De pe 2 până pe 6 iulie, la Iaşi a avut loc a doua ediţie a festivalului medieval numit Iaşul Medieval, festival oraganizat de un pub din oraş, lucru ce mie îmi pare demn de respect şi de urmat şi de către alte pub-uri, din alte oraşe, care au posibilitatea asta. Am participat şi eu la festival, împreună cu trupa de reeactment din care fac parte, iar experinţa trăită-n capitala Moldovei este una ce merită povestită.
Festivalul a început încă de miercuri, dar eu am ajuns acolo abia joi. Am plecat din Braşov miecuri pe la ora 21:00 şi am ajuns în Iaşi, la cazare, pe la oara 05:00. A fost un drum lung şi obositor, aşa că atunci când am intrat în camera de cămin în care eram cazată tot ce am putut să văd era patul. Am dormit până pe la 09:00 şi după am plecat spre piaţa din faţa Palatului Culturii, căci acolo urma să înceapă toată activitatea, iar noi trebuia să ne montăm tabăra medievală. Căldura era ucigătoare şi mă gândeam doar la cât de bine îmi va fi când voi lua cele trei straturi de rochii pe mine, starturi care reuşesc să mă protejeze de căldură.
Am montat şi tabară, ne-am şi schimbat în hainele medievale, iar publicul începea să devină din ce în ce mai numeros. Pentru mine asta a fost prima oara când ajunsese în Iaşi. În Moldova mai fusesem şi ştiam că publicul este unul cald şi recunoscător şi speram ca şi cel de aici să nu se abată de la această credinţă. Şi nu s-a întâmplat asta. Oamenii care au îndurat căldura din prima zi de festival, şi puţina ploaie de pe seara, au apreciat ceea ce au avut noi, ca şi trupă de reconstituire medievală, să le oferim lor.
Cum ajunsem în Iaşi pentru prima dată, când am avut o pauză de la activităţile medievale am profitat şi am pornit la o mică plimbare prin împrejurimi. Văzusem de cum ajunsesem aici măreţia Palatului Culturii. Faptul că se afla în renovării nu-i ştirbea deloc frumuseţea. În toate cele patru zile de festival ne-a veghetat ca o mama să se asigure că ajungem în timp util la masă şi că oferim spectacolele la timp. Din programul evenimentul făcea parte şi o paradă în fiecare zi, paradă ce m-a ajutat să descoper un pic mai mult oraşul Iaşi, cel puţin partea centrală, căci parada pornea din faţa Palatului Culturii, trecea pe bulevardul Ştefan cel Mare şi ajungea până în Piaţa Unirii. În prima zi, când a avut loc prima paradă, recunosc că am rămas plăcut surprinsă de frumuseţea oraşului.
A doua zi de festival a fost una plină de soare şi de activităţi medievale care, ca de fiecare dată, au reuşit să mă obosească într-un mod cât se poate de plăcut. Am reuşit chiar şi să-mi îndeplinesc un vis pe care aveam încă de mică, ş-anume să lucrez la roata olarului. La Iaşi am avut ocazia să fac asta şi trebuie să recunosc că nu este chiar atât de uşor pe cât îmi imaginam eu. Minunea de a reuşi să ridici dintr-o bucată de pământ un obiect de care să te poţi folosi ulterior, necesită multă muncă şi multă răbdare. Şi zic minune, pentru că, într-adevăr este o minune ca dintr-un pumn de pământ să ridici un obiect.
Cumva, în a treia zi de festival, am reuşit să mă îmbolnăvesc şi am început să bat farmaciile după medicamente. Nu era pentru prima oară când, îmbracată în medieval, intram într-un mall. Oamenii se uită puţin ciudat la tine, unii îţi cer să faci o poză cu ei, iar alţi nici măcar nu te observă. Toate aceste lucruri fac experienţa şi mai interesantă, căci mie mi se pare tare interesant de urmărit modul în care reacţionează indivizii la stimuli neobişnuiţi.
Răceala mi-a stricat într-o oarecare măsură ultimele două zile de festival, dar am încercat să menţin aceste străcăciuni la un nivel cât mai redus. Nu era tocmai plăcut să dansez în timp ce aveam frisoane, dar era frumos să văd zâmbetul de pe faţa oamenilor. În a treia zi de festival am reuşit să-mi revăd şi o fostă colegă de liceu. Ea se mutase în Iaşi după terminarea liceului şi am zis să profit de o cazie pentru a o revedea. Îmi era tare dor de ea şi să-i aud glasul subţire prin zgomotul nebun de la festival a fost foarte plăcut. Sâmbătă am avut parte şi de un concert al celor de la Ad-hoc, un grup de prieteni foarte dragi mie, care au reuşit să mă facă să dansez chiar dacă abia mai înghiţeam de durere în gât. Ei reuşesc, la fiecare concert al lor, să scoată ce e mai frumos din oamenii din faţa scenei, să-i transpună pentru câteva minute într-un univers mai frumos, mai cald, mai prietenos în care toată lumea dansează cu toată lumea şi toţi sunt prieteni cu toţi, într-un univers care, unit, poate reuşi tot ce-şi propune. A fost foarte plăcut să-i revăd şi, mai ales, să-i ascult din nou.
În ultima zi de festival, răceala se simţea ca la ea acasă, iar eu am lăsat-o să se instaleze confortabilă, ştiind că nu voi scăpa de ea prea curând. Dumincă am stat la Iaşi doar până pe la ora 13:00, căci după am plecat spre Târgul Neamţ la un alt festival medieval unde era restul trupei noastre. Am plănuit să facem un mic spectacol şi acolo, spectacol ce implica, în mare parte numai băieţii, fiind vorba de un asediu al Cetaţii Neamţ.
Drumul spre Târgul Neamţ nu mi-l mai amintesc foarte bine, deoarece am dormit în marea lui majoritate. Ajunsă la cetate, pe care o mai văzusem odată, tot nu am reuşit să nu mă las vrăjită de frumuseţea ei, de demnitatea cu care se uita la mine şi cu care mă invita să-i trec podul. Recunosc că atmosfera de aici era cu totul altfel, mai apropiată de ceea ce-mi place la un festival medieval, aşa că m-am bucurat că am trecut şi pe aici. A avut loc asediul cetăţii şi după am plecat spre locul de cazare unde a stat trupa de aici. Am mâncat ceva, iar la ora 22:00 am plecat spre Braşov.
Drumul spre casă a trecut şi pe la Cheile Bicazului şi Lacul Roşu. Să vezi Cheile Bicazului la ora 00:00 este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Trebuie trăit pentru a îneţelege ce am simţit eu atunci. Parcă eram singură pe pământ şi, totuşi, mă simţeam mai protejată ca oricând.
Acasă am ajuns pe undeva pe la ora 05:00 şi am dormit până la prânz de obosită ce eram.
