Colinele Cahokia reprezinta situl arheologic cel mai mare si mai detaliat al civilizatiilor precolumbiene din regiunea Mississippi. Acest sit arheologic este un exemplu timpuriu si important al unei structurari preurbane, care ofera oportunitatea de a studia un tip de organizare sociala, despre care nu exista izvoare scrise. Colinele Cahokia, numite astfel dupa un subtrib al Ilinilor (indieni din Illinois) care au ocupat aceasta zona pana la sosirea francezilor, servesc drept punct de referinta pentru studiul civilizatiilor precolumbiene din zona Mississippi intre anii 900 si 1600. In aceasta zona vasta de campii si platouri, ocuparea pamanturilor si dezvoltarea populatiei au trecut printr-o evolutie originala in ultima faza a preistoriei, caracterizata in acelasi timp de progrese in agricultura si de un sistem social care favoriza concentrarea urbana.

Antropologii au estimat ca pe colinele Cahokia traia o populatie sedentara de 10.000 de locuitori, ale carei organizari sociale si profesionale, stil de viata si ritualuri funerare au fost aduse la lumina de o serie de excavatii. In timpul excavatiilor de la inceputul anilor 1960, au fost dezvaluite in mod accidental numeroase informatii fascinante despre oamenii care au construit marele oras preistoric de pe colinele Cahokia. Doctorul Warren Wittry studia hartile de excavare atunci cand a observat ca numeroase gropi mari de forma ovala pareau sa fie aranjate in arce de cerc. Acesta a emis atunci o teorie conform careia, niste stalpi pusi in aceste gropi se aliniau cu soarele care rasarea, in anumite momente ale anului servind drept calendar. Acest calendar a fost numit Woodhenge de catre Wittry. Fragmente de lemn gasite in unele din aceste gropi au dezvaluit ca pentru construirea acelor stalpi fusese folosit lemnul de cedru rosu, care era considerat sacru. Cele mai spectaculoase rasarituri au loc in timpul echinoctiilor, atunci cand soarele rasare spre est. Stalpii care marcheaza aceste rasarituri se aliniaza cu fatadele colinelor Calugarilor, unde locuiau conducatorii, si parea ca si cum colinele Calugarilor ar fi dat nastere soarelui.

Colinele Cahokia sunt limitate de o serie de terasamente comparabile cu fortificatiile protoistorice ale oppidei din Europa (principala asezare a unei diviziuni administrative). Inauntrul acestui ansamblu de fortificatii, spatiul este distribuit in mod rational intre spatiile de locuit, zonele publice pentru ceremonii si zonele specializate in diverse activitati. De fiecare unitate locuita era atasata o mica gradina, insa terenurile cultivate se gaseau in principal in afara fortificatiilor, unde se aflau cateva mici sate imprastiate. Arhitectura gasita in aceasta locatie este bazata exclusiv pe lemn si pamant. Formele omniprezente erau cele de movile, care serveau drept castele (motte) sau morminte funerare (tumuli). Locuintele constau in palisade din lemn, care puteau servi foarte bine si drept posturi defensive. In secolul al 12-lea, intregul sector central al acestui sit arheologic, inclusiv cea mai mare movila (care reprezinta o marturie a competentelor ingineresti ale acestor oameni), a fost inconjurat de o asemenea palisada. Aceasta palisada a luat forma unei fortificatii cu bastioane. Rezultatele excavatiilor sugereaza existenta unei structuri ierarhice sociale, care incorporeaza un oras interior unde se afla centrul puterii.

Cel de-al treilea cerc, care dateaza din jurul anului 1000, a fost reconstruit in anul 1985 in locatia sa initiala. Pigmentul rosu gasit in unele din aceste gropi sugereaza ca e posibil ca stalpii sa fi fost vopsiti cu ocru. Movila cu numarul 60 este o movila uriasa de forma dreptunghiulara, cunoscuta sub numele de Movila Vulpii. Aceasta impreuna cu o alta movila par sa fie unite de o platforma, in timp ce o linie de contur le inconjoara pe amandoua pe harta excavatiilor. Totusi, acest contur poate foarte bine sa reprezinte cele doua movile unindu-se. Este posibil ca aceste doua movile sa fi fost o singura unitate, deoarece relatia dintre cele doua poate fi vazuta si la alte movile pereche din acest sit arheologic. Ele par a aminti de asocierea dintre movilele locuite si cele funerare din aceasta perioada istorica din sud-estul Statelor Unite ale Americii.

Declinul orasului construit pe colinele Cahokia a inceput dupa anul 1300. Acesta a fost abandonat cu mai bine de un secol inainte de venirea europenilor in America de Nord, la inceputul secolului al 16-lea, iar zona dimprejurul sau nu era locuita de triburi indigene. Explicatiile propuse de cercetatori pentru declinul acestui oras au fost in general legate de factori de mediu, ca vanatul excesiv sau defrisarile. Locuintele, palisadele si alte structuri ar fi avut nevoie de o cantitate anuala de mii de busteni. In plus, schimbarile climatice ar fi putut agrava efectele eroziunii, si de asemenea ar fi putut afecta cultivatul porumbului de care depindea intreaga comunitate.

O alta posibila cauza a declinului acestui oras este invazia altor popoare, desi singurele dovezi ale vreunui razboi, gasite pana acum, sunt palisadele din lemn si turnurile de veghe. Datorita lipsei dovezilor ca ar fi avut loc batalii in aceasta locatie, se crede ca palisadele erau folosite mai mult in scopuri ritualice sau de delimitare a granitelor orasului, decat in scopuri militare. O alta pozibila cauza ar fi bolile, iar ultimele teorii sustin ca motivul abandonarii acestui oras ar fi fost un colaps politic. In 1989 s-a deschis Muzeul si Centrul Interpretativ Cahokia, unde in fiecare an peste un milion de vizitatori ii trec pragul pentru a se minuna de vestigiile istorice lasate in urma de aceasta civilizatie care a ocupat o portiune din regiunea Mississippi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ