni apoi este intarcat si trecut pe hrana vegetala. El creste destul de rapid, la 3 luni deja are coarnele complet dezvoltate. Ajunge la maturitatea sexuala la un an si jumatate, insa incepe sa se reproduca la varsta de 3-4 ani. Cei mai mari dusmani ai cerbilor-catar sunt lupii, cainii salbatici, coiotii si rasii.
Cerbul-catar are denumirea stiintifica de Odocoileus hemionus, face parte din ordinul Artiodactyla, familia Cervidae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus.
Impactul asupra ecosistemului
Cerbul-catâr joacă un rol esențial în menținerea echilibrului ecologic al habitatelor sale. Prin hrănirea cu diverse plante, el contribuie la controlul vegetației, prevenind creșterea excesivă a unor specii invazive.
De asemenea, cerbii sunt o sursă importantă de hrană pentru prădătorii de top, precum lupii și coioții, susținând astfel lanțul trofic. În același timp, migrațiile lor sezoniere ajută la răspândirea semințelor și la regenerarea pădurilor și pajiștilor.
