Pentru moment, evaluarea directa a duritatii stelelor neutronice care se afla la miliarde de ani lumina distanta este o imposibilitate fizica. De aceea, cercetatorul Charles Horowitz a utilizat supercomputerul de la Universitatea Indiana si pe cel de la Laboratorul National Los Alamos din New Mexico, pentru a realiza acest lucru. Prin simulari pe computer extrem de complexe ale compozitiei unei stele neutronice, cel putin teoretic, acesta a ajuns la concluzia ca acea crusta stelara care le acopera trebuie sa fie de cel putin zece miliarde de ori mai puternica decat otelul, sau orice alt aliaj din metale creat vreodata pe Pamant.
O stea neutronica este ramasita unei stele masive care s-a prabusit in ea insasi la sfarsitul ciclului ei de viata. Desi majoritatea au diametrul de numai cativa zeci de kilometri, stelele neutronice genereaza o atractie gravitationala enorma asupra obiectelor aflate in apropiere si, in acelasi timp, se rotesc in jurul propriilor axe la viteze cuprinse intre 100 si 700 de rotatii pe secunda. Acest lucru inseamna ca o stea neutronica este cea de-a doua cea mai densa formatiune din univers, dupa gaurile negre. Fizicienii au estimat ca o lingurita cu materia din care este compusa o stea neutronica ar cantari pana la 100 de milioane de tone pe planeta noastra.
In afara de faptul ca ejecteaza o gama larga de particule si radiatii in timp ce se roteste, aceasta clasa de stele manifesta o alta trasatura neobisnuita pentru asemenea corpuri, si anume: crusta stelara are ceea ce astronomii numesc formatiuni asemanatoare cu niste munti. Intelegerea modului in care s-au format si a motivului pentru care s-au format sunt esentiale pentru promovarea unei serii de domenii astronomice de cercetare, inclusiv studiul cutremurelor stelare sau al eruptiilor uriase ale magnetarilor.
Oamenii de stiinta au modelat o mica regiune a crustei stelare a stelei neutronice prin respectarea miscarilor individuale a pana la 12 milioane de particule. Apoi, acestia au calculat cum se deformeaza crusta si cum se rupe in cele din urma sub greutatea extrema a unui munte de pe steaua neutronica. Horowitz, care a condus simularea pe computer, a spus ca simularile moleculare mai mici au fost realizate pe computere IU, in timp ce simularile pe scara larga au fost facute pe supercomputerul de la Laboratorul National Los Alamos.
Dimensiunea maxima posibila a acestor munti de pe o stea neutronica depinde de tensiunea pe care o poate suporta crusta stelara. Expertii sustin ca aceasta crusta poate suporta munti suficient de mari pentru a radia unde gravitationale in mod eficient. Astronomii cred, de asemenea, ca acesti munti pot afecta productia de particule si radiatie a stelelor neutronice, si ca au capacitatea de a genera unde gravitationale care pot cauza valuri in continuumul spatiu-timp. Horowitz a concluzionat prin a spune ca ceea ce i-a dat crustei stelare rezistenta extraordinara a fost in primul rand faptul ca particulele care o compun au fost stranse impreuna de forte gravitationale imense, care provin de la miezul stelei prabusite. Acesta este factorul principal care ii permite stelei neutronice sa sustina muntii mari si densi care se formeaza pe suprafata sa.
