Coloana Infinitului- una dintre cele mai importante opere de artă ale secolului XX

Operă a unuia dintre cei mai importanţi artişti ai secolului trecut, unul din promotorii artei moderne, Constantin Brâncuşi (1876-1957), Coloana infinitului face parte dintr-o serie de trei lucrări aflate în parcul central din Tg. Jiu. Realizate în 1938, cele trei opere de artă, Poarta sărutului, Masa tăcerii şi Coloana infinitului, formează un ansamblu unitar, cu toate aceste elemente situate pe aceeaşi axă, care exprimă trecerea dincolo, în alte lumi, în alte etape ale existenţei, sau acolo unde se află esenţa însăşi a materiei sau universului.

Coloana infinitului este piesa centrală a acestui ansamblu. Numită la început Coloana recunoştinţei fără sfârşit, ea semnifica un omagiu dedicat ostaşilor din Primul Război Mondial care au căzut pe câmpul de luptă de pe malul Jiului, în 1916. Semnificaţia acestei lucrări complexe nu putea să fie însă numai una atât de simplă, aşadar, de-a lungul timpului, i s-au aplicat diverse interpretări, în diferite moduri, de la cele cu origini mistice, antropologice sau filozofic-vedice, la cele matematice, folclorice sau paranormale.

Alcătuită din 15 moduli piramidali octaedrici (denumiţi de către artist „mărgele”) şi 2 semielemente la bază şi vârf, coloana este din piatră, fixată pe un cadru metalic şi are înălţimea de 29,35 m. A mai fost numită şi Coloana fără de sfârşit sau Coloana infinită. Despre forma ei definitorie – stâlpul – , ca şi despre celelalte două elemente constitutive ale ansamblului, Constantin Brâncuşi însuşi spune, în notiţele sale, decriptând astfel alte sensuri ale operei: „Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”

Coloana infinitului pare a pendula între existenţă şi non-existenţă, între materia densă, colţuroasă şi eterul spre care se avântă. Ea pare a continua mult în pământ, la bază, şi pare a înfrunta tăriile, în sus; de aceea nu are sfârşit. Prin verticalitatea ei, ea concentrează materia, lumina şi spaţiul şi devine esenţă pură. Coloana infinitului se converteşte într-o axis mundi, într-o axă a lumii, care susţine cerul. Şi oricând totul se poate inversa, şi atunci cerul va susţine pământul, pentru că ea este centrul lumii şi de ea depind toate.

Element constitutiv în arhitectura porţilor şi caselor româneşti, stâlpul-coloană celebrează şi viaţa, şi moartea. Monument funerar şi element de sprijin pentru structura casei şi a porţii, coloana, prin substanţialitatea ei, îmbină aspiraţia şi visul, terestrul şi astralul, rădăcinile adânci ale vieţii şi tentaţia transcendentală.

Lanţ al lumilor şi scară spre cer, coloana infinitului este vis de copac şi vis de pasăre, ou al acestei lumi şi al celei de dincolo, materie şi aspiraţie, aşa cum ne-a învăţat magicianul absolut al pietrei, Constantin Brâncuşi: „Nu trebuie să silim materialele să vorbească limba noastră, ci trebuie să le aducem în acel punct unde alţii vor înţelege limba lor.”