Che Guevara – martir sau criminal?

Ernesto Guevara de la Serna a fost un revoluţionar argentinian ce a jucat un rol cheie în Revoluţia Cubaneză. De asemenea a avut un loc important în guvernul Cubanez după preluarea comunistă, înainte de a părăsi Cuba pentru a încerca să stârnească revoluţii în Africa şi America de Sud. Fotografia sa făcută de Alberto Korda a devenit o imagine simbol a secolului XX.

Începuturile vieţii de revoluţionar

Guevara s-a născut pe 14 iunie 1928 în Rosario, Argentina, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii din clasa de mijloc. În cadrul familiei a avut parte de o educaţie aleasă. Chiar dacă suferea de astm de la o vârstă fragedă, nu se lasă doborât de boală şi este foarte activ.

În 1947 se mută în Buenos Aires pentru a avea grijă de bunica lui bolnavă. La scurt timp aceasta moare, iar Guevara începe cursurile facultăţii de medicină (unii pun această alegere pe seama faptului că nu a putut să o salveze). Pe toată perioada facultăţii, el călătoreşte de-a lungul continentului.

În 1951 porneşte într-o călătorie alături de prietenul său Alberto Granado. Călătoresc prin Chile, Peru, Columbia şi Venezuela, unde drumurile lor se despart. Ernesto ajunge la Miami de unde se întoarce în Argentina. Sărăcia extinsă şi opresiunea la care fusese martor, combinate cu interesul său în marxism, îl duc la concluzia că singura soluţie pentru problemele Americii Centrale şi de Sud este o revoluţie armată.

După ce termină facultatea în 1953, Guevara ajunge în America Centrală, mai exact în Guatemala. În momentul în care preşedintele de stânga Jacobo Arbenz este înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat sprijinită de CIA-ul american, încearcă să se alăture unei brigăzi de gherilă şi să lupte, dar fără succes. Astfel este convins că Statele Unite s-ar opune întotdeauna guvernelor de stânga. Această convingere devine piatra de temelie a planurilor sale de a introduce socialismul în lume printr-o revoluţie totală.

Lupta pentru „eliberarea” Cubei

Din Guatemala reuşeşte să fugă în Mexic, unde îi cunoaşte pe fraţii Raul şi Fidel Castro, doi exilaţi politici cubanezi, care se pregăteau să-l înlăture pe dictatorul cubanez Fulgencio Batista. Che se alătură celor doi şi în noiembrie 1956 ajung în Cuba. Aici întâlnesc rezistenţă din partea forţelor armate ale lui Batista şi sunt aproape distruşi, fiind nevoiţi să se retragă. Pe parcursul următorilor doi ani devin nucleul unei armate de gherilă şi câştigând teren şi simpatia populaţiei, reuşesc să răstoarne guvernul lui Batista.

Rebelii, în frunte cu fraţii Castro şi Che Guevara, intră triumfători în Havana şi încep crearea noului guvern. Che este însărcinat cu capturarea, aducerea la proces şi executarea oficialilor fostului guvern. A organizat sute de procese pentru acoliţii lui Batista, cele mai multe dintre ele încheindu-se cu o condamnare şi executare. În urma acestor fapte comunitatea internaţională era scandalizată, dar pentru Guevara nu conta din moment ce el era dedicat în totalitate revoluţiei şi comunismului.

Fiind unul din oamenii de încredere ai lui Castro, Che a primit şefia Institutului Naţional al Agriculturii şi a Băncii Naţionale a Cubei, iar ulterior șefia Ministerului Industriilor. Ca oponent al Statelor Unite, el a ghidat regimul Castro spre alinierea cu Uniunea Sovietică şi se crede că ar fi avut un rol în aducerea rachetelor sovietice în Cuba. Acest lucru declanşează Criza rachetelor între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. În acest timp, economia cubaneză intră în colaps datorită sancţiunilor comerciale americane şi a reformelor eşuate. Strategiile sale de expropriere şi interzicere a tuturor culturilor exceptând cele de zahăr şi tutun aruncă ţara în foamete şi mizerie. Tot în această perioadă dificilă, relaţiile lui cu ceilalţi lideri cubanezi se deteriorează în mare măsură şi datorită imaginii de erou-revoluţionar pe care o avea în rândul populaţiei.

Încercarea de a exporta revoluţia

În 1965 decide că locul său nu este într-un post de conducere în guvern, chemarea sa fiind cea de revoluţionar. Astfel porneşte împreună cu un grup de revoluţionari spre Congo. Aici încearcă timp de nouă luni să recreeze condiţiile Revoluţiei Cubaneze dar nu reuşeşte, totul terminându-se într-un mare fiasco. O armată sud-africană de mercenari este trimisă pentru a-i eradica. Reuşeşte să scape, dar consideră această nereuşită ca unul dintre cele mai mari eşecuri ale sale.

Întors în Cuba, îşi doreşte să încerce o altă revoluţie comunistă dar de data aceasta în Argentina. Fidel Castro şi alţii reuşesc să-l convingă că ar avea mai mari şanse de succes în Bolivia. El porneşte să conducă rebeliunea împotriva guvernului condus de Rene Barrientos Ortuno, dar şi de această dată eforturile sale sunt sortite eşecului. Reuşeşte să conducă un grup de gherile în regiunea Santa Cruz, dar fără mult succes. În 1967 chiar ţăranii pe care venise să-i salveze îl trădează şi cu ajutor din partea Statelor Unite, armata boliviană îl capturează. În pofida dorinţelor americane, armata îl execută pe 6 octombrie şi îl îngroapă într-un loc secret. Abia în 1997 rămăşiţele sale sunt descoperite şi trimise înapoi în Cuba pentru a fi reînmormântate.

În ziua de astăzi este considerat de mulţi a fi un simbol al rebeliunii şi idealismului, în timp ce alţii îl văd ca pe un criminal. Oricum ar fi, ei nu-l vor uita prea curând.