Pentru europeni, indepartata lume a Orientului fascineaza nu numai prin vechimea si pitorescul ei, ci si prin felul in care lucrurile simple sunt ridicate la rang de arta sau sunt pretuite intr-un fel care, pentru noi, pare desprins din poveste. Ceremonia ceaiului este una dintre acestea si, pentru a stapani perfect acest ritual, uneori este nevoie de o viata intreaga in care initierea sa se faca pas cu pas, incluzand atitudine, gesturi, vorbe, taceri, atmosfera, decor specific (aranjamente florale, vase), maniere, adica o intreaga folozofie, transmisa, din generatie in generatie, de peste doua mii de ani.
Ceremonia ceaiului in China
Ceaiul, in China, mai mult decat o simpla bautura placuta la gust, reprezinta o adevarata institutie sociala si culturala. Se bea ceai de-a lungul intregii zile, acasa sau la serviciu. Adesea, aceleasi frunze de ceai sunt infuzate de mai multe ori. In afara de consumul ceaiului obisnuit, chinezii prepara ceaiuri foarte rafinate, in ceainarii sau in locuri special amenajate, in gradini, acasa, pentru a onora sosirea unui musafir, a unui prieten, cumparandu-se, cu aceasta ocazie, ceai de lux, cu arome exotice. China produce cea mai mare varietate de ceaiuri din lume, dar cel mai pretuit este ceaiul verde.
In China, se face distinctia intre mai multe tipuri de ceai, nu in functie de plantele folosite, ci de culoarea obtinuta: ceaiul galben (cel mai fin, obtinut dintr-o infuzie delicata a mugurilor de plante folosite, usor uscati), ceaiul alb (preparat din primele trei frunze culese din varful lastarilor, intregi, uscate in aer liber), ceaiul verde (obtinut din frunze tinere, uscate la 100 de grade Celsius), ceaiul negru (“dragonul negru”, pentru care se folosesc frunze uscate 100%, parfumat cu diverse flori crude), ceaiul rosu (din diverse frunze maruntite). Ustensilele necesare sunt: un ceainic mare si unul mai mic, mai multe boluri, de dimensiuni diferite, cescute, un mic polonic, un suport de lemn, un incalzitor pentru apa. Se incalzeste apa in ceainicul mai mic si, inainte ca apa sa dea in clocot, se ia vasul si se aseaza pe suportul de lemn.
Cu un mic cleste se iau frunzele si se pun in apa calda, lasandu-se la infuzat mai mult sau mai putin, dupa gust (intre doua si cinci minute, cafeina din ceai eliberandu-se in primele trei minute). Pentru ceaiul verde si ceaiul negru, regula de baza este ca infuzia de 1-2 minute are efect stimulant, iar cea de 3-4 minute, un efect calmant. Intre timp, se pregatesc cestile de ceai, punandu-se in ele apa calda de trei ori si golindu-le, tot de trei ori. Gestul se face de trei ori, in mod simbolic, o data pentru pamant, o data pentru cer si o data pentru spirit.
Apoi, o parte din cantitatea de ceai infuzat se pune intr-un bol mai inalt, cu frunze cu tot, pentru a se simti aroma ceaiului, iar intr-un al treilea moment, pentru degustare, se pune ceai in cestile mici. In timpul acestor pregatiri, este un semn de mare respect daca se observa si se fac diverse comentarii legate de frumusetea cestilor. Daca, pentru noi, aceste etape, care fac parte din ceremonia ceaiului, par excesive, rolul lor este de a atrage atentia, fara a te gandi la altceva, asupra unui astfel de moment de mare rafinament.
Ceremonia ceaiului in Japonia
Ceremonia ceaiului in Japonia este o mostenire a obiceiurilor preotilor budisti zen. Numit “Chanoyu”, acest obicei presupunea pregatirea ceaiului verde (preparat sub forma de pudra – “matcha”), care avea si proprietati curative foarte importante. Preotii faceau dintr-un asemenea moment un fel de ritual, asociat cu meditatia. Obiceiul a fost preluat, in timpurile vechi, si de curtea imperiala, care l-a facut din ce in ce mai pretentios si mai rafinat, coordonat de un “Maestru al ceaiului”. Acesta avea rolul de a amenaja, cu mare atentie, spatiul in care erau primiti oaspetii carora li se oferea ceai, pregatea indelung vasele necesare (ceainic, boluri, cesti etc.), prepara ceaiul, pe care il oferea, cu umilinta, fiecarui invitat.
Oaspetele, la randul lui, trebuia sa bea ceaiul cu acelasi respect cu care ii fusese oferit si sa inapoieze ceasca in aceeasi pozitie in care ii fusese data. Sensul acestor reguli era, in primul rand, unul de natura spirituala, celebrandu-se, prin meticulozitatea gesturilor, armonia, respectul, puritatea si linistea interioara. Gazda se angaja ca, timp de aproximativ patru ore, sa creeze confortul estetic, intelectual, fizic si psihic al invitatilor. Un “Maestru al ceaiului” trebuia sa stapaneasca la perfectiune regulile etichetei, sa stie sa aprecieze arta de calitate, compozitiile florale (ikebana), gastronomia, muzica, poezia etc., toate pentru a crea ambianta cea mai potrivita in “casa ceaiului”.
Se putea realiza, in felul acesta, contextul pentru a experimenta un principiu al filozofiei budiste – “traieste/intelege clipa” (un indemn cu o semnificatie oarecum diferita de a versului lui Horatiu – “Carpe diem” – “Traieste clipa”, deoarece gandirea orientala indeamna la meditatie si la evadarea, fie si pentru un timp scurt, din realitatea cotidiana). Evident, in ritmul trepidant al lumii contemporane, nici macar orientalii nu au mai putut ramane fideli unei astfel de ceremonii, dar regulile ei nu se uita si nu se pierd, existand scoli in care se invata ceea ce altadata se transmitea firesc, de la o generatie la alta.
Ceremonia ceaiului in India
Chiar daca, in India, ceremonia ceaiului nu este intr-atat de meticuloasa ca in China si in Japonia, totusi, pentru cei mai multi indieni nu trece zi fara a consuma aceasta bautura, care tine de secole de traditie. Mai ales in regiunile rurale, exista un mod original de a prepara ceaiul. Se fierbe lapte proaspat de vaca, se pune intr-un vas de ceramica, se pun frunze de ceai, se adauga, dupa gust, zahar si/sau condimente (de cele mai multe ori, ghimbir). Ceaiul astfel obtinut trebuie baut fierbinte, in special iarna, pentru ca are ca efect imediat incalzirea organismului. De altfel, in mediile traditionale, ceaiul este folosit si ca un remediu eficace in cazul durerilor in gat, gripei, anemiei etc., lasandu-se frunzele de ceai la macerat in lapte, adaugandu-se lamaie si bandu-se fierbinte, in mai multe reprize pe zi.
In India, a oferi un ceai este semn de maxima politete, de aceea se gasesc peste tot ceainarii, de la cele mai pretentioase, din marile orase, pana la cele din strada. “Masala chai” este la indieni (si pentru cei de la oras) combinatia de ceai si lapte cald, aromat.
Incercati, macar la sfarsit de saptamana, sa va creati un “moment al ceaiului” (chiar daca obiceiurile noastre, europene, ne indeamna sa il inghitim repede, “alergand” prin bucatarie), concentrati-va asupra gesturilor, etapelor, nu va ganditi la nimic altceva, apreciati culoarea, savurati aroma si gustul acestuia, si s-ar putea ca ceva, in raport cu realitatea din jur, sa se schimbe in bine.
