Cheile Lăpuşului se întind de la satul Răzoare şi până aproape de Romecioara, pe o distanţă de 25 de kilometri. Sunt cu adevărat spectaculoase, mai ales că nu pot fi vizitate decât la picior, iar amatorii de sport au posibilitatea de a face river rafting sau chiar de a pescui.
Cheile Lăpuşului au fost modelate de râul Lăpuş şi se află la o altitudine de 200 de metri. Au fost declarate rezervaţie naturală, pentru că sunt unice în ţara noastră: şisturile cristaline cu calcar, precum şi dolomitele metamorfozate formează un defileu epigenetic special. Versanţii se remarcă prin peşteri, pinteni stâncoşi, custuri stâncoase şi cascade.
Faptul că cei care vin aici nu pot să viziteze Cheile Lăpuşului decât pe jos face ca acestea să fie şi mai deosebite. Printre obiectivele turistice principale, se numără cascadele “Pişătoarea”, “La Împreunătură”, “Biserica Vacii” şi “Tăul Negru”. Deşi localnicii le-au botezat cu nişte nume foarte haioase, ele sunt spectaculoase şi impresionează orice vizitator.
Râul Lăpuşului este el însuşi un obiectiv turistic, oferind surprize în orice loc. De exemplu, în locul “Balta Neagră”, râul se varsă într-o apă a cărei adâncime maximă atinge chiar şi nouă metri. Este locul preferat celor cărora le place să sară în apă de la înălţimi mari, deoarece lângă el se află şi o stâncă foarte înaltă. De asemenea, în unele locuri se poate face river rafting, un sport care devine cunoscut şi la noi în ţară.
Să străbaţi toţi kilometrii din Cheile Lăpuşului nu este deloc uşor, mai ales că acest lucru se poate face în câteva zile şi de către persoane obişnuite cu mişcarea. Cei care vor să rămână peste noapte aici au posibilitatea de a se caza cu corturile, experiența fiind una unică. Noaptea, se aude şi mai bine susurul râului, iar sălbăticia locului completează atmosfera.
În timpul primăverii, dacă râul creşte în debit, Cheile Lăpuşului pot fi vizitate cu ajutorul unei bărci. De asemenea, toamna, oferă o altfel de experienţă – cei care vin aici pot fi martorii unui obicei vechi de zeci şi poate sute de ani. Butinarii, care şi-au strâns lemnele pt iarnă, coboară pe apă pe o distanţă de zece kilometri, fiind întâmpinaţi de câte o femeie pregătită cu mâncare şi băutură pentru cei care au trudit din greu.
