Pana la inventarea ascensorului de persoane, accesul la etajele superioare ale unei cladiri sau in alte locuri mai inalte era o actiune de-a dreptul hazardata. De-a lungul timpului s-au inventat tot felul de mecanisme rudimentare care sa faca posibila, de exemplu, deplasarea persoanelor sau a altor obiecte grele, la inaltimi, precum cele la care se aflau manastirile cladite pe varfuri de stanca sau in cazul lucratorilor din exploatarile miniere. Chiar daca lifturile primitive erau actionate manual sau cu ajutorul animalelor de tractiune, aceste dispozitive sunt prezente in istorie inca din secolul al III-lea i.Hr. La vremea respectiva, Ctesibios, un inventator genial al Antichitatii grecesti, a imaginat, la Alexandria, mare centru comercial si cultural, un fel de ascensor, care functiona cu ajutorul apei sub presiune. Aproximativ in aceeasi perioada, Vitruviu, arhitect roman, descrie un mecanism asemanator, actionat de un troliu, al carui inventator era Arhimede.
Lifturile moderne, asa cum le stim astazi, sunt rezultatul firesc al cautarilor si al variantelor concepute in secolul al XIX-lea. Majoritatea ascensoarelor de persoane de acum un secol si ceva erau puse in functiune prin intermediul motorului cu abur, fie direct, fie prin pompe hidraulice. In cazul lifturilor actionate de catre pompele hidraulice, cabina era montata pe un piston din otel tubular, care era “tras” in interiorul unui cilindru subteran. Apa era fortata, in cilindru, prin presiunea creata si ridica, pe verticala, cabina liftului.
Pentru controlarea nivelului la care se dorea sa se ajunga, cat si a gradului de accelerare/decelerare, erau instalate valve si controlere de nivel. Un precursor al liftului modern era utilizat in Marea Britanie, inca din anul 1835. Acesta folosea pentru ridicare o funie groasa, trecuta printr-un scripete, catre o contragreutate. Caderea inversa a greutatilor facea ca funia, asemanatoare cu o curea, a ascensorului de persoane, sa fie perfect intinsa si suficient de adeziva pentru a crea frictiunea sau tractiunea.
Elisha Otis – expune liftul cu buton de siguranta
In Statele Unite ale Americii, liftul a aparut in jurul anului 1850 si era folosit pentru transportul persoanelor intre doua etaje ale unei cladiri din New York. In 1853, in cadrul expozitiei “Crystal Palace”, din acelasi oras, inventatorul american Elisha Otis expune, pentru prima data, un lift prevazut cu un buton de siguranta, necesar opririi cutiei liftului, in cazul in care cureaua de tractiune s-ar fi rupt.
Demonstratia a fost facuta in fata unui numeros public din New York, Otis insusi suindu-se in liftul impresionant prin dimensiuni, iar cand asistentul sau a taiat unicul cablu de sustinere, ascensorul s-a autoblocat, spre emotia si admiratia celor prezenti. Drumul spre lifturile destinate zgarie-norilor era deschis. Trei ani mai tarziu, ascensoarele de persoane ale lui Otis erau deja instalate in fiecare cladire cu mai multe etaje, din metropola americana. In cazul acestor lifturi, motorul cu aburi era conectat, prin diverse curele si mecanisme, la un tambur rotativ, pe care se infasura cureaua de ridicare.
In anul 1859, este instalat primul lift cu ridicare si coborare pe verticala, in cadrul unui hotel de pe Fifth Avenue. Pistonul a fost inlocuit cu unul relativ scurt, care se deplasa intr-un cilindru, vertical sau orizontal, lungimea efectivă a cursei pistonului fiind crescuta printr-un sistem de scripeti si cabluri. Datorita miscarii mult mai fine si a eficientei crescute a acestui ascensor de persoane cu ridicare hidraulica, el a inlocuit trepatat vechile lifturi, care erau ridicate cu ajutorul unei curele prinse de tamburul rotativ.
Lifturile electrice
Motorul electric a fost introdus in procesul de fabricare a liftului incepand cu anul 1880, de catre inventatorul de origine germana Werner von Siemens. Un lift electric a fost construit in Baltimore, Maryland, in 1887, acesta fiind actionat de un motor electric care invartea un cilindru rotitor, pe care era infasurata franghia de ridicare. In urmatorii ani, lifturile electrice au ajuns sa fie folosite in majoritatea cladirilor, exceptie facand cele foarte inalte. Lungimea si grosimea franghiei de ridicare conditionau instalarea ascensorului de persoane intr-o anumita cladire.
Avantajele liftului electric erau reprezentate de eficienta, de un cost de instalare relativ scazut si o viteza constanta, indiferent de greutatea incarcaturii. Toate aceste plusuri i-au determinat pe inventatori sa caute si sa gaseasca modalitati de dotare a cladirilor foarte inalte cu astfel de dispozitive de ridicare. Cele care au rezolvat problema au fost contragreutatile care creau tractiune.
Initial, erau folosite motoare cu o singura viteza, dar, pentru ca s-a observat necesitatea unei a doua viteze, mai lente, pentru momentul coborarii pasagerilor, au fost instalate motoare mai mici, auxiliare, cu voltaje care variau in functie de viteza dorita. Treptat, motoarele auxiliare au fost inlocuite si ele, in cazulascensorului de persoane, cu electromagneti, care controlau diferentele de viteze. In 1878, Charles Otis, fiul celui care a inventat primul buton de siguranta, introduce un mecanism similar.
Dezvoltarea liftului modern a schimbat in profunzime arhitectura cladirilor si a oraselor, prin transformarea constructiilor foarte inalte in unele practice, care sa poata fi locuite sau vizitate. Avansul tehnologic din preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial a dus la aparitia unor modificari majore in ceea ce priveste insalarea lifturilor, dar si a design-ului, echipamentul a devenit computerizat, lucru care a dus la cresterea eficientei operationale a lifturilor din cladirile mari.
Un asemenea echipament, care a devenit disponibil incepand cu anul 1948, a facut posibila programarea ascensorului de persoane, pentru a evita aglomerarile matinale, si a dus la eliminarea nevoii unui liftier. In scurt timp, intreaga operare a unui lift a fost complet automatizata. Turnurile gemene, din New York, de exemplu, asa numitele “World Trade Center”, care aveau un numar impresionant de etaje (110), erau prevazute cu 244 de lifturi, cu o capacitate de ridicare de 4500 de kilograme, la o viteza de 488 de metri pe minut. O alta cladire, la fel de inalta, Sears-Roebuck, din New York, este dotata cu 109 lifturi, care ating o viteza de deplasare de 550 de metri pe minut.
Intrebari si raspunsuri despre ascensorul de persoane
- Multi se intreaba care este gradul de securitate in cazul folosirii unui lift. Specialistii raspund ca acesta este foarte ridicat, comparabil cu al trenurilor si al avioanelor. In fiecare zi, in intreaga lume, ascensoarele transporta sute de milioane de persoane, strabatand, cumulat, distante de miliarde de kilometri. Cu toate acestea, au fost foarte putine accidente (1/160 de milioane de kilometri, daca se raporteaza cifrele la statistica anterioara) si acelea, din neglijenta, si nu din pricina dispozitivului de transport.
- Ce se intampla daca se rup cablurile? Unul dintre dispozitivele de securitate cu care este dotat un ascensor este limitatorul de viteza, care impiedica (in caz de accident) cabina sa cada sau sa coboare prea repede. Daca viteza cabinei o depaseste pe cea normala prevazuta, se declanseaza un alt buton de securitate, care determina strangerea franelor.
- Cu ce viteza poate sa mearga un ascensor de persoane? In multi zgarie-nori, lifturile sunt construite ca sa poata merge cu 6-9 metri/s, adica 20-30 kilometri/ora. Desigur, exista posibilitatea ca un ascensor sa fie si mai rapid, dar, in general, se opteaza pentru o viteza medie, avand in vedere ca beneficiarii sunt persoane cu varste si sensibilitati diferite si, in plus, o viteza prea mare nu este eficienta prin raportarea la consumul energetic.
