Unii oameni sunt predestinați să ducă o viață de sfinți. Nu-i găsești la tot pasul și, de când e lumea, ei se nevoiau departe de ispitele oferite de plăcerile lumești. Unii se închideau în mănăstiri și schituri. Alții plecau în pusiu, lăsând departe orice contact cu oamenii. Mai erau și aceia care se adânceau între faldurile umbroase ale codrilor, păstrând din vreme în vreme contactul cu lumea.
Fiecare avea credința lui și obiceiurile lui zilnice. Fiecare trăia și se nevoia după putințele sufletești și trupești. Dar toți se închinau la același Zeu Unic, căci așa era numit în vechime. Unul dintre acești oameni devenit sfânt între timp a trăit în Evul Mediu și a fost chiar duhovnicul de taină al unui alt mare sfânt ortodox, Ștefan cel Mare.
Daniil Sihastrul, căci, desigur, despre el este vorba a trăit o viață întreagă întru Dumnezeu. I-a adus slavă și a împărtășit fiilor Săi cuvântul cel adevărat al dreptei credințe strămoșești. Ce l-a împins încă din anii tinereții să-și părăsească părinții, țărani simpli, și să aleagă o astfel de cale, nicio cronică nu menționează. Tot ce știm însă este faptul că, după ce a simțit chemarea către Dumnezeu, ani buni și-a săpat singur, cu dalta, o stâncă, pentru a și-o face loc de plecare a genunchilor și odihnă pentru trup. Ani întregi, doar el, o daltă și credința lui.
Nici unde dormea nopțile nu spune cronica. Nici despre câte pericole a înfruntat în codrul des de pe malul pârâului Vițeu, ce astăzi străbate satul Putna, nu avem habar. Știm însă că și-a săpat singur chilia, a amenajat-o ca pe un mic paraclis, cu naos, pronaos și altar, în care avea o singură icoană pe perete și o cruce deasupra ferestrei, iar sub paraclis își avea chilia, unde se apăpostea de fiarele pădurii și își odihnea oasele. Daniil îngrijea ca de ochii din cap, micul paraclis, dovadă stau până astăzi urmele de zugrăveală colorată, obținută din plante, de pe bolta acestuia. O inscripție din care putem afla anul 1499 stă și astăzi pe peretele naosului, amintind de vremurile în care a trăit cuviosul Daniil.
20 de ani s-a nevoit în chilia aceasta. Două decenii de rugăciuni neîncetate, îndreptate către Dumnezeu, pentru neamurile și greu încercatul pământ al Moldovei. Așa l-a descoperit Ștefan cel Mare, în 1451, după uciderea tatălui său, Bogdan al II-lea. Daniil i-a prezis atunci că, în scurt timp, va ajunge domnul Moldovei. Șase ani mai târziu, Ștefan urca pe tronul țării și din acea zi Daniil i-a devenit sfătuitor. Niciun război purtat de Ștefan nu era purtat fără să-i ceară mai înainte ajutorul sihastrului, pentru a reuși să-și apere pământul strămoșesc. Niciun lăcaș de cult înălțat de Ștefan, în cei 47 de ani de domnie, nu a fost ridicat fără rugăciunile și binecuvântarea lui Daniil. Și toate pricinile cele mai grele, toate cumpenele prin care a trecut domnul Moldovei au fost deslușite de înțelepciunea și de harul sihastrului de lângă Putna. Legenda spune că și această mănăstire, care îi este lui Ștefan și astăzi lăcaș întru veșnică adormire, a fost ridicată tot la îndemnul lui Daniil.
Odată cu sfințirea mănăstirii Putna, în anul 1470, Daniil părăsește chilia pe care cu atâta trudă o amenajase și se retrage sub stânca Șoimului, pe malul râului Voroneț, pentru a-și duce în continuare în liniște și departe de lume viața monahală. Lume multă începuse să-i calce pragul fostei chilii, de la darea în folosință a mănăstirii Putna. Mulți veneau pentru vindecare de boli ori pentru un cuvânt înțelept rostit de către cuviosul, care, încă din timpul vieții sale trupești, avea trecere mare în fața lui Dumnezeu, datorită nevoințelor sale.
Nu știm exact cât a mai trăit sub stânca Șoimului. Și nici când a fost ziua în care Dumnezeul pe care l-a slujit o viață întreagă a hotărât să-l cheme mai aproape. Sihastrul Daniil este îngropat în biserica mănăstirii Voroneț, fără ca pe piatra sa funerară să scrie altceva decât: „Acest mormant este al parintelui nostru David, ca schimnic Daniil.” A refuzat să fie egumen al mănăstirii Putna atunci când Ștefan cel Mare i-a propus. La fel a procedat și când Mitropolitul Teoctist al Moldovei a plecat la cele veșnice. Atunci s-a și hotărât să se retragă și mai tare în codrii, părăsind meleagurile Putnei pentru cele ale Voronețului.
Calendarul ortodox îl prăznuiește pe sihastrul Daniil la 18 decembrie. În schimb, nevoința lui și ajutorul neprețuit în a-l purta pe Ștefan pe pașii credinței i-ar trebui cinstite în fiecare zi. Era vară când am ajuns prima oară la Putna. Primul popas al oricărui iubitor de istorie și de neam. Și cum între mănăstire și chilia lui Daniil nu e o distanță decât de un kilometru, am alergat într-un suflet acolo. După ce treci podețul de lemn de deasupra apei Vițeului, inima ți-o ia înaintea picioarelor. Ceva te trage către locurile acelea, nu atât de împădurite ca pe vremuri. Ceva tainic, ca un murmur de apă clipocită, îți răscolește întreaga ființă. Odată ajuns în fața acelei stânci imense, nu mai ai cale de întoarcere. Ori mergi pe drumul acela al credinței și îți vei odihni genunchii întru rugă ori te oprești aici, până data viitoare, când vei fi pregătit să îți alegi cărarea.
O vreme, încremenești gândindu-te cum ai putea tu trăi în astfel de condiții? 20 de ani fără curent electric, fără apă care „curge din perete”, fără calorifere și pături groase. Fără telefon mobil și wireless. Dar poate nu e nevoie de un astfel de exercițiu. Poate e nevoie doar să treci măcar o dată în viață pragul chiliei lui Daniil Sihastru’, să rememorezi firul istoriei până în serile târzii, să-l vezi pe Marele Ștefan aplecat întru spovedanie în fața cuviosului, să le asculți tainele, să-i vezi rugându-se împreună pentru viață, libertate, trai tihnit și neatârnare și să înțelegi. Să îți lași măcar o clipă gândurile să tacă și inima să vorbească. Și în inima ta să-L lași pe Dumnezeu să-ți fie tot ce ai trebuință într-o viață de om. Aceea dusă în curățenie, pace și credință neclintită. Din rocă dură, care rezistă peste vreme, precum cea de la Putna lui Ștefan și Daniil!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
