Cine a inventat fonograful?

Fonograful (din grecescul “phone” – “voce” si “graphein” – “a scrie”) a aparut ca urmare a interesului manifestat de catre inventatorul american Thomas Edison in dezvoltarea telefonului si a telegrafului.

In anul 1877, Edison lucra la construirea unui dispozitiv care sa poata transcrie mesajele telegrafice, prin intermediul unor identatii (crestaturi) pe hartie de inregistrare, care, mai apoi, sa poata fi transmise, in mod repetat, cu ajutorul telegrafului. Cautarile sale au dus la ideea ca un mesaj telefonic ar putea fi inregistrat intr-o maniera asemanatoare si Edison experimenteaza, cu ajutorul unei diafragme, care era tinuta contra unei hartii imbibate cu parafina.

Vibratiile produse de sunetele emise au dus la formarea unor santuri la nivelul hartiei, inventatorul inlocuind, la scurta vreme, hartia, cu un cilindru de metal invelit intr-o folie special conceputa. Astfel a aparut fonograful. Dispozitivul era prevazut cu doua componente – diafragma si unitatea cu ac, una pentru inregistrare si una pentru redarea sunetelor. In momentul in care cineva rostea cateva sunete, vibratiile erau identate la nivelul cilindrului, de catre acul de inregistrare, dupa un anumit tipar. Edison transmite schitele proiectului mecanicului John Kruesi si, in 30 de ore, dispozitivul a devenit perfect functional. Edison testeaza imediat noul produs, prin pronuntarea cuvintelor ajunse celebre: “Mary had a little lamb – Maria avea un miel mic”.

Spre surpinderea si amuzamentul sau, masinaria a redat sunetele cu o acuratete desavarsita. Chiar daca unele surse atesta inventarea fonografului  pe data de 12 august 1877, alti istorici ai inventicii sunt de parere ca evenimentul s-a produs cu cateva luni mai tarziu, din moment ce Edison nu a aplicat pentru obtinerea patentului mai devereme de data de 24 decembrie 1877.

Charles Batchelor, unul dintre ucenicii lui Edison, consemneaza, in jurnalul sau, ca dispozitivul a fost construit pe data de 4 decembrie 1877 si finalizat doua zile mai tarziu. Brevetul pentru spectaculoasa inventie este acordat pe data de 19 februarie 1878 si a atras atentia cu atat mai mult cu cat, pana la acea vreme, nu mai existasera nici macar idei asemanatoare, singurul cercetator implicat in dezvoltaterea unui aparat similar – paleofonul – fiind francezul Charles Cros, care a publicat un studiu pe aceasta tema, pe data de 18 aprilie 1877. Ipotezele lui Cros nu s-au concretizat insa niciodata, acesta neproducand un model functional.

Interesul publicului in privinta fonografului a fost unul urias, inventia aparand in multe ziare de renume din acea perioada. Pe data de 24 ianuarie 1878 este lansata compania “The Edison Speaking Phonograph Company”, in scopul producerii noului dispozitiv, al promovarii si al expunerii lui. Edison primeste fabuloasa suma de 10.000 de dolari pentru construirea efectiva a fonografului si drepturile de autor in valoare de 20% din profiturile companiei. Datorita noutatii sale, aparatul a cunoscut un real succes, dar nu putea fi folosit decat de catre specialisti. Cu spiritul lui vizionar si febril, Edison ofera insa publicului promisiunea pentru cateva posibile utilizari viitoare ale fonografului:

• conceperea de scrisori si de diverse alte texte dictate, fara ajutorul unui stenograf profesionist;
• producerea cartilor audio, pe care inclusiv oamenii cu dizabilitati de vedere le-ar putea folosi;
• predarea discursului oratoric;
• reproducerea pieselor muzicale;
• realizarea unei planificari gospodaresti, cu inregistrarea cheltuielilor, proiectelor, economiilor etc.
• ceasuri specializate care sa poata anunta momentele importante ale unei zile – mersul la masa, terminarea programului de lucru etc.
• prezervarea unei limbi prin reproducerea exacta a foneticii acesteia;
• conectarea la telefon, pentru a realiza inregistrari cu caracter permanent;

Toate aceste idei, cu adevarat revolutionare la data respectiva, au devenit realitate si astazi le percepem ca fiind chiar banale.

Cu timpul, fonograful s-a vandut din ce in ce mai putin, Edison renuntand la dezvoltarea lui, concentrandu-se pe inventarea becului cu incandescenta. In golul lasat de Edison au intervenit alti cercetatori care au dus mai departe istoria acestui minunat aparat. In anul 1880, Alexander Graham Bell castiga premiul Volta, in valoare de 10.000 de dolari, din partea guvernului francez, pentru inventarea telefonului.

Cu banii castigati, acesta pune bazele unui laborator dedicat cercetarii in domeniul acusticii si al electricitatii, lucrand impreuna cu ruda sa apropiata, inginerul chimist, Chichester A. Bell si cu Charles Sumner Tainter, inginer si fabricant de diverse instrumente. Tainter aduce cateva imbunatatiri fonografului lui Edison, prin inlocuirea foitei speciale care inconjura cilindrul din metal, cu o foaie din ceara si un ac flotant, care grava in cilindru, in loc sa identeze (pe hartie).

Patentul este acordat pe data de 4 mai 1886, iar masinaria este expusa publicului larg sub denumirea de gramofon. Bell si Tainter iau legatura cu Edison pentru a discuta o eventuala colaborare in ceea ce priveste dispozitivul, dar Edison refuza, determinat fiind sa-si imbunatateasca singur produsul. La momentul respectiv tocmai terminase lucrul la inventarea becului cu incandescenta.

S-a dovedit mai tarziu ca ameliorarile la care se gandise el au urmat indeaproape pasii lui Bell, in special cele referitoare la folosirea cilindrilor din ceara. „Noul fonograf”, cum a fost numita ultima varianta, in momentul lansarii pe piata,  a pierdut insa batalia cu gramofonul, care folosea ca suport de inregistrare discul de patefon (ulterior discul de vinil).