Ciclul fericirii umane – care sunt cei mai buni şi cei mai deprimanţi ani din viaţă?

Ciclul fericirii umane este un concept care se referă la fluctuațiile și schimbările stării noastre de fericire (o stare atât de subiectivă) de-a lungul timpului. S-au scris sute, mii de cărţi despre fericire, nu a fost epocă din istoria omenirii în care omul să nu fie preocupat de descoperirea şi definirea acestui sentiment de plenitudine durabilă sau, poate, efemer. Unii o consideră o himeră, alţii, singura raţiune de a fi.

Un recurs la istoria gândirii ne arată că, de la antici la moderni, fericirea a fost înţeleasă fie ca “binele suprem, armonie între suflet, raţiune şi virtute”, “eudaimonia”, “viaţa care înfloreşte” (Aristotel), capacitate de a aprecia pe deplin prezentul, “Carpe diem” (Horaţiu), fie ca “abandonare a aroganţei, a plictiselii, a vinovăţiei” (Bertrand Russel), “Sentimentul că puterea creşte şi obstacolele sunt depăşite” (Friedrich Nietzsche), “O clipă care valorează cât mii de ani” (Voltaire), “O artă, precum cântatul la vioară” (John Lubbock) etc.

Ciclul fericirii umane – etape şi modele

A cunoaşte lumea, a construi o carieră, a întemeia o familie, a împlini diverse dorinţe, toate acestea au ceva în comun – ne promitem o doză de fericire, la un moment dat. Când este vorba despre ciclul fericirii umane, la nivel individual, acesta poate fi descris în mai multe etape sau modele, cum ar fi:

• Euforie și entuziasm – aceasta este starea de maximă fericire și bucurie, în care ne simțim extrem de entuziasmați și încântați, stare provocată de evenimente pozitive, precum o realizare importantă sau o experiență plăcută.
• Stabilitate și satisfacție – după perioada de euforie, ciclul fericirii se stabilizează și se transformă într-un sentiment general de satisfacție și mulțumire. Este o stare mai constantă și durabilă, în care ne simțim bine cu viața noastră și avem un echilibru emoțional relativ stabil.

Ciclul fericirii – panta descendentă şi reechilibrarea

• Monotonie și adaptare – pe măsură ce timpul trece, noutatea și satisfacţia inițială pot să dispară, iar viața devine mai monotonă. Ne adaptăm la circumstanțe și ciclul fericirii intră pe o pantă ușor descendentă. Aceasta poate fi o perioadă în care ne simțim mai puțin entuziasmați și mai puțin fericiți, deoarece ne obișnuim cu rutina și lipsa evenimentelor noi.
• Dezamăgire și tristețe – uneori, evenimente negative sau experiențe dificile pot interveni în viața noastră, determinând o scădere semnificativă a stării de fericire. Aceasta poate fi o perioadă în care ne confruntăm cu dezamăgiri, pierderi sau dificultăți și ne simțim trişti sau descurajați.
• Regenerare și redescoperire – după perioadele de dezamăgire sau tristețe, putem experimenta o redresare a stării de fericire. Putem găsi modalități de a ne redescoperi bucuria și de a obține o perspectivă pozitivă asupra vieții – conectarea cu cei dragi, găsirea unui scop sau îndeplinirea unor obiective personale.

Este important de remarcat că aceste etape sau modele nu sunt universale și nu se aplică în mod absolut tuturor oamenilor. Fiecare persoană poate experimenta și interpreta fericirea în mod diferit, iar ciclul fericirii poate varia în funcție de circumstanțe individuale, personalitate și alţi factori. Fericirea este un proces dinamic și subiectiv, iar modul în care oamenii o trăiesc poate fi foarte diferit de la o persoană la alta.

Ciclul fericirii umane – cei mai buni şi cei mai deprimanţi ani din viaţă

Un studiu recent, publicat de o echipă de cercetători spanioli, propunându-şi să identifice principalii factori care contribuie la fericirea vieţii, chestionând 28 000 de persoane cu vârsta de peste 50 de ani, a formulat concluzii interesante legate de anii (perioadele) cele mai satisfăcătoare şi cele mai mai greu de suportat ale vieţii.

Cei chestionaţi au mărturisit că s-au simţit mai puţin fericiţi între 10 și 14 ani, o perioadă asociată cu pubertatea, cu schimbări fizice şi psihice semnificative, cu stări de incertitudine şi nesiguranţă, apoi, în apropierea vârstei de 30 de ani si după 40 de ani (criza vârstei mijlocii), cu toate eforturile depuse pentru atingerea anumitor obiective, apoi la momentul pensionării.

S-a mai observat că, între 30 şi 34 de ani, există cele mai multe şanse să fim fericiţi, o vârstă asociată, în general, cu o mai mare stabilitate financiară și profesională.

Un alt studiu despre ciclul fericirii, realizat de un neurolog canadian, arată, surprinzător, că 82 de ani ar fi vârsta ideală pentru “a înflori”- o perioadă a vieții în care se “ajustează” aşteptările prea mari, specifice tinereţii, se trăieşte mai mult în momentul prezent și sunt mai puține decizii dificile de luat. O astfel de concluzie contrariază, pentru că, de regulă, vârstele înaintate sunt asociate cu inhibitori majori ai fericirii – degradarea stării de sănătate, pierderea vitalităţii, cu absenţa scopurilor, scepticismul.

Studiile au mai evidenţiat că fiecare țară are o „curbă a fericirii” în formă de U, cu punctul cel mai scăzut la 47,2 ani, pentru țările dezvoltate. Vârsta la care am fi cel mai puțin fericiți ar fi așadar între 47 și 48 de ani. Un alt adevăr, de neignorat, rezultat din chestionarea miilor de voluntari, dincolo de particularităţile individuale sau de aspectele generale, este acela că ciclul fericirii este condiţionat de nivelul veniturilor.

Ciclul fericirii umane – între doomscrolling şi happycraţie

În timp ce studiile care analizează ciclul fericirii umane relevă diverşi factori care pot interveni de-a lungul vieţii, definindu-ne şi redefinindu-ne stările de spirit, realitatea în care trăim ne pune într-o situaţie ingrată, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama, generată de două tendinţe foarte puternice – doomscrolling-ul şi happycraţia – două forme prin care ni se “comercializează” emoţia, ni se “ordonă” cum să fim.

Doomscrolling-ul – un fenomen de masă

Doomscrolling-ul (un termen inventat în timpul pandemiei de Covid-19, pe Twitter, şi care câştigă teren) denumeşte nevoia/ obiceiul de a fi conectaţi permanent la o realitate, fie ea şi neprietenoasă, urmărind cantități mari de știri negative, oferite de mass-media, prin scanarea obsesivă a rețelelor sociale și a site-urilor cu vești preponderent proaste, care declanșează eliberarea hormonilor de stres.

Doomscrolling-ul (din engl. “doom” – “rău”/ “întuneric” şi “scrolling” – a derula, a parcurge, a naviga pe Internet) se referă, aşadar, la un comportament compulsiv și nesănătos de a consuma în mod obsesiv și continuu conținut negativ, o practică ce implică derularea repetată și necontrolată a fluxului de știri, articole, postări sau alte informații care au tendința de a fi negative, anxioase, deprimante sau alarmante.

Este un comportament care se explică prin nevoia de a fi mereu conectați la cele mai recente informații, prin dorinţa oamenilor de a fi pregătiţi pentru situații neprevăzute sau periculoase, dar care poate avea consecinţe dezastruoase asupra ciclului fericirii, permanentizând sentimente de disperare, teamă și lipsă de speranță.

Happycrația – fericirea “obligatorie”

Happycrația – fericirea “obligatorie” sau “dictatura” fericirii – face referire la ceea ce s-ar putea numi o adevărată obsesie a secolului al XXI-lea. Într-o carte intitulată chiar “Happycracy”, un sociolog şi un psiholog, Eva Illouz şi Edgar Cabanas, descriu acest straniu fenomen al epocii noastre – “dictatura fericirii”, care ne “ordonă” cum şi ce să “simţim”, cum să ne comportăm, care ne “gestionează” emoţiile, încercând să ne transforme în nişte mecanisme programabile şi care ne spune că, dacă nu reuşim să fim mereu fericiţi, bogaţi, merituoşi, vina este exclusiv a noastră.

Teoretic, ciclul fericirii (cu suişuri şi coborâşuri), transformat într-o fericire continuă, în “obligaţia” de a fi fericit, ar trebui să fie un lucru bun, numai că, în realitate, este o mare ipocrizie. Putem oare să devenim fericiţi doar repetându-ne obsesiv “Sunt fericit!”, deşi intră în firescul vieţii să avem şi zile proaste, să avem momente de tristeţe, de îndoială, de neputinţă?

Şi doomscrolling-ul, şi happycratia sunt, până la urmă, forme prin care ni se confiscă subiectivitatea, prin care se încearcă depersonalizarea noastră, prin care ni se anulează discernământul. Suntem oameni, suntem adeseori vulnerabili, poate nu reuşim întotdeauna să ne valorificăm potenţialul, dar, tocmai pentru a rămâne stăpâni pe fericirea noastră (pe ciclul fericirii noastre), nu ar trebui să permitem niciun fel de intrare prin “efracţie” în intimitatea noastră.

Fericirea – o forţă uriaşă

Viaţa ne arată că fericirea și ceea ce o provoacă sunt diferite pentru fiecare, dar la fel de evident este şi faptul că, pentru majoritatea dintre noi, căutarea fericirii este o forță uriașă, fiecare vrea să atingă o astfel de stare şi fiecare o caută în felul său. Nu există o “reţetă” universal valabilă, pentru a ajunge la fericire şi pentru a menţine o astfel de stare, dar un studiu al specialiştilor de la University College din Londra relevă că există cel puţin cinci “drumuri” care să ducă ciclul fericirii pe panta ascendentă:

• Optimismul – puterea de a depăşi situaţiile dificile, refuzul de a limita totul la “rău” sau “imposibil”;
• Autocontrolul – capacitatea de a infrunta supărările şi frustrările, de a aprecia ceea ce avem, de a renunţa la lucrurile despre care ştim, în interioritatea noastră, că nu sunt realizabile; este un om liber cel care îşi controlează alegerile;
• Entuziasmul – puterea de a urmări scopurile care contează în viaţă, pasiunea de a face lucrurile care dau sens şi consistenţă existenţei noastre;
• Stabilitatea emoţională – reglarea emoţiilor în sensul optimal al intensităţii lor, astfel încât să nu ne lăsăm copleşiti de emoţii negative şi să găsim soluţii la fiecare dintre problemele care pot interveni la un moment dat;
• Conştientizarea acţiunilor – “Cine îşi gândeşte fericirea o va găsi!”, spunea Jean Prieur, un scriitor francez. Prin urmare, a face alegeri conştiente, a nu accepta mentalitatea de “victimă”, a nu admite ca alţii să ia “deciziile” în numele tău este una dintre condiţiile pentru a găsi drumul spre fericirea dorită.

Ce spune despre fericire cel mai lung studiu făcut vreodată?

Unul dintre cele mai cunoscute și extinse studii despre fericire este cel condus de Universitatea Harvard (Grant Study of Human Development). A durat opt decenii (cât o viaţă de om) şi a implicat 268 de persoane, scopul fiind de a înţelege factorii care contribuie la fericire și sănătate pe parcursul vieții.

Cercetătorii au monitorizat și au colectat o mare varietate de date, inclusiv interviuri, chestionare, evaluări medicale și informații socio-economice, pentru a obține o imagine cuprinzătoare a vieții participanților.

Una dintre descoperirile-cheie ale studiului despre fericirea umană a fost că relațiile interpersonale și calitatea acestora joacă un rol crucial în fericirea și satisfacția pe termen lung. Cercetările au arătat că persoanele care au avut relații sănătoase și satisfăcătoare cu familia, cu prietenii și partenerii de viață au avut o probabilitate mai mare de a experimenta fericirea și bunăstarea generală. Cei care au trăit o iubire sinceră, împlinită, cei care au avut prieteni adevăraţi, altruişti, generoşi, de încredere, au trecut cu bine de tot felul de încercări ale vieţii.

De asemenea, studiul a evidențiat importanța adaptabilității și a abilității de a face față la provocările vieții. Participanții care au dezvoltat abilități de gestionare a stresului, reziliență și adaptabilitate au prezentat un nivel mai ridicat de fericire și succes pe termen lung. S-a constatat, de asemenea, că îngrijirea și menținerea sănătății fizice, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, contribuie la o stare de fericire și bunăstare generală.

Starea de fericire/ nefericire este influenţată genetic?

Există o dezbatere în lumea științifică privind influența geneticii asupra fericirii umane. Cercetările efectuate în domeniul psihologiei și al geneticii au evidențiat că există o componentă genetică în predispoziția către fericire sau nefericire. Studiile pe gemenii identici, care au același material genetic, au arătat existenţa unor corelații între nivelurile de fericire în cadrul aceleiași perechi de gemeni.

Totuși, este important de menționat că predispoziția genetică nu determină în mod absolut starea de fericire a unei persoane. Factorii de mediu și experiențele de viață au, de asemenea, un rol semnificativ în determinarea nivelului de fericire. Traumele, stresul cronic, relațiile sociale, condițiile socio-economice și alți factori de mediu pot influența considerabil bunăstarea și fericirea unei persoane, chiar și în cazul indivizilor cu o predispoziție genetică favorabilă.

Până la urmă, ciclul fericirii, dincolo de caracteristicile generale, se defineşte într-o manieră strict subiectivă, condiţionată de educaţie, de disponibilitatea afectivă, de contextul social, de gândire. Nu există fericire “la ordin”, nimeni nu poate “garanta” fericirea altcuiva, „Fericirea nu este un obiect de atins sau de obținut, ci un mod de a trăi și de a gândi în fiecare zi”. (Roy T. Bennett)