Cu taxiul prin Bucureşti

Mijlocul meu preferat de transport prin Bucureşti este metroul, pentru că se mişcă repede şi nu depind deloc de capriciile vremii, plus că este mult mai curat decât autobuzele, troleele sau tramvaiele. Cu RATB-ul, merg foarte rar, mi se pare înghesuit şi pur şi simplu nu e pe gustul meu, în special pe traseele mai periferice. Bicicleta prefer să o păstrez pentru plimbările de weekend sau pentru locurile mai puţin aglomerate, cu trafic redus, indiferent că vine vorba de maşini sau de pietoni. Desigur, mai sunt şi… picioarele. Însă atunci când niciunul dintre aceste mijloace de transport nu e disponibil sau distanţa de parcurs e prea mare, mă văd nevoită să apelez la taxiuri.

Spun “mă văd nevoită” pentru că nu sunt un fan al taxiurilor, ci ele reprezintă doar ultima soluţie la care apelez. Îmi place să mă pierd în mulţime, îmi place să observ oamenii în metrou, iar faptul de a fi captivă singură într-o maşină, alături de o persoană nu întotdeauna agreabilă, nu mă entuziasmează deloc. Nu-mi place să port conversaţii cu şoferul şi sunt tare fericită când dau peste unul care-şi vede de treaba lui şi conduce fără să încerce să fie “simpatic”. Dacă începe o conversaţie, încerc să fiu cât mai expeditivă, chiar şi cu riscul de a părea nesuferită. Am dreptul să mă simt confortabil, până la urmă, plătesc pentru asta.

Taximetrişti de Capitală

În cei aproape 10 ani de când stau în Bucureşti, nu pot să zic că am avut vreo cursă memorabilă cu taxiul, în sensul bun sau rău al cuvântului, însă îmi amintesc de câteva “specii” de şofer.

De exemplu, am mers cu şoferi care, în timp ce conduceau, trimiteau nepăsători SMS-uri sau mai citeau câte un articol din ziar la semafor. Am dat peste un taximetrist bârfitor care tot drumul şi-a criticat şi ironizat clienţii. Mai sunt şi şoferii care vorbesc non-stop la telefon de parcă ar fi singuri în maşină. În schimb, nu am avut ocazia să fac cunoştinţă cu aşa-zişii taximetrişti “povestitori” care ştiu istorioare despre tot ce mişcă şi au o impresie despre orice, de la echipa câştigătoare, la campionatul de fotbal, până la măsurile luate de primar.

M-am confruntat şi cu situaţii în care mă urcam în taxi, ziceam unde vreau să merg, apoi şoferii trânteau direct preţul cursei, dublu faţă de cât dădeam, de obicei, pe aceeaşi distanţă. Îmi pare rău că niciodată n-am avut inspiraţia de moment să iau numărul maşinii şi să fac o reclamaţie, însă am refuzat de fiecare dată să accept un preţ aberant.

Până acum un an, mergeam destul de des cu taxiul, deoarece lucram în ture de noapte şi chiar dacă serviciul era foarte aproape de casă îmi doream să mă simt mai în siguranţă. Lângă mine sunt vreo două staţii de taxiuri, aşa că în loc să fac comandă, preferam să iau direct o maşină de acolo. Într-o seară, m-am urcat într-un taxi, şoferul a părut foarte binevoitor (chiar prea binevoitor) şi a început chiar să glumească, până când a făcut o manevră de întoarcere într-un loc interzis şi a fost oprit de poliţie. Când i s-au cerut actele, a răspuns că nu le are, iar restul nu l-am mai auzit, pentru că, în secunda doi, i-am lăsat banii pentru cursă şi am coborât din maşină.

Cel mai tare mă deranjează şoferii care fumează, mai ales, cu geamurile închise, şi mai ales, fără să ceară permisiunea. Din nou, până acum, nu am avut vreo reacţie la acest gest şi m-am mulţumit să-mi promit că data viitoare o să-i evit, măcar, pe cei cu ţigara deja aprinsă.

Cum aleg taxiul?

Singurul criteriu după care aleg taxiurile este preţul afişat, în rest nu prea mă uit la firmă. Nu am o companie preferată, însă recunosc că un nume cunoscut mă face să mă sui mai cu încredere în maşina respectivă. Dar până la urmă, calitatea unei curse cu taxiul depinde în mare măsură de şofer, firma nu are cine ştie ce putere când vine vorba de “teren”.

Se ştie că la gară ai cele mai mari şanse să fii păcălit, dacă iei taxiul, aşa că sunt foarte precaută în aceste cazuri. Din Gara de Nord, cred că am făcut o singură dată comandă la taxi, în rest am apelat la metrou, tocmai pentru că mi se pare mai sigur şi mai comod. Am auzit că s-a reorganizat sistemul şi că lucrurile stau mai bine, existând o parcare “oficială”, însă chiar şi aşa, dacă aş avea nevoie de taxi la gară, probabil aş face o comandă şi nu m-aş baza pe maşinile de la faţa locului.

În ceea ce priveşte aeroportul, situaţia s-a îmbunătăţit. Acum câţiva ani, ţin minte că majoritatea pasagerilor erau nevoiţi să sune la taxiuri şi să le aştepte departe de terminalul de sosiri, pentru că cele staţionate în faţa aeroportului aveau nişte preţuri uriaşe, nejustificate. Nu mai vorbesc de “rechini”, dispuşi să negocieze preţul unei curse care întotdeauna se dovedea a fi în dezavantajul clientului.

Acum, fiecare pasager poate suna gratuit la un taxi de la dispozitivele amplasate în aeroport, printr-un sistem rapid şi uşor de folosit, în cadrul căruia poţi să alegi firma pe care o preferi şi să vezi preţurile. În urma comenzilor realizate de la aceste dispozitive, taxiurile au permisiunea să vină până în faţa intrării. Cred că această măsură e o modalitate bună de a controla traficul taximetriştilor în zona aeroportului; nu am mai văzut taxiuri suspecte şi mă bucur că nu mai trebuie să mă deplasez prea mult cu bagajele, plus că maşinile vin şi foarte repede.

Cum evit nervii?

Situaţia “clasică” este cea în care şoferul de taxi nu are rest (asta zice el) sau îşi opreşte automat bacşiş. De asta încerc să am mereu la mine bancnote diferite ca valoare, aşa încât să pot să aleg eu cât să-i las pe lângă preţul cursei şi să nu fie nevoie să aştept rest.

Pentru persoanele care merg frecvent cu taxiul, eventual pe distanţe mai lungi, este util să aibă unul sau doi taximetrişti de încredere la care să apeleze constant. Nu ştiu în ce măsură taximetriştii practică fidelizarea clienţilor, însă cred că ar fi un lucru benefic pentru ambele părţi.

În rest, atunci când e posibil împart maşina cu un prieten sau mai mulţi care merg în aceeaşi direcţie şi iau taxiul doar atunci când este nevoie.

FOTO: Ionuț Eduard Cîrstea; Laurențiu Ion