Charles Darwin – părintele evoluţionismului

Deşi nu a fost nici primul şi nici singurul cercetător care a promovat ideea de evoluţie, Charles Darwin (1809 – 1882) este cel care creează o teorie unificatoare şi care rămâne cunoscut drept părintele evoluţionismului (numit evoluţionism darwinist de către unii). O teorie şocantă la vremea sa, care este şi astăzi uneori contestată.

În timpurile când ceea ce numim ştiinţă modernă de abia se impunea în mentalităţi, originea vieţii pe Pământ era explicată prin creaţionism: Dumnezeu a creat Pământul şi speciile existente. Însă încă din secolul al XVI-lea există oameni de ştiinţă care vorbesc despre o evoluţie a vieţii, despre transformarea şi modificarea în timp a formelor organice de viaţă.

Darwin însuşi aminteşte faptul că ideea de evoluţie este cu mult mai veche, chiar filosoful grec Empedocle vorbind despre selecţia naturală. Teoria darwinistă a selecţiei naturale este baza pe care stă ideea de origine şi evoluţie naturală a speciilor.

Cum şi-a format Charles Darwin teoria evoluţionistă

Poate că Darwin nu ar fi devenit părintele evoluţionismului dacă nu ar fi fost influenţat de familie: bunicul său a fost medic şi filosof şi emisese deja teorii referitoare la transformarea speciilor. Tatăl său, medic, deşi i-a criticat interesul spre geologie şi botanică, l-a împins spre studierea medicinei şi a teologiei (ambele îşi au rolul lor în formarea tânărului materialist).

Cea mai faimoasă lucrare a naturalistului, biologului şi geologului englez, Originea speciilor, este produsul unor ani întregi de studiu şi observaţie a diversităţii naturii. Cunoscutul om de ştiinţă a studiat medicina şi teologia. Totuşi, deşi studiile de medicină au contribuit fără îndoială la formarea teoriei evoluţioniste, a părăsit acest domeniu; cât despre teologie, a studiat-o doar la cererea tatălui său, nefiind vreodată atras de domeniu. De fapt, Darwin este un materialist şi contestă prin teoriile sale creaţionismul. Domeniile de interes, care l-au condus la formularea teoriei sale, au fost botanica şi geologia. A pus bazele întregii sale teorii în timpul unei lungi expediţii ştiinţifice în America de Sud, timp în care Darwin a avut şansa să facă variate observaţii geologice, botanice, biologice.

Teoria evoluţionistă

Charles Darwin creează o teorie care, deşi criticată a fi incompletă şi speculativă, oferă un început admirabil biologiei moderne. Teoria explică faptul că toate speciile existente, toate formele de viaţă s-au format din acelaşi strămoş comun, o evoluţie de la microorganisme simple la organisme complexe; speciile evoluează şi se transformă în alte specii într-un proces constant; variabilitatea speciilor, ereditatea, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală duc la apariţia unor noi specii.

Lupta pentru supravieţuire asigură că doar specimenele şi speciile puternice vor rezista şi-şi vor transmite materialul genetic. Argumentele principale ale omului de ştiinţă se refereau la homologia – asemănarea de structură între diferite specii, între om şi alte specii animale; la asemănarea embrionilor umani cu cei ai mamiferelor sau ai peştilor; la aşa-numitele vestigii ale corpului uman (organele inutile rudimentare, părul, pavilionul urechii, vertebrele codale ar fi rămăşiţe ale evoluţiei de la animal la om).

Critici importante ale teoriei evoluţioniste

Însuşi Charles Darwin ştia că teoria sa va fi contestată şi că îi va şoca pe unii tradiţionalişti. Aceasta deoarece este în esenţa sa o teorie materialistă care contestă creaţionismul şi prin aceasta existenţa divinităţii. Puţini sunt cei care pot împăca ideea originii şi evoluţiei speciilor cu ideea existenţei unei divinităţi (deşi în principiu, nu se exclud: poate exista o divinitate care a plănuit această evoluţie). Chiar Darwin şi-a numit lucrarea Evanghelia Dracului!

Într-adevăr, principala critică se leagă de negarea creatorului, însă nu este nici pe departe singura. O critică se referă la faptul că omul de ştiinţă ia selecţia artificială şi o transpune în natură; s-a observat şi că în lucrarea sa naturalistul se foloseşte de expresii precum „să presupunem” şi „să asumăm”, ceea ce a dat apă la moară criticilor, care au spus că tot ceea ce face Darwin este să emită ipoteze neverificabile.

O critică bine-cunoscută este legată de celebra verigă-lipsă: dacă omul s-ar trage din maimuţă, de ce nu există nici o dovadă? Teoria evoluţionistă a avut mult de suferit în urma unor aşa-zişi savanţi care, dorind să ofere o probă convingătoare, au creat falsuri. Se cunosc astfel de falsuri precum clişee cu embrioni falsificate, Omul de Piltdown, Omul de Nebraska, Omul Ramapithecus; aceste rămăşiţe s-au dovedit fie a fi pur şi simplu de maimuţă, fie falsificate în aşa fel încât să fie considerate străvechi. Astfel oamenii care au vrut să întărească ideea evoluţionismului i-au făcut mai mult rău.

Chiar şi astăzi mulţi sunt ostili evoluţionismului în principal din cauza ateismului teoriei. Se spune că Charles Darwin a revenit la credinţă şi Biblie înainte de a muri şi că a murit în urma unei boli misterioase, boală văzută de unii ca un fel de pedeapsă divină (boală ce este de fapt urmarea unei maladii pe care cercetătorul a suferit-o în decursul călătoriei în America de Sud).

Criticat şi astăzi, Charles Darwin este totuşi recunoscut ca om de ştiinţă valoros şi ca părinte al evoluţionismului. El a fost înmormântat în Westminster Abbey lângă Isaac Newton, este comemorat prin doliu naţional în Anglia şi este prezent în topul celor mai influente personalităţi din istorie.