Comicul, in sens larg, desemneaza ceea ce starneste rasul si este o manifestare  proprie naturii umane. Modalitatile de a starni rasul si sensibilitatea la comic difera de la un individ la altul si de la o cultura la alta. Efectul comic rezulta dintr-un contrast, dintr-o nepotrivire intre aparenta si esenta, intre cauza si efect, intre mijloace si scop, intre pretentii si realitate, intre ceea ce este viu si ceea ce este mecanic/schematic  (“mecanicul placat pe viu”, dupa definitia celebra a esteticianului Henri Bergson). Un astfel de contrast generator de comic se poate asocia si cu alte reactii – nedumerire, indignare, deruta. Spre deosebire de umor, care provoaca o buna dispozitie inofensiva, comicul apare in relatie cu ironia, cu sanctionarea, subtila, a situatiilor, defectelor, moravurilor etc. Din aceasta perspectiva se poate vorbi de diverse nuante ale comicului: comic bonom  (intelegator, tolerant), comic spiritual (de natura intelectuala, bazat pe asociatii abstracte, calambururi, deturnari de sensuri etc.), comic buf (care provoaca rasul spontan prin pantomima, automatisme gestuale, reactii inedite), comicul tragic (tragicomicul) – sub o aparenta vesela ascunzandu-se intelesuri grave, comicul burlesc (o caricaturizare a eroicului), comicul ironic (o simulare a acordului cu un punct de vedere, exprimandu-se o atitudine opusa celor gandite cu adevarat), comicul zeflemitor (care discrediteaza direct, fara menajamente), comicul sardonic (implicand un dispret profund fata de faptele, persoanele la care se raporteaza), comicul satiric (care condamna cu fermitate) etc. Opus tragicului, comicul este cealalta reactie extrema, tipic umana, in fata realitatii. Un peisaj, de exemplu, poate fi  frumos, urat, sublim, incantator, dar niciodata comic. Ne poate amuza un animal, dar doar pentru ca am surprins la acesta ceva ce este specific omului (o expresie, o atitudine).  O palarie te poate face sa razi, dar nu ca obiect luat separat, ci pentru felul in care este purtata de cineva.

In pofida numeroaselor definitii, adesea contradictorii, comicul, in viata de toate zilele, poate fi inteles ca o rezultanta a automatismelor de comportament, de limbaj, de gandire, iar rasul este o expresie a inteligentei si a libertatii individuale. Un fel de nisa in regulile, normele, ratiunea, ordinea cotidiana. In Antichitate, Aristotel asocia comicul oamenilor cu “o morala inferioara”, incapabili de a infrunta viata dupa “principii inalte”, lipsiti de curaj si de mandrie.  In cartea “Anatomy of Melancholy”, aparuta in urma cu 400 de ani,  Robert Burton, scriitor englez, sustinea ca “rasul purifica sangele, face corpul sa fie mai tanar, mai vioi si mai apt pentru orice fel de indeletnicire”. Emmanuel Kant, ilustru filozof al secolului al XVIII-lea, impartasea si el aceasta opinie, constatand ca “rasul produce o senzatie de bine, de sanatate, dinamizand fenomenele fizice vitale”. Contemporanul sau, Hegel , observa, la randu-i, dimensiunea individuala si subiectiva a comicului.

Opera lui Robert Burton, Foto: writersihaveloved.tumblr.com
Opera lui Robert Burton, Foto: writersihaveloved.tumblr.com

S-a mai observat, in timp, ca reactia la comic se produce in momentele de liniste, de echilibru, in care inteligenta domina afectul si ca aceasta este mult mai puternica alaturi de alti oameni, ceea ce i-a condus pe teoreticieni/psihologi spre ideea ca rasul (provocat de comic) are o semnificatie accentuat sociala.

In 1995, un doctor indian a facut un experiment, pe un grup de voluntari, legat de “rasul fara motiv” (care ne apropie, spune el, de maimute) si rasul inteligent, aratand ca oamenii nu rad pentru ca sunt fericiti, ci sunt fericiti si sanatosi atunci cand rad. El este, de altfel, un sustinator fervent al “hiloterapiei” (terapia prin ras).

Comicul in literatura

Comicul, in sensul de categorie estetica, poate fi prezent in orice gen literar, impactul cel mai puternic avandu-l, insa, in specia careia i-a dat si numele – comedia. Specie a genului dramatic, comedia este creata pentru a-i binedispune pe cititori sau pe spectatori (in cazul transpunerii textului in spectacol), infatisand personaje (care intruchipeaza tipologii) si ale caror defecte sunt ingrosate, adeseori, pana la grotesc. Conflictele sunt derizorii, iar finalul este intotdeauna fericit, deoarece comedia isi propune sa indrepte moravurile (individuale sau ale unei epoci) prin ras – “Castigat ridendo mores”. Aceasta maxima in limba latina (“Prin ras se indreapta moravurile”) ii apartine scriitorului francez din secolul al XVII-lea, Jean Santeul, care le-a gandit pentru a fi puse pe frontispiciul unui teatru, castigand foarte repede popularitate si ramanand, pana astazi, deviza comediei. Adevarul acestei maxime l-a cucerit si pe Marx, care, analizand dialectica istoriei, a constatat ca, mai intotdeauna, omenirea se desparte de trecut razand, faza ultima a unui regim politic, de exemplu, fiind si “comedia” acestuia, in sensul de degringolada, deruta, confuzie, absurd.

Citește și:  Scarile rulante – Stiati ca...

Comedia este a doua specie literara a genului dramatic, ca vechime, dupa tragedie, originea ei aflandu-se, dupa cum arata Aristotel, in “Ars poetica”, in imnurile falice dedicate zeului Dionysos. In Grecia antica este cultivata inca din secolul al V-lea i.Hr. (Aristofan, Menandru), valorificand personaje mitologice sau creand altele, imaginare, pentru a surprinde diverse tipologii – curtezana, fiul risipitor, sclavul etc. In literatura latina, Plaut, Terentiu se vor impune ca cei mai importanti autori de comedii.

Portretul lui Niccolo Machiavelli, Foto: en.wikipedia.org
Portretul lui Niccolo Machiavelli, Foto: en.wikipedia.org

Literatura Evului Mediu nu aduce decat palide imitatii ale comediei antice. Abia Niccolo Machiavelli, om politic si scriitor italian, reuseste, in secolul al XVI-lea, sa revigoreze comedia, prin celebra piesa “Matraguna” (1524), o satira a societatii italiene de la vremea respectiva. In aproximativ aceeasi perioada, de un mare succes se bucura comedia dell’arte, in Italia, continuand traditia comediei populare (a farselor), piesele lui Hans Sachs, in Germania, si, evident, comediile lui Shakespeare (“Nevestele vesele din Windsor”, “Visul unei nopți de vară”, “Îmblânzirea scorpiei”, “Totul e bine când se termină cu bine”, “Mult zgomot pentru nimic” etc.).

In secolul al XVII-lea, clasicismul duce la desavarsire comedia, prin opera lui Moliere, ramas, pana in prezent, punct de reper pentru specia comediei. “Avarul”, “Pretioasele ridicole”, “Bolnavul inchipuit”, “Scoala femeilor”, “Casatorie cu de-a sila”, “Tartuffe”, “Doctor fara voie”, “Don Juan” sunt numai cateva dintre cele mai valoroase comedii. Intr-atat de cunoscute sunt si astazi piesele sale, incat numele unor personaje au intrat in limbajul comun, pentru a sugera apartenenta la o anumita categorie (un “Don Juan” este un barbat, aparent cuceritor, dar neserios, un “Tartuffe” este un ipocrit s.a.m.d.).

In literatura moderna, specia comediei s-a revigorat, devenind mai subtila, mai accentut ironica, mizand nu numai pe comicul de caracter, de situatie, de intentie (intentia satirica a autorului, in raport cu personajele sale), de moravuri, dar exploatand la maximum potentialul comic al limbajului. De asemenea, in teatrul absurdului, directie deschisa de scriitorul roman, de limba franceza, Eugen Ionescu, aparenta comica ascunde sensul profund tragic al existentei umane.

Victor Ion Popa, Foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Victor Ion Popa, Foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Literatura romana pare sa aiba vocatia comicului, de vreme ce, daca alte specii literare au evoluat mai lent, comedia a fost ilustrata de mari nume, incepand cu jumatatea secolului al XIX-lea, pana astazi: Vasile Alecsandri – ciclul “Chiritelor” (epoca pasoptista), genialul I.L.Caragiale (epoca marilor clasici), la care ne intoarcem mereu, subiectul, personajele, situatiile pieselor sale fiind atat de actuale, incat il putem considera pe scriitor, in spirit, “contemporanul” nostru. Comedia interbelica a stralucit prin Victor Ion Popa, G.M. Zamfirescu, George Ciprian, Tudor Musatescu, Mihail Sebastian etc.

Asadar, chiar si pentru faptul ca rasul este un atribut exclusiv uman, ar trebui sa profitam la maximum de situatiile comice, fie ca vin din viata de zi cu zi, fie ca vin din literatura, si sa ii constientizam functiile psihologice, revigorante, sociale, ironice sau intelectuale, pentru a fi mai fericiti si mai sanatosi, intr-o lume care ne ofera infinite motive de ras.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.