Colindele in Campia Transilvaniei se inscriu in creatia artistica a poporului roman, oglinda a vietii lui din trecut si prezent, fundament al culturii romanesti moderne si firesc, parte organica a culturii sale traditionale. Acest patrimoniu folcloric dovedeste mereu disponibilitati de multiple valorificari stiintifice si cultural-artistice, care servesc si importante scopuri formative. Este vorba de importanta ce-o prezinta pentru generatiile de astazi cunoasterea indelungatului proces al devenirii noastre de pana acum, iar in acest scop, o pretioasa sursa de informare o reprezinta, alturi de datele etnografice si istorice, bogata creatie folclorica, plina pana la saturatie de documente de viata.
De aceea trebuie acordata o atentie deosebita atat cantecelor si dansurilor populare, cat si obceiurilor ce apartin fondului nostru traditional, particularitatilor stilistice proprii unui tinut sau altul, in cazul de fata, Campia Transilvaniei. Aceasta regiune se intinde in partea de sud si est a judetului Cluj si cuprinde localitatile situate din punct de vedere geografic pe Valea Hasdatii, pe Ariesul inferior si intre Dealul Feleacului si Dealul Mociului.
Colindele in Campia Transilvaniei sunt parte integranta a obiceiului colindatului care, dupa multi ani de subminare de catre regimul comunist, se manifesta cu o vigoare deosebita. El se pregateste cu saptamani inainte. In totalitatea lui, obiceiul este destul de spectaculos. Mai multe randuri de colindatori colinda, mai ales in Ajunul si in ziua de Craciun. Astfel, dimineata in ziua de Ajun, incep colindatul copiii cei mici (4-5 ani) insotiti de parintii lor. Merg pe la vecinii si rudele apropiate. Ei interpreteaza colinde pe care mai mult le rostesc, deoarece sunt prea mici ca sa le poata canta (Puica neagra baga-n sac).
Ele au un caracter glumet, invocand prin continutul lor diferite pretexte ca sa fie invitati cat mai repede in casa si sa primeasca daruri si mai ales bani. Sunt preferati sa intre in casa gazdei mai intai baietii, apoi fetele, mai ales acolo unde se asteapta nou-nascuti sau sunt fete de maritat. Tot dimineata, pornesc la colindat si copiii mai marisori care se descurca singuri. Pregatiti care de care mai frumos, avand straite in spate, asociati in grupuri de prieteni, iau satul de la un cap la altul.
Ei striga din curte: “Colindam ori ne lasam?” sau “Colindam jupane gazda?” sau “Zicem o colinda?” sau “Tagadasi ori fagadasi?” sau “Lasati colindatorii?”. De obicei, gazda le raspunde: “Colindati, colindati!”. Dupa ce termina colindele mai spun si o “multumita” iar in incheiere “Voie buna si-o colinda!”. Gazda imparte copiilor prajituri, mere, nuci, colacei si bani. Alt rand de colindatori sunt copii de 10-14 ani. Seara pleaca la colindat flacaii si fetele, apoi tinerii casatoriti si ultimii cei varstnici. Acestia din urma se colinda mai mult intre ei, servindu-se reciproc cu mancare si bautura.
Cel mai spectaculos ca desfasurare este colindatul feciorilor, seara. Mai demult, ei umblau in costum popular. Daca in seara de ajun colinda tot satul, in ziua si seara de Craciun colinda in unele zone din Campia Transilvaniei numai feciorii insotiti de muzicanti. Ei umbla dupa “colacul cel mare”. Colindatorii merg la fetele mai “primitoare”, se ospateaza cu mancare si bautura, ca apoi sa ia satul de-a randul. Ei sunt primiti fara intrebari protocolare. La casele cu fete de maritat incep colinda din curte si-o continua in casa, asezati in jurul mesei. Gazda îi primeste cu capul descoperit in semn de respect pentru feciorii care-i onoreaza casa.
Colindele preferate sunt: “A fetei” in casa cu fata de maritat si “A feciorului” in casa cu feciori de insurat. Este regretabil ca astazi traditia colindatului, desi veche, a fost afectata in mare parte de introducerea unor elemente care, prin continutul lor, nu fac decat sa naturalizeze si sa interpreteze in chip naiv povestirile biblice suprapuse peste ciclul sarbatorilor de iarna. Asa ca astazi, rareori se mai aud in zona colinde adevarate, in ritm giusto-silabic si care implica si refrenul. Obiceiul colindatului prilejuit de Nasterea Domnului este cel mai bogat si colorat prilej de manifestari folclorice de Craciun.
Repertoriul colindelor in Campia Transilvaniei n-a avut niciodata intinderea, bogatia si varietatea repertoriilor de pa Valea Superioara a Muresului sau de pe cea Mijlocie, din partea de sud a zonei, unde s-au realizat colectii impresionante. Explicatia ar putea fi gasita in disolutia relativ timpurie a cetelor de feciori si in ingustarea repertoriilor acestora prin puternica influenta religioasa exercitata de Manastirea de la Nicula, influenta similara cu cea a Manastirii Bixad asupra ariei Nord-Vestice a Transilvaniei, prin raspandirea timpurie de colinde de factura religioasa noua: “Dumnezeu dintru-nceput”, “O, ce veste minunata”, “Ce vedere minunata”, “Trei pastori se intalnira”, Acolo sus pe vremea aceea”, “Nasterea Ta Hristoase”, etc., deosebite atat de vechile colinde religioase inspirate de legendele apocrife, cat si de vechile colinde transilvane cu tematica profana: “A feciorului”, “A fetei de maritat”, “Trei pacurasi de munte” (Miorita), “Mireasa moarta”, “Fratele cerandu-si sora de sotie”, etc.
Retrase treptat in repertoriul pasiv, neinterpretate decat incidental de cetele de feciori, anume la cererea speciala a unor cunoscatori ai vechilor repertorii sau in casele unde cetelor li se solicitau mai multe colinde, aceste interesante tipuri apar ilustrate in putine variante. Astfel, tema ardeleneasca, “Fratele si sora”, atat de raspandita odinioara in repertoriul colindelor din Campia Transilvaniei, este interpretata mai ales de grupuri neinstitutionalizate, mixte, de colindatori, intr-o varianta osificata, cu refrenul “Ziuarel de ziua”, textul debutand abrupt prin cererea in casatorie adresata de frate surorii sale Solomia: Sora, sora Solomie / Ziuarel de ziua / Hai cu mine-n cununie! / Io, frate, atunci m-oi duce / Cand tu mie mi-i aduce / Pod de-arama peste vama / Pod de-argint peste pamant! Cererea este indeplinita de frate, dar in momentul cununiei, apar unul cate unul, semnele respingerii miraculoase a unei asemenea casatorii. Biserica se intuneca, icoanele incep a lacrima si Insasi Icoana Maicii Domnului cu Pruncul intervine pentru a-l mustra pe preotul nesabuit si pentru a impiedica aceasta casatorie incestuoasa.
In cadrul repertoriului de colinde din Campia Transilvaniei, locul cel mai important il ocupa textul mioritic, “Sunt vreo trei pacurasi”, larg raspandit la sfarsitul secolului XIX si in prima jumatate a celui urmator, in toata zona transilvana. Debutand prin fixarea succinta a locului actiunii si prezentarea protagonistilor (In varfutu muntelui / Dimineata lui Craciun / Sunt vreo trei pacurasi / Cei mai mari is veri primari / Cel mai mic ii strain tare), colindul, de mult trecut in repertoriul pasiv, are la baza cunoscutul motiv testamentar, ce debuteaza dupa versurile in care e prezentata laconic “legea” indreptata impotriva pacurarului mai mic, “strain tare”: Cei doi legea i-o facut / O sa-l puste, o sa-l taie.
O situatie similara se intalneste si in cazul cunoscutului tip de colind referitor la “Secerisul funest”, ale carui urme s-au mai pastrat doar in memoria pasiva, in variante fragmentare, reduse la primul si ultimul motiv al textului: Ma luai, luai / In jos pe fanata / Cu rochia creata / Cu secer-n brau / La holda de grau. Fara alte detalieri, in cateva versuri este prezentata intorsatura dramatica ce va explica motivul cautarii leacurilor de catre maica indurerata de boala fetei: Holda am gatat / Junghiuri m-o apucat / Maica s-o luat / In jos pa raturele / Cu noua ulcele / Dupa lecurele. In continuare, tema colindului este orientata asupra dezlegarii misterului mortii tinerei fete prin acceptarea destinului, intr-o tonalitate mioritica: Hai maica-napoi / C-am gasit eu leacu / Jolju si toiagu / Sase scandurele / Patruzeci de cuie / In pamant ma puie.
Motivul urmator este foarte raspandit in repertoriul colindelor din Campia Transilvaniei. La “fantana tarinii” coboara insusi Dumnezeu pentru a-si astampara setea, dupa care, rourand si implorand holdele oamenilor si binecuvantandu-le, trimite darul sau si le face roditoare: In capu pamantului / Este o Dalba Fantanita / Dumnezeu s-o coborat / Apa rece si-o baut / roada-n grane / pana-n brane /Si-n sacari / Pan’ subsuori / Si-n ovese / Cat de dese. Aceasta imagine deosebit de frecventa in repertoriul de colinde din Campia Transilvaniei reprezinta o veritabila relicva etno-culturala a unor stravechi ritualuri de fertilitate a pamantului cu o stransa legatura cu ritualul agrar precrestin al “Boului instrutat” atat de specific zonei.
