Cheile Tătarului reprezintă o rezervaţie naturală din Maramureş, aflată pe raza administrativă a satului Mara din comuna Deseşti. Cheile au fost incluse în categoria a III-a a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii.

Rezervaţia naturală din care fac parte Cheile Tătarului se desfăşoară pe o suprafaţă de 15 hectare, în timp ce cheile propriu-zise au 700 de metri. Cheile sunt un defileu fierăstruit, format de Ignis-Mara în andezite piroxenice. Versantul vestic este aproape vertical şi stâncos, cu surplomb, în timp ce versantul din est este alcătuit din păduri şi grohotişuri.

Cheile Tătarului au drenat depresiunea vulcanică Tătaru, care se remarcă printr-o reţea hidrografică deosebit de importantă. Apele au sculptat, practic, în rocile vulcanice, un defileu. Vegetaţia de aici este alcătuită, mai ales, din muşchi şi licheni, printre speciile cele mai des întâlnite, numărându-se Bacomyces corneus FLK. şi Dicranum scoporium. O parte din această rezervaţie va fi inundată în curând, acesta fiind motivul pentru care se construieşte un baraj pentru lacul de acumulare Runcu – Firiza.

În ultimii ani, Cheile Tătarului au devenit şi mai cunoscute după ce, aici, a fost descoperit “Sfinxul din Maramureş”, o formaţiune care se aseamănă foarte mult cu Sfinxul din Bucegi. Acest obiect făcut de natură seamănă mult cu un cap de dac, potrivit celor care l-au studiat şi este alcătuit din roci de andezit foarte dur. Din păcate, această nouă descoperire va dispărea din cauza apelor barajului ce se află în curs de construire.

Cheile Tătarului sunt singurele chei din andezit de la noi din ţară şi aparţin Direcţiei Silvice Baia Mare. Sunt incluse în obiectivele turistice din România şi sunt accesibile, doritorii putând ajunge la ele ori prin satul Mara, ori de pe drumul care trece prin Staţiunea Izvoarele.

cheile-tatarului.jpg
1974586-669685469755179_110163862_n.jpg
10004486-669685209755205_1883449447_o.jpg
10004629-669685253088534_1581836401_o.jpg
1977568-669685159755210_893925173_o.jpg
1978113-669685179755208_1491387477_o.jpg
1957571-669685196421873_1669239163_n.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ