Cetateanul roman este membru al unei comunitati de drept, Populus Romanus, (poporul roman) constituita in jurul unor interese reprezentate de avantajele ce decurg din asociere: protectia acordata de comunitate, care prin intermediul institutiilor si dreptului garanta fiecarui cetatean securitatea persoanei si a proprietatii si, de asemenea, acumularea averii, permisa de raporturile comerciale. In plus, cetateanul beneficia si de utilizarea bunurilor comune ale comunitatii: poduri, cursuri de apa, litoral, pasuni, mine, edificii, spatii publice. In principal, hotararea unui individ de a trai in mijlocul unei comunitati reflecta dorinta lui de a trai mai bine.

Beneficiind de avantajele oferite de comunitate, cetateanul roman avea si obligatii. El era, in acelasi timp, un soldat ce poate fi mobilizat, un contribuabil, un alegator si, eventual, un candidat pentru anumite sarcini. Aceste indatoriri îi priveau si îi implicau pe toti membrii comunitatii din clipa in care acestia faceau parte din cetate, atunci cand varsta lor o impuneau sau, daca erau alogeni, chiar in virtutea actului prin care devineau cetateni. O cetate este asemenea uni organism viu: este amenintata din afara si trebuie aparata. Uneori, are nevoie de resurse: acestea trebuie furnizate. Este necesar sa-si manifeste propria vointa: aceasta trebuie exprimata colectiv. Trebuie sa actioneze: e nevoie de oameni care sa vorbeasca, sa comande, sa administreze, sa asigure cultul religios si sa se supuna. Fiecare cetatean trebuie sa ajute colectivitatea si sa raspunda acestor apeluri.

Incepand cu regele Servius Tulius, locuitorii cetatii au fost impartiti in functie de avere. Acest sistem censitar, considerat ca fiind cel mai desavarsit, a dus la aparitia claselor censitare, incluzandu-i pe toti cei ce poseda un patrimoniu cuprins in limitele unei anumite valori. In interiorul claselor, oamenii sunt distribuiti intr-un anumit numar de subclase numite centurii, dupa varsta. Aceste clase censitare determinau locul si rolul fiecarui cetatean roman pe campul de lupta. Spre exemplu, cei mai bogati faceau parte din unitatile de cavalerie, in timp ce restul serveau ca infanteristi, numarul acestora din urma fiind, evident, mult mai mare.

foto: heritage-history.com
foto: heritage-history.com

Pana la inceputul secolului II i.Hr. armata romana a fost o militie oraseneasca, recrutata anual pentru o anumita campanie. Solatul primea o solda care nu reprezenta un salariu, ci o indemnizatie asigurata dintr-un impozit direct pe avere, platit de cei care puteau fi mobilizati si evident, de cei mai bogati. Dar, incepand cu anul 167 i..Hr., impozitul direct pe avere este suspendat, in conditiile in care, succesele externe ale Romei au permis acest lucru. Cei care au avut de castigat au fost cei bogati, intrucat ei fusesera cei mai afectati de impozitul direct pe avere.

Acum, noua legislatie le permitea sa lupte mai putin si sa plateasca mai putin. Saracii, in schimb, erau din ce in ce mai solicitati sau mai constransi sa raspunda la apel, de altfel fara sa obtina vreun avantaj de pe urma suprimarii impozitului. In plus, solda era mai scazuta decat venitul unui sclav-muncitor, fapt ce nu constituia un stimulent pentru inrolare, astfel ca numarul cetatenilor care incercau sa se sustraga de la prestarea serviciului militar crestea vertiginos. Acesta este unul dintre motivele care a dus la transformarea armatei romane, alcatuita din cetateni, intr-o armata profesionista formata din mercenari, la sfarsitul secolului II i.Hr.

Citește și:  Top 10 orase de vizitat pentru iubitorii de arta
foto: ro.wikipedia.org
foto: ro.wikipedia.org

Cetateanul roman nu este un subiect pasiv, supus si lipsit de replica fata de cei care il guverneaza. Cum Populus Romanus (poporul roman) este o comunitate libera, suverana si autoritara, membrii sai sunt inzestrati cu vointa si cu o opinie pe care si le pot exprima in legatura cu treburile comune. Fiecare individ isi exprima parerea in cadrul unor unitati de grupare, clase censitare si centurii, iar in functie de opiniile individuale se cristalizeaza vointa colectiva. Dar locul cetatenilor in clasele censitare si in centurii, este stabilit dupa criteriul averii, astfel incat sistemul îi avantajeaza pe cei bogati. Prin urmare, acesta este cadrul in care cetateanul roman exercita acea putere a opiniei si a vointei care deriva din natura cetateniei si care îi ofera fiecarui individ un anumit loc intr-o structura complexa si neegalitara.

La Roma, cetateanul simplu nu alege chestiunea pentru care este interpelat si nu delibereaza. Oricare ar fi adunarea din care face parte, individul nu face decat sa raspunda in mod binar (prin da si nu) la o intrebare ce i se pune. Acest lucru se poate spune si despre alegeri. Astfel, cetateanul roman simplu este lipsit in principiu nu numai de dreptul de initiativa, ci si de dreptul de a participa la o dezbatere, de a interoga, de a discuta si de a amenda o propunere. Sigur, i se acorda un cuvant, dar numai ca si unui martor la sfarsitul unui proces si numai in niste termeni care limitau mult libertatea de expresie.

Cetatenii sunt convocati in momentul votarii, in cadrul unitatilor lor de grupare, sunt pusi sa defileze prin fata unui grup de magistrati ai orasului si ai functionarilor unitatilor de grupare si fiecare trebuie sa raspunda verbal. Aceasta procedura il transforma pe locuitorul simplu al Romei intr-o unealta ce poate fi manipulata in functie de anumite interese. Nu lipsesc si cazurile in care a fost anulata o votare deja infaptuita. Toate aceste elemente sunt consecintele sistemului cesnsitar, care a creat adanci discrepante in randul cetatenilor romani. Mediul social, fiind unul inegalitar, îi solicita diferit pe cetateni, favorizand diferente considerabile de comportament intre bogati si saraci.

foto: ro.wikipedia.org
foto: ro.wikipedia.org

Pe baza acestor informatii se poate concluziona ca in Roma Republicana, democratia era mai mult simulata decat reala, in conditiile in care cetateanul roman obisnuit avea un rol nesemnificativ in viata politica, in pofida drepturilor sale teoretice. Aceasta stare de fapt este explicata de Cicero, in opinia caruia democratia a constituit principala cauza a decaderii Greciei. El sustine ca libertatea neingradita a permis unor oameni incopetenti sa acceada in functii publice si sa ia cele mai proaste decizii politice, care au dus in final la prabusirea acestui stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.