O echipa de specialisti japonezi, de la Institutul International de cercetari in telecomunicatii avansate, din Kyoto, a pus la punct, de curand, un algoritm care poate « ghici » ceea ce visam. Citirea viselor este o experienta care intriga, dar care poate fi de folos psihanalistilor, in vederea analizarii starii psihice a unui individ, diagnosticarii unei maladii sau, de ce nu, pentru conceperea unor aparate, masini, care sa fie comandate exclusiv mental.

Citirea gandurilor1

Oamenii, tot timpul au fost preocupati, chiar fascinati de fenomenul visului si de deslusirea sensurilor lui, dar, pana in prezent, doar cel care visa putea sa dezvaluie continutul « aventurii » nocturne. Pentru a se face progrese in intelegerea stiintifica a viselor, cercetatorii japonezi au imaginat un dispozitiv de decodare a imaginilor « vazute » de persoana respectiva in faza onirica a somnului. In acest sens, ei au inregistrat, in mai multe reprize, activitatea cerebrala a trei persoane, in timpul somnului, trezindu-le cand pe ecranul de analiza aparea un semnal corespunzator visului, pentru a le intreba ce au visat.

Dupa aceea, subiectii experimentului erau lasati sa adoarma din nou, pentru a repeta operatia de aproximativ 200 de ori. S-a realizat, astfel, un tabel de corespondenta intre activitatea cerebrala exacta, de la un anumit moment, si tipul de imagini din vis – carti, automobile, animale, alimente, personalitati etc. Odata constituita baza de date, « citirea » viselor prin rezonanta magnetica a devenit posibila, permitand algoritmilor special creati in acest sens, sa « ghiceasca » subiectul visului. « Citirea » s-a dovedit a fi corecta in 60-70% dintre cazuri. O prima concluzie a specialistilor afirma ca “experienta vizuala” din timpul somnului este reprezentata de scheme ale activitatii cerebrale, prin care “citirea” devine posibila, utilizand o masura neurologica. Este doar inceputul unor experimente care se anunta a fi spectaculoase.

Citește și:  Manuscrisele de la Marea Moarta

“Citirea” gandurilor

Citirea gandurilor11

Tot prin rezonanta magnetica pare a deveni posibila si citirea gandurilor. De data aceasta este vorba de un software creat de cercetatorii olandezi, de la Universitatea Radboud. De mai multi ani, rezonanta magnetica a servit pentru a determina care zone ale creierului sunt activate in timpul indeplinirii unei anumite sarcini. In acest caz, s-a urmarit decodarea a ceea ce subiectii experimentului observau la un moment dat. Li s-a aratat persoanelor analizate literele B,R,A,I,N (creier), pe un ecran si s-a putut identifica exact cand o persoana privea o anume litera dintre cele mentionate. Cele mai bune rezultate s-au obtinut dupa o perioada de “invatare”, timp in care cercetatorii s-au deprins sa “citeasca” reactiile creierului, cand se aratau literele respective – o situatie similara cu cea in care oricine poate recunoaste, de exemplu, literele intr-un text, dar numai dupa ce a invatat sa citeasca. Proiectul ambitios al olandezilor este in desfasurare, ei sperand ca, in viitorul apropiat, sa poata “citi” chipul persoanei pe care o privesc subiectii experimentului, fara alte informatii suplimentare decat reactia neuronala inregistrata.

Se pare ca va veni o vreme cand nici visele, nici gandurile nu vor mai fi doar ale noastre. Sa fie vorba de progres ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.