Ne-am obisnuit sa credem ca, pe masura ce inaintam in varsta si acumulam mai multe informatii, devenim mai inteligenti, mai performanti, ca dobandim noi abilitati si, in general, ne adaptam din ce in ce mai bine la realitatea in care traim. Un studiu recent, publicat in revista Cognition, din mai 2014, efectuat de mai multi specialisti americani si britanici, releva, insa, faptul ca cei mai multi copii, la varsta de 4-5 ani, sunt mai inteligenti decat adultii, deoarece « ghicesc »/ intuiesc mult mai bine si mai repede decat oamenii mari functionarea unor mecanisme necunoscute. « Secretul » ar consta in capacitatea lor de a rezona intr-o maniera mult mai flexibila in raport cu situatiile noi, in absenta cunoasterii relatiilor de tip cauza – efect.
Pentru a putea ajunge la o astfel de concluzie, mai multi psihologi si informaticieni au lucrat cu doua grupe, una formata din 106 copii, de 4-5 ani, si o alta compusa din 170 de studenti. Tuturor li s-a cerut sa identifice modul de functionare al unor obiecte diverse, cum ar fi cutii de diverse forme si culori, peste care sa aseze cuburi, piramide, cilindri, unele avand ca efect declansarea unei melodii sau a unui fascicul de lumina, altele neproducand niciun efect. Autorii studiului au constatat ca cei mici au tras concluzii mult mai rapide si corecte decat studentii in legatura cu diferitele combinatii care puteau sa activeze mecanismele respective. Mai mult, copiii au inteles rapid « combinatiile » atipice si le-au putut integra in rationamentul lor ulterior. Pentru studenti, tendinta a fost de a gandi ca trebuie sa descopere o « regula » de functionare, or, in cazul experimentului, nu era vorba despre asa ceva.
De fapt, un astfel de experiment a confirmat o ipoteza mai veche, potrivit careia rationamentul unui copil este de tip bayesian. Rationamentul bayesian, care consta in a deduce probabilitatea unui eveniment pe baza altor evenimente a caror probabilitate a fost deja evaluata, decurge din Teorema probabilitatilor formulata de Thomas Bayes, preot si matematician englez, din secolul al XVIII-lea. Acest tip de rationament valorifica, asadar, nu frecventa unor evenimente, ci “credinta” ca acestea se vor produce intr-un anume fel. De fapt, Bayes defineste probabilitatea astfel: “Probabilitatea oricarui eveniment este raportul intre valoarea la care ar trebui calculata o asteptare, in functie de intamplarea unui eveniment, si valoarea lucrului asteptat dupa ce s-a intamplat”.
La 300 de ani de la momentul formularii Teoriei probabilitatilor a lui Thomas Bayes, oamenii de stiinta (re)descopera acest tip de rationament si considera ca aici se afla cheia tuturor informatiilor, a oricarei cunoasteri. O spune chiar unul dintre cei mai mari specialisti in fizica cuantica, de la momentul actual, canadianul Christopher Fuchs. Mai mult, psihologii spun ca fiecare dintre noi avem „un mic Thomas Bayes in creier”, numai ca l-am ignorat, dar, la copiii de 4-5 ani, acest rationament functioneaza perfect, pentru ca este spontan.
Ceea ce evidentiaza studiile ultimilor ani se refera nu numai la un ritm extraordinar de accelerat al cunoasterii, dar si la faptul ca multe dintre teoriile consacrate, din orice domeniu, trebuie reconsiderate si, mai ales, omul trebuie sa se redescopere pe sine si sa isi valorifice, cu adevarat, potentialul. Adultii trebuie sa accepte sa nu mai puna oprelisti in calea unui anumit fel de cunoastere, pe care il manifesta copiii, incercand sa ii conduca dupa „modelele” si experienta lor, ci sa le lase libertatea de a-si exprima spontaneitatea si sa aiba incredere, mai degraba, in atipicitatea comportamentului celor mici, sa aiba curajul de a recunoaste ca acestia pot fi mai inteligenti decat adultii, tocmai in absenta experientei. Acesta pare a fi drumul viitorului in cunoastere.
