Chiraleisa – sensul şi originea cuvântului

Chiraleisa (cu varianta „Tiralexa”) este, în limba română, un cuvânt, un termen popular, care are legătură cu Sărbătoarea Bobotezei, și care este un împrumut, o adaptare a expresiei grecești „Kyrie eleison”. Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie”, folosește termenul când povestește despre felul în care copiii se bucurau de sărbătorile de iarnă, un episod fiind legat și de Bobotează, când „strigau chiraleisa, de clocotea satul”.

Acest cuvânt pare să fi rămas în limbajul popular, mai ales în graiurile din Maramureș, din Tara Crisurilor și din Moldova, din vremea în care, în bisericile românești, slujbele se oficiau în limba greacă, limba în care „Kyrie eleison” înseamnă „Domnul fie lăudat” sau „Doamne miluiește”, expresie pe care oamenii o utilizau (ca interjecție de mirare sau de ușurare) și când scăpau de vreun pericol, de o situație neplăcută sau pentru a-l îndepărta pe „cel necurat”.

Și Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, pomenește de acest obicei, când, de Bobotează, în Ajun, copiii, tinerii sau chiar oamenii mai în vârstă, obișnuiau să meargă înaintea preotului, când umbla cu Botezul, să sune din clopoței și să strige „Chiraleisa!” (Doamne miluiește), pentru a alunga relele sau nenorocirile care s-ar fi putut abate asupra satului.

În tradiția creștină, există și obiceiul ca, în Ajunul Bobotezei, să se țină post negru, iar când sosește preotul, însoțit de copiii care strigă „Chiraleisa!”, gospodarul casei să îl întâmpine cu o lumânare aprinsă, primind, în schimb, Agheasma Mare, din care credincioșii gustă, pentru a fi sănătoși și cu spor în toate, în fiecare dimineață, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie, când se încheie slujbele și cântările Bobotezei.

În zonele menționate anterior, în timpurile mai vechi, „a umbla cu chiraleisa” presupunea nu numai utilizarea formulei „Doamne miluiește!”, ci se referea și la un colind, rostit cu aceeași ocazie, a Bobotezei, reminiscență a unor obiceiuri precreștine, amintind de ciclurile agrare, al căror început era celebrat în această perioadă: „Tiralexa (Chiraleisa), Doamne, / Grâu de primăvară / si-n pod si-n cămară / si pe prispă-afară. / Noi strigăm pă sub butuci / Să ne dați vreo două nuci; / Noi strigăm pă sub podele / Să ne dați vreo două mere / Câți cărbuni în vatră / Atâția pețitori la fată; / Câte pene pe cocos / Atâția copii frumoși” (DEX).

În cultul creștin, expresia „Kyrie eleison”, din care a derivat și termenul popular românesc „chiraleisa”, a fost adoptată începând cu secolul al IV-lea, prima dată fiind folosită în Antiohia (oraș renumit din Siria antică, azi în Turcia), apoi a fost preluată în toate bisericile creștine din Europa, după secolul al VI-lea. În ceremonialul catolic, misele (compoziții polifonice regioase, cântate în cadrul Liturghiei) încep, de regulă, cu „Kyrie eleison”.

Lingvistul și folcloristul Tache Papahagi, în lucrarea „Din folclorul romanic” (1923), a identificat și un muntenism – verbul „a ciurleza” (a colinda casele în ajunul Bobotezei) – și substantivul „ciurlezeală” – asociat, ulterior, cu obiceiul „iordănitului”, din ajunul Sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, când cete de flăcăi umblă din casă în casă, „botează” gazdele cu busuioc și agheasmă, iar unde gazda poartă numele Ion, acesta este ținut pe brațe și aruncat în sus de câteva ori.

Interesantă este și existența, în limba română, a unor expresii care au legătură cu „chiraleisa”/„ciurlezeala” sau Boboteaza, dar cu niște conotații ironice, reflex al umorului popular, de felul „a umbla cu iordane” sau „a umbla cu boboteze”, care au sensul „a spune vorbe goale”/„a se ține de lucruri neserioase”.

Cuvântul chiraleisa reprezintă o fereastră către lumea bogată și diversificată a limbii române, arătând cum termenii specifici pot capta aspecte unice ale culturii și istoriei. În explorarea acestui termen fascinant, este esențial să considerăm:

• Modalitățile prin care chiraleisa și alte cuvinte similare reflectă influențele istorice și culturale asupra limbii române.
• Importanța păstrării și studierii acestor termeni pentru înțelegerea mai profundă a identității culturale.
• Contribuția limbii la diversitatea culturală și la dialogul între culturi prin cuvinte unice sau rar folosite.

Pentru cei pasionați de limba română și de particularitățile ei, vă recomandăm să citiți cum este corect: aicea sau aici. Acest articol oferă o perspectivă valoroasă asupra alegerilor lingvistice și a normelor de scriere, contribuind la aprecierea și înțelegerea mai bogată a limbii române.