Tenisul este un sport dinamic, elegant, complet, spectaculos, care presupune nu numai o exceptionala pregatire fizica, ci si inteligenta, curaj, inventivitate, spontaneitate, capacitate de a reactiona rapid. Poate fi practicat la orice varsta, din placere sau in competitii, la nivel profesionist. Regulile sale pot fi intelese usor, chiar si de catre cei mai putin familiarizati cu acest joc. Cuvantul “tenis” vine din frantuzescul “tenez” (“tineti”), termen lansat pentru a marca punerea in joc a mingii.
Tenisul, badminton-ul, squash-ul isi au originea intr-un joc inventat in Franta secolului al XIII-lea (desi unii istorici ai sportului sustin ca se practica si in Antichitate), de catre calugarii din manastiri care, pentru a face putina miscare, aruncau la un perete cu o minge pe care o prindeau cu mana (“jocul cu palma”). De-a lungul timpului, s-au mai produs unele modificari, folosindu-se si manusi, pentru a proteja palmele, in momentul prinderii mingii (facuta din piele de animal, destul de dura) sau palete din lemn, rudimentare. Abia in secolul al XVI-lea au fost concepute primele rachete, cu maner lung si coarde din intestine de oaie.
Practicat in aer liber sau in sala, sportul acesta a devenit, intr-o vreme, distractia preferata a elevilor si a studentilor, ulterior fiind practicat si de catre aristocratie (un sport de “bon ton”) si de catre capetele incoronate, cum ar fi Henri II, Charles IX, Henri IV, regi ai Frantei, care s-au dovedit a fi foarte talentati si care, adeseori, profitau de un asemenea context pentru a regla diverse probleme de stat. Destul de repede, jocul a fost “importat” in Statele Unite ale Americii (in 1876), in Australia (unde era numit “Royal Tennis”/tenis regal), Germania, Italia, Spania etc. In Anglia, foarte popular, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, era un joc similar, cu aruncarea unei mingi la perete, de catre mai multi participanti, castigand cel care acumula 15 puncte.
Adevarata istorie a tenisului incepe insa la 23 februarie 1874, cand maiorul Walter Clopton Wingfield, din Tara Galilor, a brevetat, la Camera de Comert din Londra, acest joc, sub denumirea “Sphairistike” (cuvant grecesc insemnand “arta jocului cu mingea”), inlocuita, in 1877, cu “Lawn-Tennis” (joc de tenis pe gazon), un cuvant mai usor de retinut. Asadar, oficial, Wingfield este cel de numele caruia se leaga inceputurile tenisului. Mai trebuie stiut, insa, ca, in 1858, un alt ofiter, Harry Gem, secretar la Curtea de Justitie din Birmingham, amenajase, in curtea casei sale din Edgbaston, un teren asemanator cu cel pe care se juca ceea ce mai tarziu va fi numit “Sphairistike”, fara a se gandi sa isi breveteze ideea.
Cand si-a patentat jocul “Sphairistike”, in 1874, Wingfield a publicat si regulile acestui sport, care erau, la vremea respectiva, destul de confuze si incomplete. Totusi, Lawn-tennis s-a bucurat de un deosebit succes, motiv pentru care, in anul urmator, J.H Walsh, redactor la o revista de divertisment si colaboratorul sau, Henry Jones, inchiriaza, la Wimbledon (langa Londra), un teren, si Clubul de Lawn-tennis. Wimbledon a ramas, pana astazi, locul unora dintre cele mai importante turnee de tenis.
Dupa 1900, sportul a castigat toate continentele, iar denumirea care il va consacra definitiv va fi “tenis”, jucat pe iarba, nisip, zgura, ciment etc. In 1912, la Paris, este fondata Federatia Internationala de Tenis, menita sa promoveze si sa protejeze interesele tenisului mondial.
Chiar daca tenisul a fost jucat, inca de la inceput, si de femei, primul turneu feminin de tenis s-a organizat abia in 1879, la Dublin, iar primul de la Wimbledon, va fi in 1884.
Incepand cu anul 1900, Cupa Davis (initiata de Dwight Davis, politician si jucator de tenis american) va fi (si va ramane, pana in prezent) cea mai mare competitie de tenis din lume, pe echipe, iar din 1924, tenisul este acceptat si ca sport olimpic. In 1925, ia nastere Turneul de la Roland Garros (Franta), cea mai mare competitie de tenis pe zgura. In anii ’50-’60 ai secolului trecut, australienii domina competitiile internationale, gratie unui antrenor de exceptie, Harry Hopman.
Un moment “revolutionar” in evolutia competitiilor de tenis a fost marcat de anul 1968, data de la care, tenismenilor, profesionisti sau amatori, li s-a oferit posibilitatea de a castiga mii de dolari din aceste intreceri (devenite “Open” – deschise tuturor performerilor), ceea ce a stimulat interesul pentru acest sport. Evident ca, pe masura ce pregatirea sportivilor a devenit tot mai competitiva, si instrumentele – rachetele si mingiile – care sustin acest sport au evoluat. De la rachetele din lemn, din secolul al XVI-lea, de la cordajul din intestine de oaie si de vita ale chirurgului englez Lister, din 1868 si de la corzile de violoncel puse la racheta de tenis, ale lui Bussey, in 1875, astazi, rachetele din carbon si fibra de sticla, de cea mai buna calitate, vin sa amplifice performantele jucatorilor. In mod similar, mingea de tenis a evoluat, de la cea din piele de animal, la cea din lana, din postav, infasurata cu sfoara, pana la cea din cauciuc sub presiune de astazi. Tot din 1968, Federatia Internationala de Tenis a acceptat ca jucatorii pot purta, in locul costumelor albe obligatorii (“sportul alb”), si costume colorate, mai vesele si cu un impact mai mare in transmisiile televizate.
Tenisul romanesc
In Romania, tenisul este un sport cu traditie, tara noastra participand, inca din anii ’20 ai secolului trecut, la competitii internationale precum Cupa Davis si Jocurile Olimpice. Marea popularitate a acestui joc se datoreaza insa, fara dubiu, performantelor extraordinare ale campionului Ilie Nastase si ale coechipierului sau, in Cupa Davis, Ion Tiriac, cei doi ajungand de trei ori (1969, 1971, 1972), in finala acestei competitii. Cat despre performantele individuale ale celui mai mare jucator de tenis roman, Ilie Nastase, palmaresul acestuia este impresionant: invingator la Roland Garos, US Open, Wimbledon, Tennis Masters Cup etc., 83 de titluri castigate, pozitia 28 in topul celor mai mari jucatori de tenis din ultimii 50 de ani.
