« Complexul lui Oedip » este un concept fundamental in psihanaliza, acceptat de unii specialisti, negat de altii, dar care, oricum, nu poate fi ignorat. A fost teoretizat de Sigmund Freud, medic neurolog austriac, fondator al psihanalizei, stiinta care se bazeaza, pentru a explica anumite comportamente, manifestari, ganduri, pe explorarea subconstientului, sediul unor conflicte psihice refulate (reprimate), eul aparandu-se, in acest fel, de dorintele, ideile care contrazic normele morale sau convingerile rationale personale. Freud studiase temeinic, la Viena, anatomia creierului, dar, adeseori, in practica medicala, a constatat ca temerile, nevrozele, obsesiile nu puteau fi tratate prin metodele clasice.
In perioada pe care a petrecut-o la Paris, lucrand cu neurologul Jean Martin Charcot, a investigat simptomele isteriei si a deprins tehnica hipnozei. Mai tarziu, psihanaliza freudiana se va indeparta de metodele hipnotic-sugestive, concentrandu-se asupra viselor, cu ajutorul carora medicul spera sa aduca, la suprafata, experientele de viata « ingropate » ale pacientilor sai, despre care credea, cu convingere, ca reprezinta cauze ale suferintelor nevrotice.
Cautand factorii cu importanta majora pentru dezvoltarea mentala a unei persoane, Freud a descoperit un aspect ignorat total pana la el, ba chiar considerat tabu – sexualitatea – pe care el o vedea drept o trasatura dominanta a personalitatii umane. Despre aceasta, medicul vienez considera ca nu incepe la pubertate, ci in primii ani de viata, iar felul in care este traita reprezinta un factor decisiv pentru psihic. In timpul autoanalizei – experiment inceput in 1897 – el a constatat ca exista, in structura fiintei umane (a copilului) o dorinta inconstienta de apropiere de parintele de sex opus si de « eliminare » a celuilalt. Freud a numit acest fapt « Complexul lui Oedip », dupa mitul grecesc potrivit caruia Oedip, fiul lui Laios, regele cetatii Teba, si-a ucis, fara sa vrea, tatal, asa cum prezisese oracolul, si s-a casatorit cu mama sa, fara sa stie ca ii este mama.
In practica medicala, Freud a incercat sa descopere, in subconstient, aspecte ale comportamentului infantil si sa le foloseasca in scop terapeutic. Mai exact, aprecia el, la varsta de 2-6 ani, orice copil cauta, inconstient, contactul fizic cu parintele (in special, cu cel de sex opus), pentru ca acest lucru ii confera siguranta si placere, percepandu-l pe celalalt ca « rival » si fiind chiar gelos pe acesta. Pentru fete, etapa oedipiana pare a fi mai complicata decat pentru baieti, deoarece, in mod firesc, pana la 2-3 ani, in perioada « preoedipiana », ele sunt apropiate, natural, de mama lor (ca si baietii), cautandu-i atingerile, simtandu-i mirosul pielii etc. Dar, in timp ce, in cazul baietilor, aceasta reactie este continuata firesc, fetele trebuie, mai intai, sa se detaseze, intr-o oarecare masura, de mama, pentru a se apropia de tata, ceea ce nu se face fara un anume sentiment de “vinovatie”, evident, neconstientizat. Este si motivul pentru care, considera psihanalistii, relatia mama-fiica ramane, de multe ori, marcata, si la varste mai mari, de ambivalenta, un amestec de tandrete si « agresivitate », de iubire si « ura ».
Momentul iesirii din etapa « oedipiana » devine vizibil in jurul varstei de 6 ani, prin aparitia sentimentului de pudoare. Daca, pana la momentul respectiv, copilul (baiat sau fata) putea sa « defileze » gol prin casa, ba chiar sa faca din acest fapt un moment « de glorie », ulterior va deveni mai rusinos, va refuza sa se mai dezbrace « in public ». De asemenea, baietii nu vor mai sustine sus si tare ca, atunci cand vor creste, « se vor casatori cu mama », nici fetele nu vor mai spune ca « sotul » pe care il vor alege va fi tata.
Complexul lui Oedip este important, spun specialistii, pentru sexualitatea adultului, deoarece reprezinta un fel de « cautare » a identitatii sexuale, este o prima experimentare a unor limite.
Se poate intampla ca, in aceasta etapa, 2-6 ani, unii copii sa fie atrasi mai mult de parintele de acelasi sex, ceea ce nu inseamna ca vor avea, ca adulti, o alta orientare sexuala, ci ar putea fi, considera psihanalistii, doar indiciul ca, la maturitate, vor avea relatii mai dificile in privinta ierarhiilor, ca baietii vor putea manifesta « revolta » pentru tot ce inseamna autoritate si lege, iar fetele vor avea relatii dificile cu femeile, in general. Este vorba, desigur, doar de o predispozitie.
Indrumarea si reactiile moderate, atente, fata de copii, la varsta « oedipiana », sunt importante, pentru ca acestia sa nu ramana cu sentimentul vreunei « vinovatii », care, peste ani, sa devina furie impotriva a tot ce reprezinta « autoritate », in familie sau in viata sociala.
In contextul social actual, cu familii monoparentale, adoptive, cu familii de homosexuali, Complexul lui Oedip suscita si mai multe controverse. Unii il considera anacronic, altii fortat, simplificator, reprosandu-i lui Freud ca a incercat sa interpreteze un mit antic, cu mentalitatea omului modern. Pana la urma, ramane la latitudinea fiecarui om, nespecialist in psihanaliza, sa se informeze, sa inteleaga si sa decida in ce masura teoria freudiana are sau nu acoperire in realitate.
