Mirificul ţinut al Transilvaniei, în care a fost scrisă o parte importantă a istoriei României, ascunde un sat care şi-a creat unicitatea şi atractivitatea printr-un mod tragicomic, şi anume prin intermediul Cimitirului Vesel.
Deşi satul Săpânţa, din judeţul Maramureş se poate lăuda cu rezervaţia naturală “Mlaştina Poiana Brazilor”, frumuseţea acesteia nu reprezintă atracţia turistică a acestei zone, fiind detronată de către Cimitirul Vesel din Săpânţa, aşa cum este cunoscut de către toţi cei care trec pe aici, o operă de artă semnată de către Stan Ioan Pătraș, în jurul anului 1930, urmat îndeaproape de către ucenicul său, Dumitru Pop.
Pietrele şi crucile de mormânt viu colorate, pe a căror textură sunt gravate versuri ce reflectă viaţa celor care îşi fac somnul de veci în acel loc, într-un joc de cuvinte cu tentă umoristică, ce reprezintă farmecul acestui loc. Înclinaţia lui Stan Ioan Pătraș spre poezie, sculptură şi pictură şi-a pus amprenta asupra acestei creaţii a cărei faimă dăinuie peste timp şi atrage turişti din toate colţurile lumii.
Explicaţia unicităţii ce învăluie şi conturează Cimitirul Vesel din Săpânţa este dată de legenda conform căreia poporul dac promova o viziune optimistă asupra morţii, aceasta fiind privită ca un nou început, ca o şansă de a-l cunoaşte pe zeul Zamolxe. Se pare că această viziune a avut o influenţă majoră în crearea acestui cimitir, devenit, la scurt timp, o adevărată atracţie turistică.
Acest mod unic de a transforma un loc considerat de mulţi ca fiind înspăimântător, ce provoacă tristeţe, durere, dor, într-un mediu amuzant, a consacrat Cimitirul Vesel din Săpânţa ca pe un cimitir ce promovează moartea sau cel puţin o priveşte şi încearcă să implementeze în conştiinţa tuturor celor care îl vizitează, măcar o dată în viaţă, ideea conform căreia moartea este un pas natural al existenţei noastre şi nu ar mai trebui privită ca pe un fenomen tragic.
Acestea fiind spuse, era esenţial ca acest articol să includă şi câteva versuri de pe pietrele funerare din Cimitirul Vesel din Săpânţa, pentru a vă delecta.
Aşadar, priviţi ce scrie pe mormântul unei femei: “Sub această cruce grea,/ Zace biata soacra mea./ Trei zile de mai trăia,/ Zăceam eu şi citea ea/ Voi care treceţi pe aici,/ Încercaţi să n-o treziţi,/ Că acasă dacă vine,/ Iara-i cu gura pe mine/ Da aşa eu m-oi purta,/ Ca-napoi n-a înturna,/ Cei care citiţi aici,/ Ca mine să nu păţiţi/ Soacră bună să găsiţi/ Cu ea bine să trăiţi!”.
Un alt mesaj colorat ce rezuma viaţa celui decedat într-un mod comic, ascuns printre miile de acest gen în Cimitirul Vesel din Săpânţa, este: ”Aici eu mă odihnesc/ Şi Stan Ioan mă numesc./ Cat în lume am trăit,/ Bine am găzdăluit./ Am fost om de omenie,/ În sat lumea toată mă ştie./ Şi-am avut un bun demers,/ Preşedinte în comerţ./ În funcţie cât am stat,/ Satul mult l-am ajutat./ Până-n pensie-am intrat/ Dar nu multă am căpătat/ C-a venit moartea-ntr-o noapte,/ Iute m-o despărţit de toate,/ Poate n-o făcut dreptate.”
De asemenea, “Vă uitaţi şi-aici la mine,/ Că-n lume mi-a fost şi bine/ Căci îmi mai plăcea una,/ Cu-ai mei fraţi a mă distra./ Ei îmi cântau, eu jucam,/ Şi pe toţi noi îi distram,/ Pe când m-am vrut însura,/ Iată m-a căutat moartea/ Şi mi-a luat viaţa./ Voi părinţii mei cei dragi,/ Vă mângâiaţi cu ceilalţi./ Şi vă zic la toţi cu bine/ Şi să nu uitaţi de mine/ Cât veţi mai trăi pe lume.”
Şi nu în ultimul rând, ironizarea unui viciu, ce ulterior a provocat decesul persoanei, scris cu o uşoară tentă moralizatoare: “Ţuica e curat venin/ Ea aduce plâns şi chin./ Că şi mie mi-a adus,/ Moartea sub picior m-o pus./ Cui îi place ţuica, bine./ Va păţi aşa ca mine./ Că eu ţuica am iubit,/ Cu ea-n mână am murit.”
După cum se poate observa din exemplele anterioare, versurile fie sunt dedicate celor decedaţi de către un membru al familiei, fie sunt scrise ca un monolog al celui în cauză, un monolog în care îşi serbează trecerea prin viaţă sau îşi exprimă regretul în acelaşi mod comic sau explică motivul pentru care a murit.
Cimitirul Vesel din Săpânţa este considerat un muzeu în aer liber, ce adăposteşte peste 800 de morminte unice şi de o expresivitate covârşitoare în acelaşi timp, merită să vă sacrificaţi câteva ore pentru a-i acorda atenţia binemeritată.
Pe lângă valoarea artistică, Cimitirul Vesel este și un loc de meditație asupra vieții și morții. Vizitatorii sunt adesea surprinși de modul în care emoția și umorul se împletesc, oferind o perspectivă nouă asupra înțelegerii ciclului vieții.
Anual, mii de turiști, atât români cât și străini, trec pragul Cimitirului Vesel pentru a experimenta acest ungher de lume unde moartea și arta coexistă într-un mod atât de neobișnuit și îndrăgostitor.
