Călător fiind ai trecut vreodată prin sate uitate de lume, sau pe poteci demult bătute și ai crezut că n-ai ce vedea acolo? Dacă a fost așa află că orice loc își are povestea lui. Iar unele povești, bine ascunse sunt mai frumoase chiar decât cele pe care le întâlnești la tot pasul.
Există un loc în Transilvania care păstrează o astfel de poveste de sute de ani. Este un loc ce s-a încăpățânat să se predea timpului și efemerului și asta pentru că, din vreme în vreme, acel loc este îngrijit de oameni cu suflet. Ești în Cetatea de Baltă, pe unul dintre vastele domenii ale familiilor Bethlen – Haller!
În urmă cu aproape patru ani am ajuns pentru prima dată acolo, cu gândul să realizez un reportaj. Era simplu: merg, vorbesc cu oamenii, fotografiez, scriu și plec mai departe. N-a fost să fie așa. Am descoperit un colț de lume pe care l-am luat la pachet, în sertarele sufletului și care mă va însoți mereu, oriunde voi merge.
Odinioară, actualul castel era, defapt, o cetate, după cum este și denumirea actuală a localității. Vechea fortificație este astăzi ruină și se află în sud-vestul construcției pe care o vizităm. Prea multe date legate de proprietarii primei fortificații nu se cunosc, la fel cum sunt unele controverse legate și de cel care a început construirea actualului edificiu. Castelul pe care îl vezi astăzi datează de la 1624, când era în proprietatea lui Istvan Bethlen de Iktar, fratele celui ce a fost odinioară, principele Transilvaniei, Gabriel (Gabor) Bethlen.
Actuala construcție este amplasată în afara satului, are formă patrulateră, este prevăzut în colțuri cu patru turnuri rotunde și este ridicat pe patru nivele: pivniță, parter și două etaje. Zidurile lui au grosimi de până la 1,40m, iar acoperișul a fost realizat pentru fiecare volum în parte: în formă de coif pentru turnuri și, în patru ape, pentru restul construcției. În partea superioară a turnurilor poți observa gurile de tragere și de păcură, folosite în cazul unui eventual asediu.
Odată ce pășești pe ușa masivă, din lemn sculptat pe care tronează monograma actualului proprietar vei constata, cu ușurință, îmbinarea arhitecturală barocă, renascentistă și modernă, amprente lăsate aici de moștenitorii lui Istvan Bethlen. Trebuie să știi că, actuala construcție este emblema companiei Jidvei, în proprietatea căruia se află de ceva vreme și care a restaurat castelul, folosindu-l astăzi drept casă privată de oaspeți.
Către pivnița, frumos amenajată, te va conduce o scară bătrână, din drugi de lemn peste care trecerea timpului a lăsat destule urme. Vei păși într-un univers în care astăzi se fac degustări de vinuri, univers ce păstrează arhitectura pivniței de altădată, în arcade, vechi cărămizi și vitralii. Și dacă ți-ai ostoit setea cu un vin spumant, dulceag, revino la parter să depănăm, mai departe, povestea.
Pe vremuri, parterul era destinat servitorilor și este realizat în stil renascentist, astăzi fiind pavat cu gresie, amprenta modernismului despre care îți spuneam. Doi străjeri amplasați de-a stânga și de-a dreapta portalului ce duce spre etajul superior păzesc vigilenți accesul către etajele unde, odinioară locuiau familiile nobiliare. Acum sunt numai două armuri medievale, pe care actualii proprietari le-au amplasat la parterul locației pentru a completa cumva, atmosfera medievală a castelului.
Odată ce ai urcat la primul etaj, pe scara spiralată vei descoperi unde a fost, defapt, încuiat timpul oamenilor. Pe pereții turnului stă agățată o impresionantă colecție de ceasuri, care mai de care mai vechi, funcționale și inedite. De îți căutai timpul pierdut cumva să știi că aici este. Și, cu cât vei admira ceasornicele cu cuc, cu atât vei realiza că, deși vremea trece, aici, în turnul cu multe ceasuri parcă stă defapt, în loc.
Una din încăperile de la etaj impresionează prin arhitectură dar și ornamente. Bolta este realizată din cărămidă, cu inserții specific renascentiste, mobilierul tapisat, blana de urs, parchetul perfect lăcuit lucrând din plin la construirea unei atmosfere de demult, în care nobilii transilvăneni puneau la cale soarta regatului ungar.
Cealaltă încăpere este folosită astăzi drept loc pentru masă, iar decorul este și el în ton cu restul castelului. Tablouri pictate în ulei, sfeșnice, pereți tapetați, ceasornice de masă, farfuriile cu emblema castelului, toate concurează din plin să te primească în vremurile în care Bethlen de Iktar și Bethlen de Bethlen își transferau între ei, proprietatea. Mai exact, în 1785 Gabor Bethlen de Bethlen cumpără de la fisc domeniul de la Cetatea de Baltă și îl vinde mai apoi, fratelui său, Miklós, care îl și renovează. Actualele elemente baroce i se datorează. Tot Miklós Bethlen adaugă și blazonul de alianță al familiilor Csáky de Körösszegh et Adroján și Bethlen de Bethlen. Din această primă familie făcea parte soția sa, iar simbolul familiei era un cap de tătar, tăiat. Blazonul familiei Bethlen de Bethlen era un șarpe.
Dacă vei avea curiozitatea să explorezi și împrejurilmile castelului vei descoperi și dependințele acestuia, amplasate chiar în stânga porții și care, majoritatea sunt folosite astăzi drept camere de oaspeți. Nu foarte departe, pe colină vei zări o capelă, amplasată acolo pentru membri familiilor care trăiau aici.
Pe domeniul castelului, nu la mare depărtare se afla și un grânar din care, în 2011 se mai puteau zări doar ruinele. Ghidul castelului spunea că, așa mare era ura celor care trăiesc aici încât, știind cui a aparținut grânarul, exact cu o noapte înainte ca lucrările pentru restaurarea lui să înceapă, i-au pus foc.
Cu siguranță vei descoperi în spatele castelului și un monument din piatră, inscripționat. Este un fost element decorativ, pe care stă scris: “Nicolaus Bethlen ilustrul conte, camerar regional al statului şi guvernului, consilier şi tezaurar regal peste marele principat al Transilvaniei a poruncit să se renoveze şi să se împodobească acest castel în 1773”.
Peste tot…urme. Urme ale unor stăpâniri de demult, rămășițe de istorie de care astăzi, puțini își mai amintesc și pe care, alții au știut să le prețuiască și să le valorifice.
Dintre nobilii proprietari de altădată, ultimul a fost Markus Bethlen de Bethlen, care a pierdut la cărți sau a vândut domeniul familiei Haller de Hallerko și, până la exproprierea din 1948 a rămas sub tutela ei. Dar, la fel ca și altele de acest gen și castelul de aici a avut de suferit în perioada comunistă, având diferite întrebuințări, funcționând o vreme, drept secție de șampanizare a I.A.S Jidvei.
După anul 1989 castelul este retrocedat familiei Haller care îl vinde mai apoi, proprietarilor Jidvei. Abia de acum soarta lui începe să se schimbe, astăzi funcționând ca domeniu privat care, însă poate fi vizitat la cerere, cu programare prealabilă.
Trebuie să-ți mai spun așa: aici, la Cetatea de Baltă, păzită de vechi cavaleri în armuri medievale, printre ceasornice minuscule ce au încremenit timpul în loc, iscodită de ochii nevăzuți ai nobililor transilvăneni am mâncat cea mai bună brânză cu mucegai, din viața mea și primul salam de mistreț! Credeam că numai francezii sunt experți în așa ceva!
Credeam că numai ei sunt în stare să obțină, prin rețete secrete, gustoasa delicatesă! Ei bine, dacă vrei să afli ce gust are brânza cu mucegai făcută în Ardeal, din lapte de capră, degustată cu un pahar de vin dulceag, aburind, vino la Cetatea de Baltă!
Îl lași în urmă, pe măsură ce se pogoară seara! Un colos de piatră, cu turnuri grele, rotunde și blazoane vechi. Aceasta e Cetatea de Baltă a nobililor Transilvaniei: un colț de istorie, ce ne aparține fiecăruia, păstrat peste secole, între dealurile Târnavei Mici!
NB: Fotografiile aparţin autorului şi nu pot fi preluate fără acordul scris al acestuia!
Ce gust are brânza cu mucegai făcută în Ardeal…!