Majoritatea fiinţelor mitologice, precum monstrul din Loch Ness, Yeti, Bigfoot, Chupacabra sau Sasquatch sunt respinse de obicei de ştiinţele formale, mai ales după ani întregi de căutări neconcludente. Ca urmare, mulţi dintre oameni urmează aceeaşi cale, considerând aceste creaturi simple legende ce trebuie tratate ca atare.
Există însă un număr de oameni de ştiinţă entuziaşti care vor să demonstreze lumii că pe planetă există mult mai multe decât ne-am putea noi aştepta. Iar ştiinţa lor se numeşte criptozoologie, ocupându-se de căutarea şi oferirea dovezilor în privinţa fiinţelor misterioase.
Deşi s-ar părea că cei care se ocupă de această ştiinţă sunt în principiu oameni fără alte ocupaţii care îşi petrec vremea alergând pe munţi după Yeti, de fapt mulţi dintre aceştia sunt oameni de ştiinţă cu experienţă, care folosesc cele mai moderne tehnici pentru găsirea propriului “Sfânt Graal”, fie el sub forma unei feline uriaşe sau a unui hominid asemănător nouă.
Însă aceasta nu înseamnă ca nu sunt şi exagerări de multe ori. Această ştiinţă îşi trage numele din greacă, pornind de la cuvintele kryptos (ascuns) şi zoon (animal), însemnând “ştiinţa care se ocupă de studiul animalelor ascunse”. Este o ştiinţă destul de nouă, fiind prima dată definită de Bernard Heuvelmans, zoolog cunoscut. Mai multe lucrări au urmat în acest domeniu, începând cu anii ’50, în prezent fiind cu sutele, mai mult sau mai puţin ancorate în realitate.
Criptozoologia a evoluat rapid, Societatea Internaţională a Criptozoologiei formându-se în anul 1982 şi promiţând descoperiri măreţe. Având ca simbol mamiferul numit okapi, o rudă a girafei cu un aspect deosebit, societatea pretindea că are resursele necesare pentru a descifra miturile mai multor fiinţe misterioase. Într-adevăr, okapi exista de mult în legendele vehiculate de populaţiile africane, dar abia în secolul XX au putut fi verificate.
Criptozoologii se folosesc mereu de numărul mare de specii descoperite în fiecare an pentru a-şi justifica existenţa şi scopurile. Însă, după cum le vor răspunde alţi zoologi, aceste specii noi sunt în general mici: insecte, crustacee sau amfibieni mărunţi. Nici vorbă de monştri preistorici.
Înainte de a trece la criticile criptozoologiei trebuie văzut cu ce anume se ocupă. În principiu, urmăreşte trei mari categorii de fiinţe misterioase, a căror existenţă este investigată. În primul rând este vorba de specii considerate dispărute, dar despre care se presupune că ar fi supravieţuit. Cele mai spectaculoase ipoteze sunt cele legate de dinozauri, care s-ar ascunde în pădurile luxuriante sau în ape. De la mokele-mbembe (presupus stegozaur) şi până la mărturii despre pterodactili care zboară pe cerul Americii de Nord, ipotezele abundă, însă fără dovezi. Alte posibilităţi mai puţin spectaculoase sunt cele ale unor specii considerate dispărute în ultimele secole şi care totuşi ar fi putut găsi o portiţă de scăpare, specii precum tigrul tasmanian, moa sau leneşul urias.
Pe lângă acestea, a doua categorie investigată de criptozoologie este cea a animalelor care sunt văzute în zone în care nu ar trebui să existe, precum felinele uriaşe din Marea Britanie.
În final, mai sunt cercetate şi fiinţele mitologice, care par rupte dintr-un film SF, precum Yeti, Nessie, omul molie, chupacabra şi demonul din Jersey.
Deşi cât se poate de interesante, aceste creaturi sunt în general foarte “discrete”, majoritatea mărturiilor nefiind bazate pe dovezi concrete ale existenţei lor. Ca urmare, criptozoologii sunt criticaţi de alti zoologi, care le consideră efortul imatur şi neancorat în realitate. Se consideră astfel de multe ori că în aceste demersuri de găsire a unor fiinţe posibil inexistente se irosesc resurse ce ar putea fi folosite pentru salvarea speciilor cunoscute, dar în pericol de dispariţie.
Cum rezultatele au cam lipsit, criptozoologia nu a fost recunoscută drept o ramură a zoologiei convenţionale, unii considerând-o o pseudo-ştiinţă, deşi criticile sunt ceva mai puţin dure decât în cazul altor ocupaţii. Acest domeniu a suferit mult şi din cauza încăpăţânării unor membri de a merge până în pânzele albe pentru găsirea unor creaturi clar inventate, grăbindu-se să inventarieze orice dovadă falsificată drept una posibilă. În plus, asocierea cu paranormalul în multe cazuri a dus la popularizare, dar şi la luarea în râs a celor care se ocupă cu acest domeniu.
Între timp, presiunile şi lipsa de rezultate şi-au spus cuvântul, Societatea Internaţională a Criptozoologiei fiind destrămată. În schimb, organizaţii naţionale şi regionale încă există. Oamenii vor cu adevărat ca legendele lor să prindă viaţă. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă vor să ajungă faimoşi şi nemuritori în lumea ştiinţei, un pui al monstrului din Loch Ness fiind într-adevăr un trofeu dorit.
Însă întorcându-ne cu picioarele pe pământ, cel mai probabil marile descoperiri nu vor avea loc. Aceasta nu înseamnă că planeta noastră este mai puţin uimitoare sau că pe ea nu trăiesc fiinţe fascinante. Simplul fapt că le cunoaştem şi că au o denumire nu trebuie să îndemne la o goană fără sens după fiinţe mitologice, în lipsa oricăror dovezi.
