Teotihuacan din San Juan este cel mai vizitat complex arheologic din Mexic. Teotihuacan se afla la 48 de kilometri distanta de capitala Mexicului, in municipiul San Juan. Acest complex este faimos pentru piramidele sale, care sunt printre cele mai inalte structuri precolumbiene din America. Numele original al complexului, precum si numele civilizatiei care l-a construit nu se mai stie. Numele actual “Teotihuacan” a fost dat de civilizatia azteca, si poate fi tradus in multe feluri, de exemplu “locul zeilor” sau “locul unde cineva devine zeu”.
Originea acestui loc si a civilizatiei care l-a construit este un mister. Multi arheologi cred ca a fost opera toltecilor, insa civilizatia tolteca si-a atins apogeul la ceva timp dupa ce Teotihuacan fusese construit. O alta teorie spune ca eruptia vulcanului Xitle a cauzat un exod in masa din valea centrala in valea Teotihuacan, unde s-a creat o cultura multietnica. Astfel se crede ca orasul a fost construit si locuit de mai multe grupuri etnice printre care: Totonac, Otomi, Nahua, Mixtec, Zapotec si Maya. Aceasta teorie este sustinuta de varietatea de influente arhitecturale ce poate fi vazuta in diferite zone din Teotihuacan.
Cea mai veche cladire din Teotihuacan din San Juan, dateaza din anul 200 i.Hr., in timp ce constructia Marii Piramide a Soarelui a fost terminata in anul 100 d.Hr. Teotihuacan din San Juan si-a atins apogeul intre anii 150 si 450 d.Hr., in secolul 5 acesta fiind cel mai mare oras din America si al saselea oras ca marime din lume. In acest oras splendid locuiau in jur de 150 000 de oameni. Stilul arhitectural Teotihuacan, cunoscut sub numele de talud-tablero, este una din dovezile de schimb intercultural intre dintre Teotihuacan si orasele mayase.
Teotihuacan din San Juan era un centru industrial, in acest oras fiind produse obiecte de ceramica si bijuterii. Acest fapt este sustinut de numeroasele unelte gasite in oras. In oras nu au fost gasite scrieri de niciun fel, intrucat se pare ca locuitorii din Teotihuacan nu stiau sa scrie. Totusi, niste inscriptii mayase, gasite in Honduras si Guatemala, fac referire la un mare rege care a domnit peste Tikal si Uaxactun. Despre acesta se mai spune ca locuia intr-un oras, a carui descriere se potriveste cu Teotihuacan. Acele inscriptii mayase sunt o alta dovada a puterii imense si a influentei de care dispunea Teotihuacan.
Civilizatiile care au locuit in Teotihuacan s-au prabusit intre secolele 7 si 8. La inceput, istoricii au crezut ca Teotihuacan a fost invadat si distrus de alte civilizatii, insa astazi au fost gasite dovezi importante care indica faptul ca au avut loc niste rebeliuni interne impotriva celor de rang inalt. Declinul orasului a fost cauzat cel mai probabil de schimbarile climatice, care au dus la dezastre in agricultura, de-aici ajungandu-se la foamete si disperare in randul locuitorilor. Golul lasat de aceste civilizatii a fost umplut de alte civilizatii ca Cholula, Xochicalco si Cacaxtla. Cand aztecii au ocupat zona, acestia au construit un nou oras pe ruinele din Teotihuacan, insa zona a ramas in continuare un centru religios si ceremonial important. Aztecii au fost cei care au creat cele mai multe mituri despre originea orasului si a locuitorilor sai.
Orasul este alcatuit din numeroase structuri, insa exista 5 elemente principale, si anume: Piramida Soarelui, Bulevardul Mortilor, Piramida Lunii, Piramida Sarpelui cu Pene si Citadela. Bulevardul Mortilor este aleea principala a orasului, si se intinde pe 2,5 kilometri, de la Piata Lunii pana la Citadela, impartind orasul in 2 zone. Aleea este flancata de cladiri ceremoniale ca Piramida Lunii si Piramida Soarelui. Citadela, numita astfel deoarece spaniolii au crezut ca este o fortareata, este o piata grandioasa, ce masoara in jur de 160 000 de metri patrati. Aceasta este inconjurata de cateva temple. Se crede ca Citadela era centrul politic si religios al orasului Teotihuacan din San Juan. In Citadela se afla Piramida Sarpelui cu Pene, care este una din cele mai impresionante structuri din intregul complex. Aceasta piramida este dedicata Sarpelui cu Pene, cunoscut si drept Quetzalcoatl, care era unul dintre cei mai importanti zei din cultura mesoamericana.
Cea mai mare si mai impresionanta structura din Teotihuacan este Piramida Soarelui, care se afla la est de Bulevardul Mortilor, in partea de nord a orasului. Aceasta structura are inaltimea de 63 de metri, iar dimensiunile bazei sunt de 215 pe 215 metri. Piramida era compusa din 4 platforme in trepte, o platforma terasata si un templu suprapus, insa din nefericire portiunea superioara a structurii a fost distrusa in totalitate. In secolul 20, Leopoldo Batres a inceput excavarea si reconstructia acestui monument. Piramida Lunii este o cladire frumoasa, ceva mai mica decat Piramida Soarelui, care se afla la nord de Bulevardul Mortilor. Aceasta piramida a fost construita in anul 200 i.Hr. Piramida Lunii are in varf o platforma, care era folosita cand aveau loc ceremoniile in cinstea zeitei apei si a lunii, Chalchiutlicue.
In timpul perioadei coloniale, Teotihuacan a fost uitat, la fel ca multe alte structuri precolumbiene, insa interesul pentru acest oras a reinviat in secolul 20, odata cu primele excavatii si cercetari arheologice. Astazi Teotihuacan din San Juan este cel mai faimos si cel mai mare complex precolumbian din Mexic, si unul din cele mai minunate locuri din lume.