Cetatea Poenari: fortăreața lui Vlad Țepeș în inima munților

Cetatea Poenari se află în judeţul Argeş, în apropierea barajului Vidraru. A fost reşedinţa secundară a domnitorului Vlad Ţepeş şi se află pe vârful unui munte, de unde se pot admira Munţii Făgăraşului. Pentru a ajunge la ea, trebuie urcate 1480 de trepte.

Cetatea a primit numele, conform documentelor scrise la acea vreme, după satul aflat la 6 km depărtare. Deşi ar fi fost mai uşor să fie numită Căpățâneni, satul cu acest nume fiind la doar 2 km, a primit numele de Cetatea Poenari, pentru că a stăpânit satul mai îndepărtat. A fost cunoscută şi cu alte două denumiri: Cetatea lui Ţepeş Vodă sau Cetatea lui Negru Vodă.

Din cauza faptului că cetatea a avut mai multe denumiri, s-au iscat destul de multe confuzii în ceea ce priveşte originea şi localizarea cetăţii. Nu se ştie exact nici cine a ridicat-o, specialiştii fiind de părere că primii Basarabi au realizat-o. Ce se ştie este faptul că a fost utilizată în mai multe scopuri, de la adăpostirea domnitorilor şi până la temniţă pentru boierii condamnaţi.

Primul conducător al Cetăţii Poenari, apărut în documentele vremii, a fost Râtea, fiind urmat de Gherghină, un personaj istoric foarte cunoscut. Gherghină a fost fratele Doamnei Rada a lui Vlad Călugărul, iar faptul că aparţinea unei familii domneşti demonstrează importanta pe care o avea această cetate.

Şi Radu de la Afumaţi a fost comandantul cetăţii şi chiar a cedat-o regelui Ungariei, în schimbul unor locuri din Transilvania. În cele din urmă, tratatul prin care a fost cedată cetatea a fost anulat, iar după asasinarea lui Radu de la Afumaţi, ea a revenit Ţării Româneşti.

A urmat o perioadă în care Cetatea Poenari a fost puţin menţionată în documente, semn că nu mai avea aceeaşi însemnătate. Mai mult, a fost părăsită, ajungând o ruină. Asta până când Vlad Ţepeş a avut grijă să o refacă, pedepsindu-i pe boieri prin muncă neîncetată, până când cetatea a redevenit puternică.

Cetatea, bine ascunsă între munţi, a fost folosită de domnitor înainte să plece în Transilvania şi l-a ajutat în victoria românilor din Bătălia de la Târgovişte din 1462.

Cetatea a fost construită direct pe stâncă, nivelarea făcându-se cu ajutorul unor bârne de stejar. Turnurile sunt semicirculare, cu cărămizi dreptunghiulare şi cu deschideri de tragere.

De asemenea, a existat şi o platformă, pentru ca soldaţii să stea de pază. În anul 1915, construcţia a fost afectată de un cutremur, o mare parte din zidul nordic dispărând după ce s-a prăbuşit cu stânca pe care se sprijinea. Cetatea Poenari a fost ultima dată consolidată de autorităţile române între anii 1969-1972. Atunci s-au construit treptele de acces şi s-au înălţat şi consolidat zidurile.

Una dintre legendele pe care locuitorii acestei zone o ştiu despre Cetatea Poenari spune povestea sinuciderii soţiei domnitorului. Atunci când turcii se apropiau de cetate, şi-a dat seama că nu poate să scape cu viaţă, aşa că s-a urcat pe stâlpul unui pod al Râului Argeş şi le-a strigat că preferă să se omoare decât să fie prinsă de ei. Aşa că s-a aruncat în prăpastia de acolo, lovindu-se de pietrele udate de apele râului. Locul s-a înroşit de la sânge, fiind vizibil şi astăzi.

Bineînţeles, cei care vin aici sunt fascinaţi de mitul lui Dracula şi urcă cele 1480 de trepte din piatră în speranţa că vor găsi vampiri, spirite sau strigoi ascunşi pe sub pământ. Însă acestea sunt numai nişte legende, nimeni nesesizând până acum apariţia vreunui fenomen misterios la Cetatea Poenari.

Dacă vă duceţi pe Transfăgărășan, nu evitaţi această cetate. Chiar dacă drumul poate fi obositor, vă veţi da seama că a meritat să urcaţi cele 1480 de scări după ce veţi vedea un peisaj ce vă va tăia respiraţia. Trebuie să ştiţi şi că se percep taxe de intrare şi fotografiere, banii fiind folosiţi în scopul consolidării acestei cetăţi încărcate de istorie.

Cele 1480 de trepte care duc spre cetate sunt o mărturie a dorinței de protecție și inaccesibilitate. Fiecare treaptă urcată este un pas înapoi în timp, apropiind vizitatorul de istoria și misterul ce învăluie această construcție medievală.

Deși astăzi cetatea este o ruină, zidurile și structurile rămase stau mărturie a importanței sale strategice. Ruinele păstrează amintirea unor vremuri când cetatea servea drept punct de refugiu și fortăreață defensivă împotriva invaziilor.