Cotețul Dobreștilor – locul unde sapă timpul

Incursiunile în Țara de Piatră a Moților sunt, întotdeauna, un motiv de respirat libertate. Cu toate că, oriunde ți-ai face roată ochii privirea ți se înfige în creste tăioase de calcar alb, pe alocuri întunecând chiar și lumina soarelui este imposibil să nu simți în pământul acesta, senzația aceea de libertate pentru care, oamenii de aici au luptat și murit, apărându-și-o! Așa se face că, mi-am luat din nou picioarele la spinare şi am mers până într-un loc în care, libertatea asta de care îți tot povestesc se reflectă într-un ochi de apă!

Coteţul Dobreştilor este un izbuc descris pentru prima dată în 1921 de Emil Racoviţă şi R. Jeannel care au făcut la vremea respectivă cercetări speologice în zonă și, pe care, l-au descoperit întâmplător. Îţi taie răsuflarea de la prima privire. Și asta, mai ales pentru că, deși nu se află foarte departe de drumul principal care șerpuiește de-a lungul apei Gârda Seacă, ce străbate comuna Gârda de Sus, spre confluența cu Valea Ordâncușii, Cotețul Dobreștilor zici că stă pitit de ochii curioșilor. Un mic gard din bârne de lemn separă lumea nevăzută prin care trec apele lui, de tot ce îl înconjoară. Dar, odată ce ai trecut dincolo…

Ape repezi, alergând la vale, iţindu-se de printre stâncile întortocheate ale muntelui, trunchiuri îmbrăcate în muschi te întâmpină de pretutindeni… Aici parcă timpul a stat în loc şi doar şuierul neobosit al apei îţi aminteşte că eşti în Gârda de Sus, nu într-un tărâm de poveste. Toate pietrele sunt pline de vegetație, iar apa își face loc printre ele, câteodată sărindu-le, altădată luându-se în piept cu încremenirea lor. Ai spune că, aici, nu se întâmplă nimic, niciodată, că locul acesta a rămas așa, neclintit, de când e lumea. În schimb, Cotețul Dobreștilor, așa pitit și “tăcut” cum ți se înfățișează la prima privire este unul dintre punctele acelea importante în care, apele izbucului au ieșit din măruntaiele muntelui, drenând Platoul Ocoale și, săpând în timp, incintele subterane ale Ghețatului Scărișoara, Avenului din Șesuri sau Peșterii Pojarul Poliței.

Cu o lungime de 483 m şi adâncimea maximă explorată de 75,6 m, Coteţul Dobreştilor a fost, până în anul 2001, cea mai adâncă peşteră scufundată din România. Ea a fost detronată doar de un alt binecunoscut izbuc din zonă, cel de la Tăuz, despre care ți-am mai povestit aici!!!

Portalul intrării în Cotețul Dobreștilor este sub formă de arcadă, având o înălțime de aproximativ opt metri și o deschidere de alți patru. Uitându-te cum se ițește voalul înspumat al apei din peretele de stâncă, ai spune că s-a pregătit pentru maraton. Ai impresia că o ia la vale, spre Gârda Seacă de parcă toată rațiunea ei de a fi stă în întâlnirea cu matca Gârdei. În schimb, câțiva metri mai jos, o vezi că se oprește brusc, în loc. O privești și te întrebi oare ce a uitat, de stă așa, încremenită, de parcă nu s-ar mai da dusă. Hm…, oare Gârda Seacă nu o fi acasă? Dar cum să nu fie, când stă în albia ei de peste drum și o aude toată comuna, căci are gura ca o meliță, cât e ziua de lungă? Atunci, apa Cotețului Dobreștilor de ce a încremenit așa, în loc? Cât am stat acolo, am reușit să înțeleg că își trăgea sufletul. Probabil pentru că nu-i place să străbată muntele pe întuneric, se grăbește tot timpul să vadă lumina soarelui. Și aleargă neobosită. Iar când se întâlnește, în sfârșit cu aerul curat, stă o clipă pe loc, să respire după un asemenea maraton.

Însă, dacă urci pe firul ei, până dincolo de portalul intrării, dând față în față cu chipul de neclintit al muntelui, te vei trezi că, exact înainte să-și piardă chipul sub burta lui, apa izbucului se mai odihnește o dată, chiar la ieșirea din munte, într-un sifon cu o lungime de 294 m și o adâncime de 67m. Bun. Am înțeles, mai jos, vrea să-și tragă sufletul. Dar aici, de ce mai stă?

Taină grea cu apele acestea ce se amestecă și croiesc munții. Însă, dacă știi să le asculți îți vor spune secretele lor. Așa am aflat eu că, odată ce a găsit calea spre lumină, izbucul de la Cotețul Dobreștilor mai rămâne, preț de o clipă, în buza avenului să-și strângă toate voalurile, de prin toate crăpăturile muntelui, ca nu cumva, restul să se rătăcească și să râmână prinse pe veci, în măruntaiele lui. De asta zăbobește acolo, în sifonul acela, pentru ca, mai apoi, când toate se vor fi revărsat și părăsit muntele să plece la întâlnirea cu Gârda Seacă, împreună.

Peștera măsoară în total, 510m, dintre care 294 sunt submerși și nu pot fi străbătuți decât de profesioniști, echipați după cum cer normele speologice. Trebuie să fie tare interesant să străbați o galerie inundată. Spectacolul este cu totul altul decât cel pe care ți-l oferă izbucul, la lumina zilei. Iar Cotețul Dobreștilor, deși aparent este doar o spărtură într-un munte de calcar este, de fapt, unul dintre cele mai importante puncte în care apa a săpat o ieșire, în munții Bihorului. Și multe trebuie să mai fi văzut, în drumul ei, spre suprafață. În perioadele de trecere dintre anotimpuri, primăvara mai ales, când haina grea a muntelui se scutură de ghețuri, apa năvalnică aduce cu ea, tot ce întâlnește în drum. Și spală neobosită muntele acesta, întortochindu-și voalurile în mai toate cavernele lui.

Aici, în Apuseni sunt localizate cele mai multe peșteri din țara noastră. Și, poate unele din cele mai spectaculoase. Pe firul unor ape, ca cea de la Cotețul Dobreștilor s-au format în timp, caverne, avene și ghețari. Nimeni nu prea mai are timp să înțeleagă tot galopul acesta neobosit al apelor și nici să-i asculte poveștile.

Însă, aici, la Cotețul Dobreștilor apa izbucului a făcut în așa fel, încât să sară peste timp, oprindu-l în loc. A dărâmat bușteni, i-a pus în cale pietre, numai ca să-l mai țină din fuga lui neobosită, obligându-te și pe tine să te oprești. Să îi asculți tânguirile, să-ți spună legendele, să descrie amănunțit, tot ce a văzut în drumul ei, prin inima muntelui.

E magie pură aici, în Apuseni. Pentru că, ori de câte ori îți va cere natura să te oprești în loc, o vei asculta fără tăgadă. Este dovada de cea mai pură libertate pe care ți-o poate oferi cineva, vreodată. Un munte și o apă. Un munte neclintit și o apă năvalnică ce se luptă pentru libertatea ei. Și, după ce sfârtecă toate măruntaiele de calcar, vede lumina zilei, respirând în voie. Învață de la ea, aici, in inima Apusenilor!

NB: Fotografiile aparţin autorului i nu pot fi preluate fără acordul scris al acestuia!