Numit de vizitatori Orasul Mortilor, Cimitirul de Nord din Cairo, Egipt, este, fara doar si poate, unul dintre cele mai impresionante locuri din intreaga lume, tocmai prin prisma stranietatii sale: initial un cimitir si-apoi transformat intr-un oras parca peste noapte, necropola este o zona plina cu morminte si mausolee, aici, existand oameni care locuiesc si muncesc printre cei morti. Stranietatea acestui fapt este cunoscuta in intreaga lume, vizitatorii venind aici mai degraba din curiozitate, decat din dorinta de a afla ceva nou despre istoria Egiptului. Iar cand spunem curiozitate, ne referim, bineinteles, la faptul ca turistii, multi dintre acestia occidentali, nu pot intelege cum unii egipteni au ajuns sa locuiasca printre cei morti.
Desigur, motivele lor sunt destul de intemeiata, cel putin din punct de vedere religios, numai ca este foarte dificil de inteles cum oamenii au putut rezista in fata gandului ca vor locui, cel mai probabil, o viata intreaga, printre mormintele persoanelor dragi. In sfarsit, vorbeam de motivele intemeiate pe care egiptenii, respectiv unii oameni din Cairo le-au avut pentru a se muta in Cimitirul de Nord, numit si el’arafa. Istoria acestui fascinant loc a debutat undeva pe la mijlocul secolului al XIII-lea, cand conducatorii Egiptului se bazau pe o armata formata in mare parte din soldati sclavi turci, cunoscuti sub denumirea de mameluci.
Dupa ce au respins o invazie a cruciatilor crestini in anul 1250, conducatorii mameluci aveau sa preia controlul asupra tarii si sa puna bazele, in cele din urma, ale unui regim care avea sa dureze 250 de ani. Astfel, inevitabilul s-a intamplat: mamelucii au inceput sa construiasca palate si moschei de o frumusete incredibile, magnifice, am putea spune, dar cea mai importanta contributie a lor la definirea formelor finale ale caracterului orasului a fost amenajarea la nord de citadela a unui cimitir, de altminteri, nu primul.
Cimitirul construit de mameluci era, de fapt, o anexa la cel existent situat mai spre sud. Stim, de pilda, ca cimitirele sunt adesea numite orase ale celor morti, dar acesta a devenit si orasul celor vii, pe masura ce oamenii au inceput sa se mute si sa locuiasca aici, printre cei morti. E drept, pe de alta parte, ca mare parte din morminte par mai degraba niste mici case, avand o curte si doua-trei camere. Sub acest camere, corpurile celor morti erau ingropate, fara giulgiu, insa, ca mai apoi, sa fie asezate pe o parte, cu fata spre Mecca— asa cum traditia cerea la acele vremuri. Si nu putem sa nu remarcam un aspect catusi de interesant, si anume ca aceste morminte erau succesoarele, ce-i drept, mult mai modeste, ale piramidelor faraonilor, iar camerele aveau scopul de a adaposti membrii familiei de vreme ce stateau acolo peste noapte pentru a organiza festinuri alaturi de cei morti.
Dorinta oamenilor vii de a petrece cateva clipe, ba chiar, zile si nopti alaturi de cei morti nu este nicidecum neobisnuita, in istorie existand multe cazuri asemenea, numai ca, de la a respecta o traditie, o oranduire religioasa pana la a-ti muta efectiv locuinta intr-un cimitir este o cale lunga, de altfel, deja batatorita de egiptenii din Caior. In fine, mai tarziu, si anume in secolul al XIV-lea, multi oameni au ales, asadar, sa locuiasca in camerele libere din morminte. Asa cum era si normal, pentru ei si familiile lor, sultanii au construit locuri de inmormantare mult mai mari cum este mausoleul primului sultan mameluc cerchez, Burquq, care a domnit intre anii 1382-1389.
Mormintele celor vii, care alesesera sa locuiasca printre cei morti, repectiv in Cimitirul de Nord, erau de-a dreptul impresionante, cumva ca un raspuns la decizia lor. Ba mai mult decat atat, avem si un exemplu graitor in acest sens: in anul 1470, sultanul Qait Bei a ridicat un splendid complex funerar, ce includea o frumoasa moschee, finantat din veniturile obtinute din profitabilul comert cu mirodenii, dintre Extremul Orientul si Europa. Complexul dainuia asupra celorlalte constructii, fiind considerat, daca vreti, si o marturie a succesului pe care comertul il avea la acele vremuri.
In prezent, Cimitirul de Nord din Cairo a devenit un oras in adevaratul sens al cuvantului, cu magazine, blocuri, piete de vechituri, sectii de politie, oficii postale si statii de autobuz, dispunand de „utilitatile” unui oras modern. Marea problema ar fi aceea ca majoritatea strazilor sunt mult prea inguste pentru orice vehicul mai mare decat o cotiga trasa de magari, prin urmare, infrastructura propriu-zisa a orasului este una anevoioasa. Chiar si asa, turistii se pot bucura, in schimb, de o priveliste cel putin memorabila: oamenii misuna cu atata viata printre cei morti, incat este aproape imposibil sa nu se gandeasca daca nu cumva totul nu este decat o poveste. Plus, in Cimitirul de Nord mai paste si o turma de oi.
